Parlamentul European se va implica în investigaţia spionării „intolerabile” a europarlamentarului grec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Parlamentul European va coopera cu autorităţile Greciei pentru a investiga spionarea „intolerabilă şi impardonabilă" de către serviciile statului a unui europarlamentar grec, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintei instituţiei cu privire la cel mai recent scandal de spionaj din blocul paneuropean.

Preşedintele Greciei a cerut efectuarea unei investigaţii asupra interceptării de către serviciile de informaţii ale Greciei a lui Nikos Androulakis, liderul partidului socialist grec PASOK şi membru al Parlamentului European.

„Supravegherea ilegală a comunicaţiilor" membrilor Parlamentului European este „intolerabilă şi impardonabilă", a spus Juri Laas, purtătorul de cuvânt al preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola. „Astfel de încălcări ale principiilor şi valorilor care formează fundamentul sistemului nostru democratic nu pot fi tolerate, indiferent în ce stat membru apar ele", a subliniat Laas.

Roberta Metsola doreşte ca această comisie să examineze cazul grecesc pentru a fi interzise astfel de practici ilegale în UE.

Parlamentul European a primit o solicitare de informaţii din partea autorităţilor greceşti şi îşi va face publice constatările „în următoarele zile", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Scandalurile referitoare la utilizarea programului Pegasus au izbucnit anul trecut în mai multe ţări ale UE, printre care Franţa şi Polonia.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite