Parteneriatul Transatlantic între transparenţă şi puiul cu hormoni

Care e cea mai mare preocupare a cetăţeanului european? Agresiunea rusă în estul Ucrainei? Nu prea. Brutalitatea barbarilor din Statul Islamic? Ăştia-s numai la tv. Locurile de muncă? Desigur, dar merge şi aşa. Schimbările climatice? Aiurea, mofturi ştiinţifice. Groaza europeanului apare la gândul că ar avea potol american în farfurie.

Asta se traduce că europenii sunt preocupaţi de salvgardarea drepturilor lor de consumatori în special în legătura cu calitatea alimentelor şi cu protecţia mediului înconjurător.

Această groază a fost (re)declanşată de Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), acordul de liber schimb în curs de negociere între Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Evident, problema nu e că vom mânca pui cu hormoni, fulgi de porumb modificat genetic şi ciocolată Hershey's. Marea frică vine din aceea că cetăţenii europeni nu mai cred în instituţiile comunitare şi sunt convinşi că acest acord se va face pe sub masă în detrimentul intereselor celor mulţi.

Consultarea publică

În această vară mai multe ONG-uri de la Bruxelles au iniţiat o consultare publică în ceea ce priveşte transparenţa negocierilor, focalizându-se îndeosebi pe soluţionarea disputelor investitor-stat în cadrul TTIP. Consultarea publică cerea Comisiei să deschidă un proces complet transparent care să nu permită aporturi anonime sau secrete.

Consultarea publică - ce a marcat această vară - a atras peste 100.000 de răspunsuri din toată Europa (multe şi din România), un record absolut în consultările publice din UE. Scopul consultării a fost să îi întrebe pe europeni dacă "abordarea propusă pentru TTIP asigură un echilibru corect între a proteja investitori şi a salvgarda dreptul şi abilitatea UE de a reglementa în interesul public".

Aşadar, din nou, europenii nu sunt speriaţi doar de nişte standarde alimentare ce se topesc în tranzacţii oneroase între state slabe şi corporaţii multinaţionale, ci marea lipsă a transparenţei şi a practicilor democratice în astfel de probleme.

Mediul şi corporaţia

Jos Dings, Directorul grupului Transport&Environment, o reţea de ONG-uri din toată Uniunea şi membră în grupul consultativ privind TTIP, comentează: "Această consultare arată adâncimea opoziţiei societăţii civile europene faţă de soluţionarea disputelor investitor-stat. Comisia Europeană trebuie să transparentizeze toate contribuţiile publice; europenii au dreptul să ştie ce cred liderii şi industria despre regulile de protecţie a investitorilor".

Marco Lambertini, noul şef al WWF Internaţional, spune "nu suntem o organizaţie anticomercială, înţelegem că aceasta este o înţelegere potenţială între cele mai importante blocuri economice ale lumii, însă le cerem ambelor părţi, nu doar Uniunii Europene, dar şi administraţiei Statelor Unite să fie extrem de serioase în ceea ce priveşte asigurarea standardelor de mediu". Adică ele să fie încorporate în înţelegere. "Pentru că există un risc - pe care l-am studiat atent - ca o înţelegere pre-comercială fără prevederi de mediu specifice să submineze progresul în legislaţiile de mediu ale tuturor ţărilor. Astfel, aceasta este o abordare foarte serioasă, anunţăm că WWF urmăreşte procesul cu mare atenţie şi doreşte ca prevederile de mediu să fie clar menţionate", adagă Lambertini.

Nişte norme cu o încărcătură de mediu relativ uşoară ar putea să se impună în negocieri în dauna unor prevederi de mediu clare. "Asta vrem să evităm! Pe de altă parte, aceasta e o afacere care nu s-a încheiat. Popoarele europene şi poporul american sunt, din perspective diferite, interesate de protecţia mediului şi de legislaţia ecologică. Dacă lucrurile o iau într-o direcţie greşită şi problemele de mediu vor fi ignorate în această înţelegere, vom porni o mişcare de protest atât în UE cât şi în SUA. Vom face presiuni pe ambele părţi astfel încât mediul înconjurător sa nu fie evitat", încheie şeful WWF.

Referindu-se la aceleaşi standarde de mediu, comisarul european pe mediu, Potocnik a acuzat grupurile şi presa europeană de o oarecare 'aroganţă' în a clama că UE e patria politicilor verzi, iar SUA ar fi, dintr-o perspectivă ecologică, ceva mai înapoiate. Unele state americane au însă o legislaţie de mediu mult mai avansată şi mai detaliată decât toate directivele europene. Într-adevăr, state precum California sau Vermont ar face Europa să roşească când ar veni vorba de legislaţie de mediu şi standarde verzi. Totuşi, când probleme legate de transprenţă sau de soluţionarea disputelor investitor-stat apar în sfera publică, oficialii europeni pasează subiectul de la unii la alţii; şi sunt foarte mulţi. 

Pe lângă reducerea acordului la "interesele SUA de a-şi vinde porumbul şi soia modificate genetic şi puii cu hormoni", TTIP, spune un comunicat Greenpeace, "subminează metodele europene de evaluare a riscului şi principiul precauţiei, care sunt fundamentale în a apăra mediul şi sănătatea europenilor".

Mult mai severele limite europene privind pesticidele şi aditivii alimentari ar avea de suferit la rându-le, în sensul relaxării unor standarde de sănătate publică şi de protecţie a mediului.

Pesticide şi aditivi

Totuşi, Wim Debeuckelaere, şeful sectorului privind aditivii alimentari din directoratul general privind Sănătatea şi Consumatorii (SANCO) nu e de acord. "Noi, (europenii, n.n.) nu trebuie să ne speriem pentru că în comerţul internaţional avem ceea ce se cheamă Codex Alimentarius, un act prin care toţi comercianţii negociază standarde la nivel internaţional, în special standarde pentru aditivi alimentari", declară Debeuckelaere pentru 2Celsius Network la Săptămâna Verde de la Bruxelles.

"Acolo, Comisia reprezintă pe cele 28 de State Membre. Avem negocieri foarte dure, însă suntem aproape întotdeauna partea cu cel mai mult succes. Din ce în ce mai mult, modul în care UE reglementează aditivii alimentari devine un exemplu şi un model. Şi de ce se întâmplă asta? Pentru că sistemul european e foarte transparent", încheie Debeuckelaere. 

În Codex Alimentarius forţa de negociere o au multinaţionalele, iar majoritatea se bucură de capital american. Acolo, transparenţa nici nu mai e relevantă. În acelaşi timp, o mare mişcare de opoziţie se formează în Parlamentul European condusă de Verzi, dar tot mai larg în societatea civilă europeană la toate nivelurile, de la grassroots până la cele mai largi reţele. Preocuparea cea mai mare rămâne totuşi soluţionarea disputelor stat-investitor. Clauzele tratatului ar putea permite business-urilor să ocolească justiţia din Statele Membre şi să cheme în judecată direct guvernele la curţi de arbitrtaj în cauze ce ar privi diminuarea unor viitoare profituri.

La curtea de justiţie interesul public e servit, oamenii sunt protejaţi, se face dreptate. Dacă legile şi justiţia nu prevalează intereselor de business democraţia nu există. Iar dacă noi, europenii, românii, nu ştim nimic despre astfel de negocieri e şi mai grav. Comerţul liber e sublim, însă nu ocolind legea europeană, nici împuţind natura şi nici mâncând porcării.