Patrioţii au câştigat, dar n-au majoritate

Într-un fel, totul era previzibil. După ce a câştigat în 2013 alegerile locale, apoi - un an mai târziu - pe cele europene şi, la începutul lui 2015, prezidenţialele, dreapta din Croaţia a fost pe primul loc şi la scrutinul legislativ de duminica trecută.

Dreapta înseamnă, în primul rând, Uniunea Democratică Croată (HDZ). partidul care se revendică de la primul preşedinte al republicii ex-iugoslave, Franjo Tuđman, şi care a construit acum o coaliţie, numită Patrioţii. Aceasta a cuprins, pe lângă DDZ, un partid ţărănesc, un bloc al pensionarilor, o formaţiune social-liberală, creştin-democraţi şi un partid al „creşterii”. Condusă de Tomislav Karamarko, fost şef al serviciilor de informaţii externe, coaliţia de dreapta a fost lansată la Vukovar, oraş martir care înseamnă foarte mult pentru identitatea croată recentă.

De partea cealaltă s-a aflat o alianţă electorală care şi-a spus în 2011 Kukuriku, iar acum - „Croaţia creşte”: e vorba despre mai multe partide de stânga, în primul rând social-democraţii premierului Zoran Milanovic, alături de care au venit formaţiuni cu identităţi la fel de diverse ca şi în tabăra Patrioţilor - liberal-democraţi, pensionari, laburişti, ţărănişti autohtoni etc.

Acum patru ani, stânga a câştigat alegerile pentru Sabor, atacând HDZ pentru corupţie şi reproşându-i recesiunea, care dusese şomajul la peste 17%. Cum mare lucru nu s-a petrecut în privinţa locurilor de muncă, tema a rămas pe agenda confruntării din campanie. HDZ a promis o diminuare a şomajului cu 5%. De altfel, întreg programul electoral al Patrioţilor a fost brodat pornind de la cifra aceasta, fiind intitulat chiar 5+Hrvatska, pentru a sublinia ambiţia creşterii PIB, a alocaţiei pentru copii şi a pensiilor cu fix cinci procente. Milanovic a răspuns promisiunilor făcute de opoziţie cu decizii populiste. De pildă, majoritatea de care dispunea a adoptat o lege, care obligă băncile să convertească în euro creditele luate în franci elveţieni, pentru a uşura astfel plata datoriilor. Costul estimat al operaţiunii, între 800 de milioane şi 1 miliard de euro...

Cealaltă controversă majoră din campania electorală a privit migraţia. HDZ a reproşat guvernului că nu a fost pregătit pentru criza din ultimele luni, care a afectat întreaga regiune a Balcanilor, nu doar Croaţia. Adevărul e că, iniţial, guvernul de la Zagreb estima la maximum 10 mii numărul de sirieni, afgani, irakieni etc., care vor intra în ţară. Până în această clipă, au tranzitat deja 350 de mii. Spun „au tranzitat”, fiindcă nimeni nu vrea să rămână în fosta republică iugoslavă. Criza a creat tensiuni politice cu Ungaria, dar şi cu Slovenia şi Serbia. Tonul naţionalist-radical, din vremea războiului de-acum douăzeci de ani, a reapărut în discursurile politicienilor de vârf din ţările cu pricina. Pe de altă parte, în plan intern, HDZ a criticat atitudinea „umanitară” a lui Milanovic, propunând controale stricte la frontieră şi chiar ridicarea unui zid, după model maghiar. Nu e exclus ca evoluţia acestei dispute să fi influenţat în mare măsură opinia alegătorilor. Spun asta, fiindcă la începutul campaniei dreapta conducea detaşat, cu 31 la 23 la sută, dar diferenţa s-a redus pe măsură ce se apropia ziua scrutinului.

Până la urmă, Patrioţii au câştigat 59 de mandate, din care 3 în diaspora (mai cu seamă datorită votului din Herţegovina), iar alianţa Croaţia creşte - 56. Departe de cele 76 de mandate necesare pentru majoritate. Surpriza scrutinului a constituit-o partidul Most (care înseamnă „pod”), înfiinţat cu trei ani în urmă şi care s-a construit ca alternativă la sistemul bipolar, la ceea ce liderii săi au numit, cuplând acronimele celor două mari partide croate, HDZSDP. Most va arbitra formarea guvernului, după ce în campanie spusese că nu vrea să colaboreze nici cu stânga, nici cu dreapta. Prezenţa unei forţe la centru e „detaliul” care diferenţiază Croaţia de ţări precum Ungaria şi Polonia, unde partidele de dreapta naţionaliste au câştigat, de asemenea, alegerile, dar unde stânga a dispărut, iar democraţia pare să nu mai aibă nevoie de compromis.