Pe buza prăpastiei: Brexit fără acord de liber schimb Marea Britanie-UE

Foto Shutterstock

Marea Britanie a intrat de miercuri pe un curs invariabil de ieşire fără acord din UE. Dacă ieşirea formală a avut loc la 31 ianuarie, ieşirea de facto din regulile europene ar urma să aibă loc la 31 decembrie, iar un acord de liber schimb trebuia deja stabilit pentru a intra în faza de ratificare de către Parlamentul britanic, cel european şi cele naţionale.

Situaţia e critică după ce cina de miercuri, 9 decembrie seara, a premierului Boris Johnson cu Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a încheiat fără nici un rezultat. Deşi ambele părţi anunţă că duminică seara, 13 decembrie, se va tranşa definitiv dicuţia, şi Boris Johnson, şi Angela Merkel au anunţat deja pregătirea de no deal şi, respectiv, accesarea planurilor de contingenţă europene pentru a permite ca avioanele şi legăturile terestre să continue după 31 decembrie împreună cu pescuitul măcar pentru un an sau până la atingerea acordului.

Încăpăţânare, lipsa soluţiilor şi lipsa de creativitate în negocieri

Întâlnirea de miercuri noaptea a fost una extrem de contondentă, prezentată de părţi, diplomatic, drept “vie şi cinstită”. 3 ore a durat summitul la cina care s-a soldat cu punerea pe masă a unor propuneri britanice rămase în aceeaşi notă a încăpăţânării, ambiţiei de a câştiga şi lipsei de creativitate. Am aflat astfel doar două lucruri: diferenţele sunt foarte importante, falia dintre poziţii extrem de mare, nu ştim dacă va putea fi acoperită, iar eforturile de final de săptămână se anunţă inutile atât timp cât deblocarea din cadrul întâlnirii ultimei şanse nu a avut loc. Degeaba se mai întâlnesc echipele de negociere atât timp cât au în spate aceleaşi mandate – şi mă refer în mod special la echipa Londrei – dar şi aceleaşi soluţii inacceptabile.

Boris Johnson nu a mai realizat miracolul, de această dată. La faza iniţială a acordului de retragere, a găsit o soluţie, chiar dacă aceasta s-a dovedit mai proastă decât acordul predecesorului său, Theresa May. De aceea a încercat adoptarea legii care să-i permită să nu respecte acordul privind Irlanda de Nord şi graniţa inter-irlandeză la care a achiesat, ba chiar pe care l-a propus premierul britanic. Legea a fost respinsă în Camera Lorzilor. Pe această bază a fost şi deblocat subiectul graniţei inter-irlandeze, unul din cele trei subiecte spinoase unde nu există soluţie de 9 luni.

Celelalte două subiecte cu probleme sunt pescuitul şi competiţia. Şi la aceste două teme, soluţiile propuse afectează regulile jocului la nivel european. Şi e cu atât mai grav cu cât Marea Britanie cunoaşte mandatul european, a realizat că statele negociază bloc şi nu există falii, în timp ce Londra a fost în interiorul UE şi ştie şi regulile, şi mecanismele interne pentru a realiza ce nu e acceptabil Bruxellesului şi cu ce ar trebui să vină pe masă pentru a realiza un acord.

Părţile nu au putut decât să constate diferenţele enorme şi faptul că “au înţeles fiecare poziţia şi temerile celuilalt”. Dar acest tip de reacţie trădează un nivel al negocierilor mult prea crud, care nu anunţă în nici un caz perspectiva unei deblocări şi a unei soluţii ci, din contra, expune public perspectiva eşecului oricărei încercări de ultimă oră. Când la finalul negocierilor, cu doar câteva zile înaintea termenului de expirare a discuţiilor – conexat la un deadline pe care chiar Marea Britanie, Guvernul şi Parlamentul său l-a stabilit la 31 decembrie 2020 – constaţi că ai ajuns doar la etapa în care înţelegi poziţia celuilalt, drumul până la o soluţie creativă, ajustarea ei, transrierea într-o formulă de acord mai reclamă paşi şi mai ales timp pe care părţile nu-l mai au. E deja prea târziu şi concluzia evidentă e că, la 31 decembrie, Marea Britanie nu va avea nici un acord de liber schimb cu UE.

Deficitul de încredere Londra-Bruxelles: acordul de competiţie

E de notat că părţile au părut în continuare să fie preocupate de a ajunge la un acord. S-a negociat cu bună credinţă şi nu putem spune că există tentaţia de a intra în spirala acuzaţiilor de pasare a vinei pentru nerealizarea acordului. Nu înseamnă că o asemenea secvenţă nu va veni pe final, mai ales că anumite semnale nepotrivite au apărut în susţinerile premierului Boris Johnson în faţa Parlamentului britanic, cu răspunsuri la interpelări şi întrebări.

Totuşi trebuie să realizăm că negocierile şi situaţia de miercuri seară trădează un deficit de încredere între Londra şi Bruxelles care nu ar fi fost de aşteptat pentru un stat membru, ai cărui reprezentanţi au ocupat poziţii de prim plan în eşafodajul european şi în birocraţia de la Bruxelles, la toate nivelurile. Şi poate cel mai elocvent mesaj vine tocmai din poziţiile relative la acordul de competiţie corectă, care sunt evident divergente, ba chiar situându-se la poli opuşi.

Astfel, Boris Johnson a susţinut, în faţa Parlamentului, ulterior în faţa presei, că solicitările UE presupun menţinerea Marii Britanii legată de legislaţia viitoare a UE. Adică, nu e vorba numai despre o negociere pe situaţia existentă, ci şi pe viitor, orice schimbare legislativă din spaţiul UE va trebui să aibă o reflectare în legislaţia britanică, în caz contrar urmând sancţiuni sau taxe. Acest fapt ar determina, susţine premierul britanic, blocarea suveranităţii britanice şi a posibilităţii de a încheia acorduri de liber schimb mai avantajoase decât cele ale UE cu terţe state.

Partea europeană a negat o asemenea abordare, susţinând faptul că nu a fost vorba de aşa ceva şi că nu merită dezbătut subiectul prezentat fiind departe de substanţa negocierilor şi a temelor aflate în discuţie. UE susţine că e vorba despre imposibilitatea Marii Britanii de a modifica unilateral condiţiile minimale convenite pentru a nu altera – economic, ecologic, prin piaţa muncii – competiţia corectă cu piaţa Uniunii Europene. Adică integritatea pieţei europene. Că nu s-a pus problema niciodată ca noi prevederi adoptate la nivelul UE să aibă repercusiuni asupra legislaţiei Marii Britanii de după încheierea acordului, chiar dacă se prevede existenţa unei comisii mixte de arbitraj care să studieze şi să rezolve pas cu pas fiecare act ce ar altera competiţia corectă între cei doi actori.

Marea Britanie a crizelor suprapuse: pandemie, criză economică, ieşire fără acord de liber schimb cu UE

Nu cred că părţile, în atâţia ani de negocieri intense şi aprofundate – la care putem adăuga anii de funcţionare a Marii Britanii în interiorul UE – să nu fi înţeles exact despre ce vorbeau şi care era substanţa condiţiilor propuse. E vorba despre menţinerea competiţiei corecte şi evitarea ca cele 4 libertăţi să fie pervertite prin pătrunderea în spaţiul european a unor elemente provenite din terţe state şi care evită calea directă cu UE utilizând o cale via Marea Britanie care să aducă avantaje unilaterale. Deci toată lumea a înţeles despre ce e vorba din primul moment, totuşi nu s-a ajuns la o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi. Şi nici nu se întrevede perspectiva unui acord în următoarele 2-3 zile.

Pe de altă parte, lipsa acordului de liber schimb UE-Marea Britanie crează probleme ambelor părţi. Mai puţine UE, poate doar cele de prestigiu, mai importante Londrei, care se află în postura de a gestiona concomitent trei crize: pandemia de coronavirus, care face ravagii într-un al doilea val şi pare să reclame o nouă intrare în izolare, chiar dacă e primul stat care a început să vaccineze populaţia vulnerabilă cu primul vaccin autorizat; criza economică – cea mai gravă din existenţa Marii Britanii din 1937, şi fără perspectivă de a spune că această scădere dramatică record nu se va amplifica după următoarele măsuri;  şi criza generată de ieşirea fără acord de liber schimb cu UE. Şi ar putea urma imediat o a patra, criza politică de la Londra, ca urmare a variantei fără acord sau a costurilor economice ale acestei situaţii, resimţite de economie, de populaţie şi de companiile britanice.

Ieşirea fără acord înseamnă faptul că, la 31 decembrie, Marea Britanie nu numai că introduce controlul la frontiere, dar orice marfă intră în Regat sau iese către UE va purta, deja, taxe majore. E vorba despre o situaţie mai proastă decât era a statelor aspirante din Balcanii de Vest şi mai rea chiar decât a statelor asociate din spaţiul post-sovietic – Republica Moldova, Ucraina şi Georgia. Acestea ultimele beneficiază de DCFTA – Acord de liber schimb aprofundat şi extins, în timp ce statele Balcanilor de Vest care au început negocierile unui acord de liber schimb cu UE. Marea Britanie nu mai are nimic.

Asta înseamnă că mărfurile europene intră mult mai scumpe în Marea Britanie şi, mai ales, faptul că mărfurile britanice nu vor mai face faţă, din cauza taxelor, competiţiei pe piaţa europeană. Cum dependenţa Londrei de piaţa UE, cea mai mare din lume, este enormă, costurile acestei schimbări sunt majore, ca să nu vorbim despre tangajul în care intră Marea Britanie până la reechlibrarea comerţului său cu UE.

Aceasta este o veste proastă şi pentru România nu numai pentru că firmele sale care au relaţii comerciale cu Marea Britanie trebuie să-şi recalibreze situaţia şi politicile comerciale, ci mai ales pentru că Marea Britanie este al doilea cel mai mare investitor în securitatea României şi orice situaţie economică dificilă pe această direcţie crează probleme în susţinerea financiară a acelei contribuţii pe care ne vom baza mult mai puţin. În rest, România este partener strategic cu Marea Britanie şi, dincolo de Brexit sau acord de liber schimb, şi-ar fi dorit ca Londra să găsească o cale să reuşească, să rămână prosperă şi angajată în temele strategice legate de ţara noastră, de flancul estic al NATO şi UE şi de regiunea extinsă a Mării Negre.