Europa

articolul anterior articolul urmator

Pentru un contract ratat cu submarine, Franţa împinge UE spre confruntare transatlantică

100
20 Sep 2021 08:58:34
Iulian Chifu
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

A părut cel puţin disproporţionată reacţia Franţei de a-şi rechema pentru consultări ambasadorii din Australia şi Statele Unite (nu şi din Marea Britanie!) după încheierea pactului AUKUS, acord strategic între SUA, Marea Britanie şi Australia prin care Australiei i se transferă din partea SUA tehnologia propulsiei nucleare pentru submarine, un salt tehnologic major.

SUA nu a mai făcut un asemenea gest de peste 50 de ani, când a transferat tehnologia Marii Britanii. Dincolo de orgoliul rănit şi pierderea virtuală a unui contract pentru submarine cu propulsive pe motorină, Franţa s-a arătat atât de nemulţumită încât a determinat şi o reacţie a Înaltului Reprezentant al UE, Josep Borrell, riscând să împingă UE spre o confruntare transatlantică gratuită.

Un acord de apărare comună care transformă serios rivalitatea SUA-China

Acordul e o parte a unui pact deja preexistent. QUAD-ul – formatul ce conţine SUA, Japonia, India şi Australia – este deja funcţional şi vizează indirect îndiguirea Chinei în zona Indo-Pacific, în contextul în care menţinerea Beijingului în zona Asiei de Sud Est nu mai este posibilă, în primul rând din cauza rivalităţilor nipono-sud coreene, apoi pentru că dimensiunea creşterii tehnologice şi militare chineze a depăşit forţa de conţinere a statelor din Marea Chinei de Sud susţinute de către SUA, cu dispute teritoriale cu China. Astfel s-a ajuns de la formatul Asia de Sud-Est la conceptul geopolitic de regiunea Indo-Pacific, regiunea viitoarei rivalităţi şi, poate, confruntări cu China.

Pe acest fond, un acord trilateral SUA-Australia-Marea Britanie părea unul natural, prevăzut de către toate cancelariile lumii, odată ce Australia a fost subiectul, începând cu 2017, celor mai mari presiuni şi constrângeri ale Chinei – materii prime, creşterea cu 200% a taxelor la vinuri etc. Totul pentru că Australia s-a simţit înghesuită de asertivitatea Chinei şi ingerinţa directă în micile state insulare din Pacific, a cerut ancheta privind apariţia şi răspândirea Covid-19 şi nu a cedat, precum alte state in Marea Chinei de Sud, presiunilor şi constrângerilor comerţ versus subordonare faţă de interesele Chinei, inclusiv în domeniul drepturilor omului şi a discriminării uigurilor.

Acordul este unul de susţinere directă a Australiei, de profilare a Marii Britanii – după Brexit – ca stat interesat să joace un rol la nivel global, inclusiv în zona Indo-Pacific unde a funcţionat ca stat colonial şi deţine dependinţe - iar pentru SUA înseamnă un pas serios înainte subliniind seriozitatea preocupărilor vizând China, prin transferul tehnologic inedit în domeniul propulsiei nucleare, care aduce calităţi şi capabilităţi submarine diferite, mult superioare, Australiei. Cum cele 3 state sunt membre şi ale formatului Five Eyes – a schimburilor privilegiate de intelligence între statele anglofone SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă – saltul la formula acordului de apărare a fost natural, şi este mult mai extins, chiar dacă perla coroanei o reprezintă tehnologia propulsiei nucleare.


FOTO EPA-EFE

Franţa, nemulţumită, trânteşte uşa şi zgâlţîie relaţia transatlantică

De aici a pornit şi nemulţumirea Franţei, care negociază un acord de producere a unor submarine clasice, 12, cu Australia pentru viitorii 50 de ani. Şi valoarea vehiculată a contractului are sume diferite – 40-50-65-90 miliarde de dolari, în funcţie de sursele internaţionale – aşa cum persistă neclaritatea stadiului contractului între Naval Group şi statul australian, în ce fază este, dacă avea clauze-garanţii, pentru că Franţa nu a vorbit despre nici o sumă de sancţiune pentru eventuala anulare a contractului. La fel de complicată şi ambiguă în explicaţii sună pretenţia Franţei şi gestul unic al rechemării pentru consultări a ambasadorilor din două state partenere, unul aliat în cadrul NATO, când e vorba despre un contract comercial, chiar dacă strategic.

Strania reacţie supradimensionată a Franţei a fost urmată de referirea la Apărarea Europeană, capabilităţi proprii şi rolul geopolitic al UE, teme predilecte ale Franţei, dar şi de o formă de transfer a nemulţumirii la nivelul UE de unde au răbufnit două reacţii: Înaltul Reprezentant UE, Josep Borrell, care a simţit un tip de afront, neexplicat, că acordul a fost anunţat în preziua lansării Strategiei UE pentru regiunea Indo-Pacific şi informaţia scăpată pe surse citând un înalt oficial UE, neprecizat, care vorbeşte despre alianţa anglofonă belicoasă care impinge lumea în război cu China.

Toate aceste susţineri par forţate unui observator normal, chiar dacă, obiectiv, poate percepe că, după summitul UE-SUA din iulie şi summitul NATO, UE este avertizată, printr-o asemenea mişcare, că abordarea Chinei e serioasă şi că ar trebui să se decidă ce vrea să facă – între echidistanţa Borrell, denunţată prin apropierea de valori de SUA şi alinierea transatlantică în privinţa îndiguirii Chinei şi a rivalităţii democraţiilor cu autocraţiile la nivel global. Mândria rănită a Franţei şi referirea la faptul că sunt aceleaşi ţări care au determinat războaiele din Afganistan şi Irak, cu consecinţele cunoscute, nu sunt de bun augur şi zdruncină serios relaţia transatlantică, în mod gratuit: UE, Franţa, Europa vor să fie şi la masa dezbaterilor şi deciziilor majore, toate câte se iau la nivel global, dar în acelaşi timp se codesc să renunţe la relaţiile comerciale privilegiate şi lucrative cu China şi la asumarea unor costuri în această confruntare de redesenare a Relaţiilor Internaţionale şi a ordinii globale bazată pe reguli.

AUKUS - Acordul de apărare extins SUA-UK-Australia

SUA, Marea Britanie şi Australia au semnat un pact de apărare care, formal, nu este îndreptat împotriva nimănui, ci este “dedicat păcii şi securităţii în regiunea indo-pacifică”. Fireşte că subtextul este transparent şi se referă cu precădere la apărarea Australiei în faţa presiunilor Chinei şi întărirea capabilităţilor sale militare, inclusiv cu scop de descurajare credibilă. Acordul, dat publicităţii miercuri noapte şi joi, 15-16 septembrie, include mult mai multe prevederi, între care cea mai importantă trimiterea unor echipe tehnice americane şi britanice pentru 18 luni în Australia pentru a ajuta la procurarea submarinelor nucleare de către Australia, un transfer tehnologic garantat de către SUA aliatului său.

Acordul face parte din iniţiativa anunţată de către SUA de raliere a tuturor democraţiilor în bătălia dintre autocraţii şi democraţii privind definirea viitorului lumii şi a noii ordini globale, în timp ce vizează să limiteze China şi să o descurajeze în acţiunile sale de presiune împotriva Australiei dar şi a statelor din zona Mării Chinei de Sud şi a Taiwanului. Noile capabilităţi au rol de descurajare importantă şi în zona insulelor din Pacific şi micuţelor state aflate ele însele sub presiune şi cu probleme de echilibrare a investiţiilor masive şi solicitărilor strategice ale Chinei.

Acordul mai prevede coordonarea în materie cibernetică, a tehologiilor avansate şi apărării, în privinţa submarinelor nucleare, altor capabilităţi şi activităţi submarine şi a provocărilor de securitate moderne, incluzând aici tehnologii cheie de primă importanţă pentru eficacitatea acţiunilor militare ale viitorului, între care artificial intelligence, tehnologii disruptive din zona cibernetică şi capabilităţi de precizie cu rază lungă de acţiune. Adâncirea şi formalizarea cooperării între cele trei state e doar ultimul pas într-o relaţie profundă de acţiuni şi consultări comune.

De altfel, Statele Unite şi Administraţia Biden au fost coerente în a accelera proiecţia forţei şi planul privind contracararea autocraţiilor, în primul rând a Chinei, planificând un buchet de întâlniri pe această temă: reuniunea fizică a QUAD-ului, săptămâna viitoare la Washington, reuniunile din marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite de săptămâna viitoare, summitul de la Casa Albă cu liderii statelor asiatice şi întâlnirea din Octombrie, din Italia, a liderilor G20. Contracararea Chinei, detensionarea regiunii Mării Chinei de Sud şi strâmtoarea Taiwan şi ridicarea presiunilor pe statele din zona indo-pacifică rămân principalele puncte de agendă ale lui Joe Biden.

În acest sens, creşterea militară şi asertivă a Chinei a determinat instituţionalizarea QUAD şi formula tot mai prezentă şi structurată a cooperării SUA cu Japonia, India şi Australia. Apoi nu trebuie uitat că vicepreşedintele Kamala Harris a vizitat recent Singapore şi Vietnam, luna trecută, în care, dincolo de contracararea retragerii intempestive din Afganistan, a vizat cu precădere asigurări şi preluarea ideilor partenerilor din Marea Chinei de Sud în privinţa apărării teritoriului şi a zonelor disputate şi revendicate agresiv de către China. Apoi, o convorbire telefonică de 90 de minute cu preşedintele Xi Jinping pare a se situa în aceeaşi logică, chiar dacă e prima după 7 luni şi presa speculează refuzul liderului chinez de a se întâlni faţă în faţă cu omologul american, chiar şi în marja summitului G20, Xi Jinping optând pentru varianta online, după ce nu a părăsit China în ultimele 600 de zile, de la declanşarea pandemiei.

Sprijinirea Australiei ca revers pentru imaginea retragerii din Afganistan

Sigur, acordul AUKUS are multiple valori de întrebuinţare, între care cele legate de reconstrucţia imaginii şi prestigiului SUA după retragerea intempestivă şi dezordonată din Afganistan. De data aceasta, Administraţia Biden dovedeşte implicarea în apărarea unui aliat, cu toate capacităţile sale, între care un acord de apărare comună şi un transfer tehnologic strategic, masiv şi relevant, fără precedent în trecutul imediat, submarinele cu propulsie nucleară. Angajamentul are, astfel, substanţă, arată că lumea şi aliaţii pot conta pe SUA şi că angajamentul în zona Indo-Pacific e constant, solid şi de neclintit pentru menţinerea păcii şi stabilităţii în regiune.

În plus, SUA marchează continuarea abordării de a construi capabilităţi în zonă, de data asta cu state democratice solide şi structurate instituţional, care să nu se prăbuşească în absenţa consilierii şi prezenţei americane, păstrând această promisiune făcută publicului american de a limita prezenţa externă în Războaie Lungi, chiar dacă prezenţa americană rămâne desfăşurată de jur împrejurul lumii, în formă de prepoziţionare şi sprijinire a aliaţilor, dar şi de apărare a propriilor interese de securitate naţională. În plus, surpriza a apărut ca un asemenea transfer relevant să aibă loc către o ţară care respinge energia nucleară, motiv pentru care SUA au anunţat că e vorba doar de propulsie nucleară, nu şi de arme nucleare la bord şi, în egală măsură, acordul nu recurge la transfer tehnologic pentru producerea de energie nucleară, care ar putea genera proteste masive şi probleme interne cu ecologiştii.

Noua capabilitate a submarinelor cu propulsie nucleară permit Australiei să opereze la un nivel militar mult mai important, pe o arie mult mai vastă, să manevreze cu viteze mult mai mari şi anduranţă, fără zgomot, urmând să iasă la suprafaţă mult mai rar. Submarinele pot opera luni întregi fără nici un semn vizibil la nivelul mărilor şi oceanelor lumii. Chiar dacă sunt aliaţi, pasul transferului tehnologic de asemenea amploare şi impact este extrem de rar la nivelul practicilor SUA, tehnologia fiind foarte sensibilă şi acordul reprezentând o excepţie de la politicile americane în materie.

Transferul a fost necesar şi pentru ca SUA să lanseze mesajul de reasigurare a aliaţilor din zona Mării Chinei de Sud şi Asia-Pacific, eforturi pe care SUA intenţionează să le dezvolte şi cu Franţa, Japonia, Coreea de Sud, precum şi cu alţi aliaţi importanţi şi de încredere. Pe acest fond apare neverosimilă şi excesivă reacţia Franţei pe care unii ar putea să o plaseze şi în contextul unor negocieri în forţă şi a dorinţei unor câştiguri masive în negocierile ulterioare Washington - Paris. De altfel, pretenţia că Franţa nu ar fi ştiut nimic de acord a fost contrazisă chiar de Departamentul de Stat, care a purtat această discuţie cu câteva ore înaintea semnării acordului. Ulterior, Jean Yves le Drian, ministrul de Externe Francez, a declarat că nemulţumirea vine din faptul că nu a fost suficient timp pentru a putea interveni şi inversa decizia Australiei.

Premierul britanic, Boris Johnson, a susţinut acordul şi l-a apărat, el insistând pe relaţia apropiată între SUA, Marea Britanie şi Australia şi pe faptul că acordul trilateral nu e îndreptat împotriva nici unei puteri. Din contra, ar fi baza promovării democraţiei, drepturilor omului, libertăţii de navigaţie şi libertăţii comerţului de jur împrejurul lumii – tema fundamentală a politicii britanice – de unde neînţelegerea reacţiei adverse a Franţei şi UE. De altfel, Jean Yves le Drian a caracterizat Londra drept “a treia roată la căruţă” în acest acord, un stat oportunist, de aceea nu a meritat nici măcar rechemarea ambasadorului francez pentru consultări. Şi Noua Zeelandă a salutat acordul văzut ca angajament de apărare pentru regiunea Asia Pacific, deşi a reiterat statutul său non nuclear şi interdicţia apropierii submarinelor nucleare de apele teritoriale neo-zeelandeze.

FOTO Shutterstock

Neclaritatea UE în privinţa abordării Chinei

Abordarea Chinei de către UE comportă un număr de abordări care creează un grad de ambiguitate. Mai întâi, Comunicarea Comună a Comisiei, Consiliului şi Înaltului Reprezentant din aprilie 2019, care stă la baza oricărei teze de abordare a Chinei, marchează aceleaşi nemulţumiri ale SUA şi lumii întregi faţă de preacticile Chinei. Apoi întâlnirea de la Paris în 4, Emmanuel Macron, Angela Merkel, Donald Tusk şi Jean Claude Juncker cu Preşedintele Xi Jinping a marcat aceeaşi nemulţumire pentru One Belt one Road care era un proiect unidirecţional şi permitea venirea mărfurilor din China, nu şi o deschidere similară, în oglindă, pentru investiţiile şi produsele europene, primele marcate de obligativitatea transferului tehnologic forţat şi pierderii drepturilor de autor, ultimele supuse blocajelor şi măsurilor netarifare multiple. Dacă adăugăm la asta piaţa necompetitivă de credite care determinau supraîndatorarea statelor – vezi cazul Muntenegru – nemulţumirile europenilor se plasau la acelaşi nivel cu cele ale SUA.

Pe de altă parte, abordarea Chinei de către UE diferă de cea a SUA prin respingerea parţială, nepronunţată, a formulei rivalităţii democraţii/autocraţii şi căutarea cooperării cu China de către firmele europene. Chiar şi iniţiativa Comisiei de a introduce în preţul produselor, pentru o competiţie corectă, costurile ascunse – încălzire globală, poluare, munca forţată a uigurilor, încălcarea drepturilor omului – s-a pierdut pe coridoare şi nu a mai ajuns să se transforme în reglementare care să se regăsească în relaţiile cu China. Ca şi cum postura de partener economic şi strategic a Chinei pentru UE ar prevala acţiunilor şi constrângerilor politice identificate în pandemie, a preluării şi acaparării unor lanţuri cât mai mari ale producţiei manufacturiere globale de către China, în detrimentul direct al statelor occidentale, inclusiv al celor europene.

Potrivit evaluărilor europene, comerţul şi angajarea Chinei ar putea duce la reformarea drepturilor omului şi a politicilor energetice de către China, iar o bună relaţie ar permite UE să joace un rol geopolitic important de mediator între China şi SUA. Pe de altă parte, actualul pact AUKUS subliniază nevoia ca UE să devină tot mai activă în zona Indo-Pacific, acolo unde navele franceze şi germane merg deja pentru a marca susţinerea pentru libertatea navigaţiei, dar unde anumite capabilităţi serioase ale UE trebuie să joace un rol mai important. De aici şi Strategia pentru regiunea indo-pacifică.

Franţa continuă să reproşeze acordul care a îndepărtat-o de la contractul cu submarine cu propulsie convenţională ca fiind un cuţit în spate înfipt de Australia. Iar Statelor Unite, Franţa, prin ministrul de Externe Jean Yves le Drian, le reproşează anunţarea acordului fără consultarea aliaţilor - "o decizie brutală şi unilaterală" care "seamănă foarte mult cu ceea ce făcea Preşedintele Trump." O asemenea abordare pare greu explicabilă pentru ceilalţi aliaţi in NATO, cu precădere cei est-europeni, Alianţa neavând nici o prevedere privind discutarea sau consultarea privind acorduri cu terţii, deşi Franţa încearcă să introducă în Noul Concept Strategic o dimensiune politică a NATO care să presupună şi asemenea consultări înaintea unor acţiuni relevante strategic, cu referire la Turcia, cu preponderenţă.

Mai mult, ministrul de Externe Francez Le Drian şi ministrul pentru forţele armate, Florence Parly, au avut o conferinţă video cu responsabilii australieni şi au discutat recent acordul. Potrivit lui le Drian, existau doar mici probleme de ajustare şi nu a fost nici un moment sentimentul că acordul se va rupe, când a avut loc discuţia, cu câteva zile înaintea anunţării Pactului de Apărare anglofon. Ca urmare a anulării acordului, cu orgoliul rănit, Franţa şi-a reluat susţinerile despre nevoia unei apărări europene.


FOTO Shutterstock

Apărarea europeană, blocată la nivelul neparticipării şi neangajării trupelor peste hotare

Există disensiuni între statele europene în privinţa creării unei capacităţi de tip armată comună a Europei. Motivele sunt multiple, de aceea şi conceptele de autonomie strategică şi suveranitate strategică încercate de către Franţa s-au dovedit nu numai futile, dar inacceptabile. Statele sceptice, cu precădere cele din Estul şi Centrul Europei, fac referire la acordurile de la Roma şi la Acordul UE-NATO de la summitul de la Varşovia care să evite duplicarea resurselor şi a forţelor între cele două organizaţii în care marea majoritate a statelor europene sunt membre şi, mai ales, să blocheze ruptura în relaţia transatlantică, prin încercarea de a impinge SUA în afara Europei.

O altă dimensiune a nemulţumirii franceze ţine de industria europeană de apărare şi de dorinţa ca investiţiile să se facă doar în industria de apărare europeană, cu excluderea celorlalţi competitori – SUA, Marea Britanie mai nou, Turcia, Israel, Canada, Norvegia, etc. Şi aici Franţa a întâmpinat dificultăţi, iar soluţia a fost investiţii în creşterea gradului tehnologic şi a competitivităţii produselor europene, care să poată să le înlocuiască pe cele existente şi de provenienţă non europeană. Sigur, şi inclusivitatea joacă un rol, unele state neavând neapărat o miză şi fiind în afara proiectelor europene, din cauza nivelului tehnologic redus şi necompetitiv.

Dar poate cel mai mare impediment împotriva unei armate comune este faptul că nu există consens între ceea ce ar trebui să însemne Apărarea Europeană şi ce nu. Franţa vede o putere militară majoră, o politică de apărare coordonată şi capabilităţi comune, europene. Mai mult, după AUKUS, Parisul susţine că UE are nevoie de o capacitate proprie de a-şi apăra interesele şi de a construi o prezenţă proprie în regiunea indo-pacifică. Pe de altă parte, alte state europene resping de plano această abordare, susţinând că toată responsabilitatea şi costurile pentru decesul resortisanţilor din trupele militare europene vor reveni tot liderilor naţionali, niciodată celor europeni, iar pasarea controlului şi comandei către Franţa nu este cea mai atrăgătoare, odată ce agenda Franţei vizează mai degrabă fostele colonii şi zona sudului Europei şi nu apărarea de ameninţările Rusiei în Estul continentului.

Ceea ce rămâne este un angajament mai redus, care presupune procurarea mai eficientă de capabilităţi pentru statele europene, eventual proiecte de cooperare comună a unor grupuri de state, în funcţie de propriile elemente forte probate, în nici un caz desfăşurări de trupe. Cu precădere statele neutre din UE, Austria, Irlanda, Finlanda şi Suedia, resping orice propunere de a desfăşura trupe în zonele de conflict, în timp ce antrenarea trupelor unui stat terţ, reforma sectorului de securitate, creşterea capacităţilor de apărare sau plasarea de trupe de menţinere a păcii la frontiere rămân operaţiunile favorite ale forţelor europene care să păstreze caracterul naţional al apartenenţei lor. Deci elemente de cooperare mult mai reduse decât nivelul de ambiţie afişat de către Franţa, poziţie îmbrăţişată şi de Germania, care condiţionează dimensiunea apărării de formula inclusivă şi nu de proiecte a unui număr de state care ar opta pentru o integrare mai puternică în acest domeniu. Aceasta determină dimensiunea ambiţiilor UE şi limitarea doleanţelor excesive şi a nivelului de ambiţie mult mai important al Franţei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Fahrenheit 451
20.09.2021, 09:17:07

Franța? Nu Australia și SUA?... Tragem turta pe spuza proprie, dar nu în halul ăsta! Ai făcut, ca australian, un contract cu francezii și te-ai sucit, te-ai năzurit pe parcurs, că au intervenit americanii? Atunci francezii au dreptate să se supere!

+9 (33 voturi)
Utilizator Adevărul
20.09.2021, 09:19:50

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
20.09.2021, 09:22:13

Comentariu considerat abuziv.

Ionel Marcu
20.09.2021, 09:29:40

Acest AUKUS e binevenit pentru contracararea expansiunii Chinei, politică, economică și chiar militară iar Franța e prea mică, protestează degeaba, pierderea (absolut normală) a comenzii de submarine și nu numai e încă un pas în jos pentru ea. Axa Japonia-India-Australia e noua cortină de fier care confirmă încă odată îndreptarea Rusiei spre poziția de putere secundară și îndepărtează UE, care nu e la mijloc ci alături, de pericolele viitorului război mondial, dacă acesta va avea loc. Dacă va fi, va fi unul fără Europa de data asta, din fericire, mai ales că va fi unul nuclear și nu doar din minutul 94, ca WWII.

+13 (23 voturi)
Adi Pietreanu
20.09.2021, 09:30:11

UE devine din ce in ce mai confuza. Germania era nu cu mult timp in urma in favoarea unei Europe federale dar se opunea Franta care vorbea de o Europa a statelor natiuni. E normal, Germania ar deveni subit cu mult mai puternica intr-o Europa federala. Acum Franta vrea armata comuna dar se opune Germania, deci cumva tocmai pe dos fiindca daca ai stat federal normal ca si armata e comuna. Punerea resurselor in comun e o chestie logica pentru ca creaza avantaje tuturor dar ce resurse, cate dintre resurse, in ce fel sa se puna in comun asta nu stie nimeni si creaza atat de multe discutii si controverse incat nu mai intelegem nimic.

+18 (20 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările