Persoanele cu coronavirus care refuză spitalizarea ar putea fi condamnate la închisoare, potrivit noilor reguli din regiunea italiană Veneto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele testate pozitiv pentru coronavirus care refuză tratamentul în spital ar putea fi condamnate la închisoare, potrivit noilor reguli adoptate în regiunea italiană Veneto, aflată în nord-estul ţării, transmite Reuters.

Ordinul guvernatorului Luca Zaia afirmă că până la sfârşitul lunii iulie spitalele trebuie să informeze procuratura dacă cineva refuză să fie internat după ce a fost testat pozitiv.

Oricine revine în Veneto, care include oraşul Veneţia, trebuie să facă două teste swab obligatorii, arată ordinul regional adoptat luni, dacă a efectuat o călătorie de afaceri în afara Uniunii Europene sau într-o ţară non-Schengen.

Potrivit legislaţiei italiene,  oricine răspândeşte o epidemie din neglijenţă riscă o sentinţă cu închisoare de pâna la 12 ani, în timp ce oricine face acest lucru intenţionat poate fi condamnat până la o sentinţă pe viaţă.

”Este o modalitate de a compensa parţial legislaţia naţională care nu impune izolarea la revenirea dintr-o ţară din afara UE, dacă şederea în străinătate a fost de sub 5 zile”, a afirmat Zaia în timpul unui briefing de presă transmis pe Facebook.

Ordinul guvernatorului afirmă că angajatorul unei persoane riscă o amendă de 1.000 de euro multiplicată cu numărul de angajaţi, dacă nu aplică regula.

Cele mai recente date referitoare la cazurile de coronavirus, publicate pe 6 iulie, arată că în regiunea Veneto erau spitalizate 169 de persoane, dar există îngrijorări legate de 28 de cazuri noi de infecţii, dintre care 15 legate de călătorii în străinătate.

Creşterea numărului de cazuri a atras un interes mare în Italia, care este una dintre cele mai afectate ţări, cu un total de 34.869 de decese şi de 241.819 de infecţii cu coronavirus.

Ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, a declarat duminică că Italia analizează introducerea tratamentului obligatoriu al unei boli, în cazul în care o persoană trebuie să se trateze şi nu o face.

Ministerul Sănătăţii nu a răspuns unei solicitări pentru a comenta măsura luată de regiunea Veneto.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite