Peste 100 de protestatari arestaţi la Paris, după o nouă zi plină de violenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE / Julien De Rosa
FOTO EPA-EFE / Julien De Rosa

Autorităţile au reţinut 129 de persoane în urma protestelor de sâmbătă de la Paris, 78 dintre ele fiind plasate în arest preventiv. Manifestaţiile convocate la împlinirea unui an de la debutul mişcării de contestare cunoscută ca a "vestelor galbene" au fost însoţite de violenţe în capitala franceză, informează AFP şi Reuters.

În Piaţa Italiei, protestatarii au incendiat maşini şi au aruncat cu pietre de pavaj şi sticle incendiare în forţele de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. O unitate a băncii HSBC a fost vandalizată de manifestanţi, dintre care unii purtau cagule.

S-au înregistrat ciocniri între manifestanţi şi poliţie şi în apropiere de Arcul de Triumf, iar forţele de ordine au intervenit de asemenea pentru a dispersa câteva sute de protestatari care au încercat să blocheze şoseaua de centură a Parisului.

În urma violenţelor din cursul dimineţii, prefectul Didier Lallement a anunţat că a fost retrasă autorizaţia pentru manifestaţia care urma să înceapă în piaţă la ora 14.00. Situaţia era calmă la mijlocul după-amiezii.

Şi în alte oraşe din Franţa au avut loc proteste pe alocuri violente. La Lyon (centru), forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene pentru a dispersa circa 1000 de persoane adunate în centru la o manifestaţie care fusese interzisă, iar la Nantes (vest) au izbucnit de asemenea ciocniri între forţele de ordine şi cei circa o mie de protestatari. Alte 1800 de persoane au manifestat la Bordeaux.

Citeşte şi:

FOTO Manifestaţii violente la Paris. Protestatarii au răsturnat maşini şi au incendiat pubele. Poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite