Peste 13.000 de migranţi au traversat Canalul Mânecii după anunţarea „planului Rwanda”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Priti Patel FOTO: BBC
Priti Patel FOTO: BBC

Peste 13.000 de migranţi au traversat Canalul Mânecii către Regatul Unit după ce ministrul de interne britanic Priti Patel a anunţat intenţia Londrei de a-i trimite în Rwanda pe unii migranţi, indică noi date publicate luni de autorităţile britanice, informează DPA.

Potrivit Ministerului Apărării britanic, 176 de persoane au ajuns în Regatul Unit duminică, în mici ambarcaţiuni, aducând la 13.016 totalul celor ajunşi în această ţară prin traversarea Canalului Mânecii începând din 14 aprilie.

De la 1 ianuarie până în prezent, 18.284 de oameni au traversat Canalul Mânecii către teritoriul britanic.

Fotografii făcute luni dimineaţă arată un alt grup de migranţi, având veste de salvare şi purtând măşti, care sunt aduşi la Dover de către reprezentanţi ai poliţiei de frontieră britanice.

Pe 14 aprilie, ministrul de interne Priti Patel a semnat ceea ce a descris ca fiind un acord în "premieră mondială" cu Rwanda, în baza căruia naţiunea est-africană va primi migranţii consideraţi de Regatul Unit că au sosit "ilegal" şi prin urmare neeligibili conform noilor reguli de imigrare.

''Sistemul din Regatul Unit se prăbuşeşte sub o combinaţie de crize umanitare reale şi traficanţi de persoane răi care profită de pe urma exploatării sistemului pentru propriile câştiguri. Acest lucru are consecinţe devastatoare pentru nenumăraţi bărbaţi, femei şi copii sau cei dragi lor care îşi pierd viaţa în mod tragic în călătorii periculoase'', afirma Patel cu acel prilej.

Ea lansa un apel către comunitatea internaţională pentru găsirea de soluţii inovative la această problemă în creştere.

Săptămâna în care a fost anunţat acordul dintre autorităţile britanice şi rwandeze s-a dovedit a fi cea mai aglomerată din acest an, nu mai puţin de 2.076 de persoane traversând Canalul Mânecii către Regatul Unit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite