Europa

articolul anterior articolul urmator

Etichetarea produselor din coloniile israeliene - boicot comercial al UE?

6
23 Jul 2013 17:29:07
Autor: Diana Rusu

Şefa diplomaţiei UE, Lady Catherine Ashton vrea ca până la sfârşitul acestui an să fie întocmit un set de reguli complexe pentru etichetarea produselor provenite din coloniile israeliene aflate pe teritoriile ocupate.

Măsura se încadrează în linia deciziei UE de interzice orice orice cooperare/finanţare privată sau la nivel guvernamental care vizează organisme situate în coloniile evreieşti din teritoriile palestiniene, printr-o directivă la nivel european. 

Directiva include o importantă „clauză teritorială“,care stipulează că toate acordurile cu Israel vor fi valide numai pentru graniţele israeliene recunoscute de Uniune, şi anume, frontierele anterioare Războiului de Şase Zile din 1967.

Declaraţiile au fost făcute într-o scrisoare, obţinută de cotidianul israelian Haaretz, trimisă pe 8 iulie preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi altor şapte comisari responsabili cu justiţia, industria, protectia consumatorilor, agricultura, taxele, comerţul şi piaţa internă.

Scrisoarea urmărea să obţină susţinerea comisariatelor celor mai relevante, pentru a emite un set de reguli pentru etichetarea special a produselor venite din aşezările evreieşti, care să fie aplicate tuturor celor 28 de state membre. Ashton a declarat în scrisoare că are nevoie de ajutorul lor şi i-a rugat să îşi instructeze staff-ul despre ceea ce trebuie făcut.

Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe a subliniat importanţa etichetării produselor ce provin din aşezările evreieşti, pentru „opoziţia generală“ a Uniunii faţă de colonizarea teritoriilor ocupate în urma Războiului din 1967.

„O majoritate covârşitoare a Statelor Membre au început să susţină sau au cerut chiar deschis ca Uniunea Europeană să pregătească un set de norme pentru a implementa poziţia UE într-o manieră coerentă“, a scris Lady Ashton.

În timp ce etichetarea va fi obligatorie pentru produsele precum cosmetice, legume, fructe, vor exista şi produse, precum unele alimente, pentru care etichetarea va fi opţională. Desigur, Şefa diplomaţiei europene ia în calcul dificultatea de a identifica unele produse manufacturate în aşezări, dacă sunt ulterior comercializate prin firme din Israel. 

Produsele pe care coloniile le export către Uniunea Europeană sunt în mare parte fructe, legume, cosmetic de la Marea Moartă şi vin.

Miniştrii de Externe au avertizat că din cauza faptului că opinia publică europeană este foarte negativă în privinţa coloniilor, etichetarea ar putea duce la un boicot al retailerilor europeni faţă de toate produsele aşezărilor, putând provoca chiar boicotul importurilor din Israel.

Olanda este un exemplu în acest sens. În urmă cu câteva luni, guvernul a publicat o serie de reguli pentru retaileri, privind etichetarea produselor din aşezări. Ulterior, statul s-a răzgândit şi a spus că va aştepta directivele Comisiei Europene în acest sens. Cu toate acestea, două mari lanţuri de magazine, Aldi şi Hoogviet au început să boicoteze toate produsele. Managerii au declarat că nu vor să le creeze suspiciuni clienţilor, despre proveninenţa produselor. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Remus Octavian Mocanu
23.07.2013, 19:11:59

Ah, timizii nostri europeni, care inainte de a face orice gest cât de cât conform valorilor lor trebuie sa se uite rusinati si speriati in sus, la taticul lor american, care prea des isi leagana degetul aratator spre ei... Normal complexul, daca stai sa te gandesti ca o SUA indatorata pana peste cap si cu o moneda in cadere libera, a reusit sa creeze o criza europeana si o dinamitare a monedei comune cu doar cateva hint-uri inspre piete! Toata lumea stie acum cine e "taticul", cum stie si pe ce muzica danseaza taticul asta. :) Ati vazut doar ca spionati fiind, vitejii nostri europeni au sarit totusi in ajutorul taticului lor curios foc, cand a fost vorba despre inchis spatiul aerian pentru un presedinte sud-american, pe baza doar ipotezelor (atat de des inepte) ale taticului...

+2 (2 voturi)
Kongo-Müller
23.07.2013, 21:12:48

Cred ca gresesti daca-i numesti pe americani "taticul nostru". I-as numi "aliatul nostru" deoarece ne-au permis cu marinimie sa trimitem soldatii nostrii in Afganistan, ca sa ucida copii si femei pentru o mana de $, in numele USA. In ceea ce priveste curajul UE, ai perfecta dreptate. Europa nu va indrazni niciodata sa boicoteze marfurile stapanilor "aliatului nostru". Tot respectul pentru Aldi si Hoogviet.

dracon
23.07.2013, 20:01:41

Daca a spus ca la antrenamentul oficial nu intra nimeni, ziaristul trebuia sa se conformeze sau ziaristii au dreptul sa minta sa calomnieze si ei sa aiba toate drepturile fara sa-i intrebe nimeni de nimic. Cand apare un rahat din mass-media si anunta ca dupa inundatiile de la Matca legumele vor fi putine si scumpe,toata piata a dublat preturile si acum legumele nu au pret, asa se intampla cu produsele din carne, cu cerealele si nimeni nu-i intreaba nimic ,macar cam cata spaga primesc ptr aceste destabilizari si zvonuri , acum vai doamne a fost ,,agresat un pseudojurnalist" de parca pamantul s-ar ciocni cu o alta planeta, mi-e greata.

+1 (1 vot)
dracon
23.07.2013, 20:04:16

Imi cer scuze, deoarece postarea era ptr alt articol, asta din cauza neatentiei.

+1 (1 vot)
Diana Rusu
23.07.2013, 20:11:09

Nicio problema..ne-am imaginat ca este legat de cazul MM Stoica.

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările