Podul istoric din Rotterdam nu va mai fi demontat pentru a permite trecerea unui iaht de lux al miliardarului Jeff Bezos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Twitter
FOTO: Twitter

Demontarea podului istoric din Rotterdam pentru a permite trecerea unui iaht de lux al miliardarului american Jeff Bezos, fondatorul grupului Amazon nu va mai fi necesară, informează DPA.

Constructorul naval Oceanco le-a transmis autorităţilor locale că nu va depune o cerere pentru demontarea parţială a podului Koningshaven, după puternicele reacţii negative ale opiniei publice, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Administraţiei portuare din Rotterdam, conform Agerpres.

Planurile prin care secţiunea mediană mobilă a podului cu o vechime de aproape 100 de ani ar fi urmat să fie demontată pentru a face loc iahtului de lux i-a iritat profund pe locuitorii din Rotterdam, iar pe reţelele de socializare au apărut apeluri prin care localnicii erau îndemnaţi să "bombardeze" ambarcaţiunea cu ouă stricate. 

Marţi, cotidianul Trouw a raportat că reprezentanţii constructorului naval s-au temut de posibile acte de vandalism şi acesta este motivul pentru care au renunţat să mai depună o astfel de cerere. Compania, specializată în construirea unor ambarcaţiuni de lux, nu a dat curs invitaţiei de a face declaraţii pe această temă. 

Iahtul cu trei catarge (cu un cost estimativ de 430 de milioane de euro), care este fabricat în această perioadă la Alblasserdam ar trebui să fie lansat la apă în această vară, dar deocamdată nu sunt cunoscute nici gradul de finalizare a acestuia şi nici felul în care acesta va putea să treacă prin zona podului pentru a ajunge în largul mării. 

Koningshavenbrug, un fost pod feroviar construit deasupra fluviului Meuse (Maas, în limba olandeză - n.r.), cunoscut  sub denumirea populară "De Hef" are o înălţime de 46 de metri şi a fost inclus în categoria construcţiilor protejate. Este un pod basculant, întrucât secţiunea sa mediană poate fi ridicată pentru a permite trecerea navelor. Trenurile nu mai circulă pe acest pod din Rotterdam din anul 1993.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite