Jurnalişti ai portalelor Buzzfeed, Mediapart, Les Jours, Rue89, StreetPress, Politico, Bondy Blog, Explicite, Brut, Konbini, dar şi de la săptămânalul Politis şi de la emisiunea Quotidien difuzată de TMC, au anunţat pe Twitter că nu au primit acreditare din partea formaţiunii de extremă-dreapta.
“În semn de solidaritate cu colegii noştri, redacţia Liberation, care nu ştie la momentul scrierii acestor rânduri dacă este afectată de măsură, a decis să nu meargă la evenimentul organizat de partidul de extremă-dreapta. Aceste măsuri antidemocratice şi contrare libertăţii de informare trebuie să înceteze, la fel ca şi intimidarea jurnaliştilor la aceste mitinguri”, a anunţat într-un articol Johan Hufnagel, director-adjunct al Liberation.
“În semn de solidaritate, boicotăm şi noi evenimentul electoral al FN”, a anunţat săptămânalul Les Inrocks pe Twitter.
La primul tur de scrutin, Mediapart, Quotidien şi un jurnalist de la Marianne, coautor al unei cărţi de investigaţie despre Marine Le Pen, nu au primit acces la petrecerea electorală de la Hénin-Beaumont, în Pas-de-Calais, unde a aşteptat rezultatele Le Pen.
Asociaţiile de jurnalişti de la aproape 40 de instituţii media, inclusiv AFP, au semnat o petiţie între cele două tururi de scrutin, prin care au protestat faţă de decizia FN de a “alege presa autorizată să o urmărească pe Marine Le Pen” şi au denunţat “o încălcare a libertăţii” de informare.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
4 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
:) Vive la France!
Banuiesc, ca doreati sa spuneti parastasul sau priveghiul de dupa alegeri :))
Este vorba despre presa neomarxista ?! Ca cea de stanga si comunista franceza l-au pupat pe Ceausescu in dos pana in 1989 , si din pacate au ramas urmasii !
Pai cum sa-i primeasca daca singurul lor scop este defaimarea, insultarea dezinformarea a tot ce înseamna Front National, a membrilor lui si a electoratului care a votat pentru el ! Dar, membrii FN nu au dreptul sa faca o petitie pentru activitatea de dezinformare a presei la adresa lor, ca sunt catalogati de : fascisti, nazisti... si li se intenteaza cu siguranta un proces cu despagubiri... Asta se explica prin faptul ca toata mass-media este cumparata de miliardari de genul Patrick Drahi, (miliardar franco-maroco-israelian, rezident în Elvetia) patron al Altice (un holding domiciliat la paradisul fiscal Guernesey), prieten si sustinator al lui Macron.