Poliţia din Irlanda de Nord, ţinta unei tentative de atac cu bombă. Gruparea teroristă „Noua IRA“, principala suspectă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste violente - Belfast - Irlanda de Nord (arhivă)  FOTO: Getty Images
Proteste violente - Belfast - Irlanda de Nord (arhivă)  FOTO: Getty Images

Poliţia din regiunea britanică Irlanda de Nord anunţă că a fost ţinta unei tentative de atac terorist cu bombă - un dispozitiv exploziv a fost găsit, luni, sub maşina unei poliţiste. Acesta era viabil şi ar fi fost instalat de gruparea teroristă Noua IRA, transmit dpa, Reuters şi AFP.

Mark McEwan, comandant adjunct al poliţiei nord-irlandeze, a explicat presei la Belfast că poliţista a descoperit luni un obiect suspect lângă maşina sa, în apropiere de locuinţa ei din Dungiven, transmite Agerpres

Potrivit poliţiei, era vorba de un „dispozitiv viabil cu explozibili ataşaţi de un recipient” care conţinea un lichid inflamabil.

Dispozitivul „era proiectat să provoace o deflagraţie care ar fi cuprins maşina victimei, pe toţi cei aflaţi în preajmă”, a menţionat McEwan.

Acesta a adăugat că bomba era amplasată în spatele maşinii, în dreptul scaunului de copil, ceea ce „demonstrează o desconsiderare totală faţă de viaţa unei mame şi a copilului ei”.

Victima a fost aleasă de atacatori pentru că este membră a poliţiei şi ofiţer de poliţie part-time, a mai spus McEwan.

Fetiţa de 3 ani a poliţistei era în casă în momentul descoperirii bombei. 

Premierul nord-irlandez Arlene Foster a asigurat în reacţie la incident că Irlanda de Nord „nu va fi trasă înapoi de bombe şi gloanţe”.

„Am vorbit cu ofiţerul de poliţie vizat de terorişti noaptea trecută în comitatul Londonderry. Am vrut să o asigur de sprijinul nostru şi că îi condamnăm ferm pe cei care au încercat să-i facă rău ei şi familiei sale”, a transmis Foster pe Twitter. 

Adjuncta sa, Michelle O'Neill, a denunţat o „tentativă de asasinat” împotriva unui ofiţer de poliţie şi a asigurat tot pe Twitter că „cei implicaţi în acest atac nu vor reuşi să-şi impună agenda învechită şi toxică”. „Toţi politicienii trebuie să se unească împotriva acestor acţiuni nesăbuite”, a subliniat ea. 

Descoperirea dispozitivului exploziv vine după mai multe săptămâni de tulburări în Irlanda de Nord legate atât de Brexit, cât şi de „exonerarea” unor politicieni după ce au încălcat regulile anticoronavirus la o înmormântare, notează dpa.

Protestele din Irlanda de Nord

De altfel provincia britanică este zguduită de violenţe fără precedent în ultimii ani, în special în zone loialiste cu o majoritate protestantă, unde consecinţele părăsirii Uniunii Europene au alimentat un sentiment de trădare şi amărăciune.

Confruntările au avut şi o dimensiune religioasă, deoarece majoritatea naţionaliştilor catolici îşi doresc să aparţină spaţiului Uniunii Europene.

Iar potrivit poliţiei nord-irlandeze, 32 de agenţi locali au fost răniţi în weekendul pascal în urma unor confruntări cu grupuri de loialişti. Acuzând autorităţile că acordă tot mai multe concesii adepţilor reunificării insulei, aceşti susţinători ai menţinerii părţii de nord a Irlandei în componenţa Regatului Unit au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirile.

Furia a crescut şi mai mult în urma unei decizii cu privire la netrimiterea în judecată 24 de politicieni Sinn Fein (partidul republican irlandez) care au participat la o înmormântare în contextul restricţiilor anti-COVID-19.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite