VIDEO Polonia. Protestatarii pro-avort au blocat intrarea credincioşilor la slujbele de duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestatarii pro-avort au întrerupt duminică oficierea liturghiei în oraşul Poznan, în a patra zi de proteste după ce o lege care permitea avortul în cazul unor malformaţii grave ale fătului a fost declarată neconstituţională.

Forţele de ordine au fost chemate duminică la o biserică catolică din oraşul Poznan după ce un grup de manifestanţi, format în majoritate de femei, a blocat accesul credincioşilor la slujbă, în cele din urmă aşezându-se pe jos în interiorul bisericii, la intrare.

Proteste pro-avort, în contextul unei legislaţii care face aproape imposbiliă întreruperea unei sarcini, au loc în toată Polonia în ciuda restricţiilor de adunare din cauza pandemiei COVID-19.

Femeile au afişat banere pro-avort în faţa altarului şi au scandat „Ne-am săturat”.

Preoţii s-au văzut nevoiţi să opreasă liturghia până la sosirea forţelor de ordine.

Proteste au avut loc şi în faţa catedralei din Cracovia, unde oamenii au cerut separarea bisericii de stat.

„Sunt aici pentru că mă supără faptul că într-o ţară laică biserica îmi decide drepturile şi îmi spune ce îmi este permis să fac şi ce nu”, spune o femeie de 26 de ani.

După câştigarea contestaţiei depuse anul trecut de partidul de guvernare Lege şi Justiţie, femeile poloneze nu mai pot întrerupe o sarcină decât în caz de incest, viol sau dacă viaţa femeii e pusă în pericol.

Mii de femei au protestat în toată ţara de la anunţul deciziei Curţii constituţionale, în unele cazuri manifestanţii fiind blocaţi de bărbaţi tineri din grupurile naţionaliste şi de extremă-dreaptă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite