Portugalia cere ajutor internaţional pentru oprirea incendiilor de păduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portugalia a cerut Spaniei şi Franţei patru avioane Canadair pentru a întări dispozitivul de luptă împotriva incendiilor de păduri, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului de la Lisabona.

Ne aşteptăm ca mâine să ajungă două avioane spaniole Canadair. Am cerut, de asemenea, Franţei două avioane Canadair care să ne ajute în perioada 25-30 august”, a precizat purtătorul de cuvânt portughez, citată de Le Figaro.

Cererea a fost făcută în cadrul acordurilor de luptă împotriva incendiilor dintre Portugalia şi aceste ţări (n.r. – Spania şi Franţa)”, a adăugat reprezentantul de presă de la Lisabona.

Marţi seară, aproape o mie de pompieri au luptat împotriva incendiilor din pădurile situate în nordul şi centrul Portugaliei, incendii datorate temperaturilor ridicate. Focul s-a răspândit mai ales în Roda Cimeira, în apropiere de Coimbra.

Alte incendii forestiere au făcut ravagii în regiunile Braga, Viana do Castelor, Viseu,  Castelo Branco şi Guarda.

Potrivit celui mai recent raport al Institutului de Conservare al Naturii şi Pădurii, aproape 31.000 de hectare au fost distruse de incendii în Portugalia, între 1 ianuarie şi 15 august. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite