Europa

articolul anterior articolul urmator

Post BREXIT: ce se va întâmpla cu independenţa Scoţiei şi Irlandei de Nord?

67
14 Dec 2019 10:32:48
Cristian Unteanu

Lucrurile foarte dificile de-abia de acum se conturează la orizont. Nimic din ce urmează nu putea fi negociat decât după confirmarea dorinţei reale a britanicilor de a se despărţi definitiv de UE, moment care marchează finalul relaţiei consensuale cu blocul european şi începutul unui drum care, deocamdată, cumulează enorm de multe necunoscute, multe dintre ele cu consecinţe directe şi pentru europeni, dar şi cu implicaţii globale uriaşe.

Printre aceste necunoscute se numără modul în care va fi rezolvată dilema identitară care începe să se recristalizeze urgent în viaţa politică a Scoţiei şi Irlandei de Nord. Vor sau nu cele două regiuni independenţa prezentată electoratului propriu ca singur mijloc legal de a legitima dorinţa lor comună de a rămâne în UE? Fie ca nou stat cu identitate separată (Scoţia), fie, imediat după anunţarea rezultatelor referendumului, cu anunţ de alipire la Republica Irlanda, situaţie care ar permite Irlandei de Nord să-şi păstreze privilegiile de acces europene. Totul însemnând un scenariu final care să ducă la disoluţia entităţii actuale a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Chiar şi teoretic, este foarte greu de imaginat că lucrurile vor merge chiar atât de departe şi finalul va fi atât de dramatic. Dar nimic nu poate fi exclus în condiţiile în care absolut nimeni nu ştie care vor fi consecinţele victoriei independentiştilor în Scoţia şi Irlanda de Nord, eveniment care a alimentat speranţele unei evoluţii istorice, prezentată deja ultimativ la modul “şansa este acum ori niciodată”.

Ascultaţi ce spune Nicola Sturgeon (foto, imediat după anunţarea rezultatelor), şefa Partidului Naţional Scoţian: “Există acum o posibilitate de a oferi poporului scoţian să aleagă în ce priveşte propriului său viitor...Poate că Boris Johnson a primit un mandat de a scoate Anglia din UE. Dar, în niciun fel, nu are mandat pentru a scoate Scoţia din UE. Scoţia trebuie să aibă dreptul de a-i alege propriul viitor”.  După alegeri, poziţia asta fermă i-a adus o victorie neşteptat de categorică (partidul său obţinând 48 de locuri din 59). Cu toate astea, are nevoie de aprobarea Londrei pentru a organiza un al doilea referndum pentru independenţă (primul a eşuat în 2014), ceea ce Boris Johnson a anunţat deja că va refuza. Îi rămâne “opţiunea catalană”? Unii o evocă deja, luând în calcul toate dimensiunile aferente de tip revoltă civilă.

Situaţie cu mult mai complicată şi tensionată în Irlanda de Nord unde înfrângerea taberei pro-unioniste (protestanţii nefavorabili legăturii cu Londra) nu este atât de pronunţată dar, cum acolo totul se joacă în termeni de simboluri şi memorii tragice de o parte şi de alta, cel mai important eveniment este ieşirea din joc a lui Nigel Dodds, numărul 2 în cadrul Partidului democratic unionist şi şeful grupului în Parlamentul de la Westminster. Locul său în Parlament a fost câştigat de John Finucane din pareta partidului SinnFein, un tânăar al cărui tată a fost asasinat în 1989 de membrii unei grupări loialiste.

Drept pentru care, deocamdată, jocul este în aşteptare deoarece totul depinde de propunerile rezultate din acordurile pe care Boris Jonson va putea să lr negocieze cu cei doi mari actori de viitor: UE şi SUA. Foarte greu de ştiut ce va oferi acum ca certitudine absolută partida lui Trump, preocupat în perioada următoare de bătălia pentru propria sa supravieţuire politică. Greu de prevăzut şi ce se va negocia cu UE deoarece a rămas puţin timp la dispoziţie. În zona posibilului ar fi negocierea unei relaţii ca cea privilegiată pe care o au Norvegia sau Elveţia.

Dar, pe fond, problema nu este tehnică, ci preponderent politică, integrată în discuţia foarte largă, foarte delicată şi plină de primejdii asupra modului în care Statele membre şi UE sunt sau nu gata să abordeze relaţiile instituţionale cu o zonă sau teritoriu care-şi proclamă unilateral independenţa sau cu modificarea de frontiere în interiorul UE pe care o prelupune “alipirea “ unui teritoriu devenit independent la o entitate statală recunoscută.

Discuţia pare extrem de necesară nu numai deoarece problema Catalonia nu este nicidecum închisă şi ameninţă în orice moment să explodeze într-o manieră violentă, ci şi deoarece UE nu a fost încă în stare să formuleze un răspuns cert, cu un cadrul legislativ ferm şi indiscutabil deoarece discutat şi aprobat în Parlamentul European, privind modul în care ansamblul european urmează să trateze situaţii potenţiale ca acelea ale Scoţie şi /sau Irlandei de Nord devenite independente şi cerând integrarea automată în ansamblul comunitar. Sau, în cel mai rău caz, să aibă un “circuit privilegiat” de integrare. Se poate admite asta? Nu va fi o discriminare teribilă faţă de statele aflate acum în proces de aderare, mai ales că se vor schimba în curând criteriile acestuia, aşa cum a cerut Franţa?

La fel de important, cine şi pe ce bază va judeca validitatea politică a unei proclamări individuale de independenţă în măsura în care aceasta (ca în Spania, foarte posibil şi în UK) aceasta va fi declarată de justiţia din Statul Membru respectiv drept ilegală şi participanţii vor fi jucaţi pentru sediţiune şi subminarea ordinii de stat, dar noua entitate va fi recunoscută de State Membre sau unităţi componente ale acestora (declaraţia de independenţă a Cataloniei recunoscută de Parlamentul flamand)?

Mai departe, o altă întrebare extrem de dificilă: acest tip criterii, reguli şi modele de evaluare şi relaţionare pe care UE va trebui totuşi, silită de împrejurări, să le discute şi să le adopte sub forma unui pachet legislativ coerent vor avea şi relevanţă externă? Adică, mai precis, vor fi în mod egal referinţă obligatorie pentru modul în care UE se poziţionează faţă de situaţii similare în spaţiile externe cu care interrelaţionază?

Poate, din această cauză, ar trebui să privim cu foarte mare atenţie la modul în care evoluează negocierile Franţa-Germania-Rusia-Ucraina privind rezolvarea situaţiei din ţara vecină şi, mai ales, modul în care, peste mai puţin de patru luni, se va aborda exact această chestiune a tipului de recunoaştere pe care-l vor primi actualele republici separatiste autoproclamate democraţii independente. Dar, în mod egal important, la modul în care se va vorbi sau nu despre problema Crimeei.

Dacă nu vor exista asemenea criterii cât mai curând, e foarte posibil ca, plină de candoare feciorelnică, Uniunea Europeană iar să spună că nu a fost pregătită pentru managementul unor situaţii care nu sunt înscrise în Tratat şi că trebuie, după modelul NATO, să constituie o comisie de lucru. Şi rezultatul să fie ceva asemănător cu această situaţie post Brexit de acum, plină de şi mai multe necunscute şi decizii complicate.

Este cert că potenţialul mişcărilor secesioniste este în creştere, alimentat de cauze diverse dar şi de un comun stimul subteran care, de obicei, în istorie, a apărut ca însoţind situaţiile de criză economică. Şi însoţeşte dorinţa de a redesena teritorii, graniţe, zone de influenţă şi de a reface imperii sau de a susţine aspiraţii imperiale. Asta e miza profundă, iar lipsa de criterii de joc, cumulată cu efectele acestui Brexit atât de prost pregătit, poate alimenta evoluţii totalamente impredictibile în 2020.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

67 Comentarii

Lucifer
14.12.2019, 11:16:07

Comentariu considerat abuziv.

GAN
14.12.2019, 11:27:12

concluzia e ca, o data cu brexit, orice se poate schimba, granitele nu sunt inviolabile si ca orice grup isi poate cere autonomia atat

-2 (6 voturi)
dominic paul
14.12.2019, 11:35:05

Ca majoritatea fraierilor de europeni, Irlanda si Scotia vor (m)UE. Mare surpriză!

-10 (16 voturi)
Victor Nagy
14.12.2019, 11:55:18

În consecință , pentru a „pedepsi ” UK.... este de așteptat ca anumite entități occidentale cu conexiuni guvernamentale , să se implice în .... destrămarea UK . O să fie interesant .

-7 (11 voturi)
Lucifer
14.12.2019, 12:13:09

Fiindcă mi s-a şters comentariul (!?), repet: Nu mai plângeţi ipocrit soarta UK care întotdeauna în istorie a luat decizii bune(pentru ea...), mai bune decât a luat Europa continentală. Lamentaţiile astea ipocrite nu au decât scopul de a evita alte -Exituri, fapt care ar duce la prăbuşirea construcţiei numite Uniunea Europeană. Mai ales că se întrevede un mare diferend Germania-Franţa pentru "moţul" de a purta coroana Europei progresiste....

+1 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (67)