Post Brexit: Repararea visului european distrus

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
uniunea europeana foto arhiva

Este Uniunea Europeană în pericol de a sfârşi ca Uniunea Sovietică, să se dezmembreze şi să-si piardă din populaţie?

Dacă în epoca post-Brexit UE va face implozie, nu este decât o chestiune pur academică. Cu toate acestea, credem că pentru europeni ca întreg, o implozie a UE ar implica mult mai multe dezavantaje decât beneficii. Ar fi o lovitură dură dată ordinii liberale internaţionale, care din 1945 s-a bazat, în primul rând, pe cooperarea între democraţiile occidentale. Astăzi - odată cu afirmarea unor puteri precum China, renaşterea Rusiei şi a statului neo-autoritar în Turcia - cooperarea dintre ţările care împărtăşesc aceleaşi valori liberal-democratice nu mai este suficientă în sine, însă a devenit mai necesară ca oricând. Implozia UE ne-ar afecta grav relaţiile cu Statele Unite ale Americii. Impasul TTIP-ului evidenţiază decalajul care există deja între cele două maluri ale Atlanticului. Într-adevăr, în acest climat nu este de neconceput ca NATO să urmeze aceeaşi cale, evidenţiind divergenţele tot mai mari ale modului în care vor acţiona mai departe diferitele sub-grupuri de naţiuni din Europa sau părţi ale statului american. Acest scenariu ar reprezenta o invitaţie deschisă şi riscantă pentru o realiniere brutală în balanţa puterii şi reîntoarcerea la epoca marilor puteri politice.

În aceeaşi măsură, în luptă cu cea mai gravă criza internă din ultimele decenii, europenii s-ar găsi expuşi şi pe frontul de securitate externă. Este atât în interesul Europei în ansamblu, cât şi al S.U.A. să prevină astfel de scenarii. Pentru acest lucru este esenţial să depăşim sindromul „supravieţuirii”, o caracteristică a politicii europene începând cu anul 2008.

Am trăit prea mult în stabilimentul european, gândindu-ne cu toţii că fundamentele sale sunt sigure, până când ne-am dat seama că nu numai pereţii, ci însuşi fundamentului prezintă fisuri care ameninţă acum unitatea şi chiar existenţa Europei, aşa cum ne-am bucurat de ea în ultimele decenii. Raspunsul pe care îl primim în mod normal de la Bruxelles în situaţiile de criză este că e nevoie de „mai multă Europă” în loc de mai puţină: o mai multă centralizare şi o mai mare coerenţă, în locul eforturilor naţionale solitare. Acest răspuns nu mai funcţionează. Trebuie să-i ascultăm pe cetăţenii noştri care votează şi se angajează la mai puţină centralizare. Este timpul să se redefinească viziunea Europei pentru viitor, să se îndeplinească promisiunile care au făcut Europa atât de captivantă în trecut, dar care astăzi şi-au pierdut atractivitatea şi credibilitatea.

UE, o afacere neprofitabilă?

Comunitatea Europeană a fost creată în ultimul secol cu o puternică raţiune de securitate, pentru a preveni repetarea războaielor în Europa. Dar, după eşecul Comunităţii Europene a Apărării în 1957, aceasta a continuat să devină cu predilecţie o comunitate economică. Ideea de „funcţionalism” in tiparul lui Jean Monnet, a fost aceea că uniunea politică ar putea fi realizată printr-o integrare economică. Adevărul este însă că uniunea economică şi monetară incompletă nu funcţionează ca sistem, iar uniunea politică nu s-a obţinut niciodată. Între timp, sarcinile de securitate aşteptate de orice cetăţean din partea statului (federal / sau uniune confederală) au fost puse pe plan secund, având limite în finanţare şi coordonare. Astfel, mulţi europeni au ajuns să perceapă UE drept o afacere neprofitabilă. Sentimentul pierderii controlului şi a identităţii este adâncit de impactul globalizării.

Pentru prea mult timp nu am ascultat şi nu am acordat atenţie neliniştilor şi nevoilor cetăţenilor noştri. 

Acest lucru explică, de asemenea, de ce Europa nu a reuşit să răspundă cu succes multiplelor crize cu care se confruntă începând cu anul 2008. Modul în care au fost gestionate crizele financiare, în special, a erodat simţitor încrederea în sistemul interguvernamental, şi la rândul său, această lipsă de încredere a împiedicat UE să conceapă un răspuns coerent la criza migranţilor. Aceast eşec de livrare a subminat mai apoi relaţia dintre proverbialul om de pe stradă şi Uniunea Europeană. A continuat să alimenteze ascensiunea partidelor naţionaliste şi eurosceptice, care nu au descris UE ca un factor de protecţie împotriva riscurilor globalizării, ci mai degrabă ca un microcosmos al globalizării în sine - toate efectele negative fiind atribuite unor deficienţe ale UE.

Pentru prea mult timp nu am ascultat şi nu am acordat atenţie neliniştilor şi nevoilor cetăţenilor noştri. Europa nu a îndeplinit promisiunile de creştere economică şi a locurilor de muncă. Ne-am deschis graniţele externe din motive umanitare, dar nu ne-am gândit cât de mult stres ar pune aceast fapt pe ţesatura noastră socială.

Rezultatul este că, în majoritatea ţărilor europene, vedem o creştere a greutăţii partidelor pe care le numim generic „populiste”, dar care sunt, de fapt, (atât de stânga cât şi de dreapta spectrului politic) neo-naţionaliste, neo-protecţioniste şi anti-UE. Pentru cele mai multe dintre aceste partide, inamicul primar este ordinea liberală internaţională bazată pe comerţ liber şi libera circulaţie a persoanelor. Într-adevăr, nu este o simplă coincidenţă faptul că ei îl preferă pe Putin lui Obama.

Acţiuni necesare pentru salvarea UE

Pentru a salva UE, şi odată cu ea relaţia dintre democraţiile occidentale, este necesară următoarea acţiune.

În primul rând, politicile economice ar trebui să ofere mai multă solidaritate şi acţiuni concertate pentru a crea locuri de muncă. Mai multe tipuri de instrumente tehnice pot fi activate sau create în acest sens; punctul cheie este de a pune bazele unui nou „acord social” european. Avem nevoie de o bună funcţionare a guvernanţei economice care să lucreaze în interesul unei convergenţe reale şi treptate între economiile europene. Astăzi suntem martorii unei divergenţe în creştere. Trebuie să întărim piaţa unică şi trebuie să devenim mai competitivi pe scena mondială. O economie dinamică şi incluzivă este condiţia cheie care ne va permite să împlimim cerinţele de bunăstare a marii majorităţi a cetăţenilor europeni.

În al doilea rând, trebuie să ne redefinim raţionamentul care stă la baza UE. Securitatea trebuie să nu mai fie interpretată ca prevenirea unui conflict între Franţa şi Germania - Europa a reuşit în această privinţă crucială. Mai degrabă, trebuie să interpretăm securitatea drept protecţie pentru oamenii obişnuiţi faţă de riscurile de astăzi, care variază de la nesiguranţa economică şi imigraţia necontrolată la terorism, precum şi gestionarea fronturilor din estul şi sudul continentului. Pentru a face progrese, vom avea nevoie, în acelaşi timp, de mai „multă Europă” în ceea ce priveşte multiple domenii esenţiale ale securităţii noastre interne şi externe, şi de mai „puţină Europă” în sfere de reglementare non-esenţiale. O Europă cu un nivel reechilibrat de integrare şi cu o altă cotă-parte în domeniile sale de autoritate este vitală pentru succes în viitor. Găsirea echilibrului corect pentru un viitor model functional de lucru al integrării europene va fi o muncă dificilă, însă graba spre o extremă sau alta va fi periculoasă. Este o sarcină practică, nu o dezbatere ideologică.

În al treilea rând, trebuie să gestionăm fenomenul imens al migraţiei cu care ne vom confrunta următorii zeci de ani, atât în acţiuni de politică externă în Marea Mediterană şi în Africa, cât şi pe frontul intern cu politici de azil şi integrare. Ambele sfere - de securitate internă şi externă – vor avea, de asemenea, o importanţă egală în lupta împotriva terorismului islamist. De fapt, noua „strategie globală”, prezentată de Federica Mogherini chiar a doua zi după referendumul Brexit, puncta tocmai în aceste două direcţii. Combinaţia neobişnuită de forţe centrifuge (care cu siguranţă nu se limitează la Marea Britanie), precum şi o conştientizare tot mai mare a necesitatăţii unei acţiuni comune caracterizează UE în prezent. Documentul lui Mogherini trebuie acum folosit ca un cadru intelectual şi ca o rampă de lansare pentru un exerciţiu de inovaţie politică şi construire de consens, centrat pe securitatea generală a cetăţenilor europeni.

Grup de strategie europeană

În acest context, fidel valorilor de abordare incluzivă, multi-partizană şi conştient de actuala geografie economică şi socială fracturată a UE, Institutul Aspen a decis să instituie un grup de strategie europeană, prin punerea în comun a eforturilor tuturor celor şapte institute din Europa, toate cu rădăcini naţionale, dar independente de guvernul ţărilor lor. Această nouă Iniţiativă Aspen pentru Europa ne va permite să abordăm atât diviziunile, cât şi sinergiile nefolosite dintre Nord şi Sud, Vest şi Est, între statele membre si non-membre ale zonei euro. Ne vom concentra, de asemenea, pe găsirea unui echilibru corect între diferenţele semnificative ale percepţilor de risc între naţiunile europene, ca fundament al unei Europe mai coerente, asertive şi influente.

Un proiect care să regândească acordul social ca pilon central al UE trebuie să creeze o nouă legătură puternică între ceea ce am putea numi „securitate democratică” (instituţii receptive, responsabile), securitate împotriva riscurilor şi ameninţărilor transnaţionale (răspunsuri rapide şi adesea preventive la criminalitate, terorism, fluxuri de migranţi necontrolate, război hibrid) şi securitatea internaţională (urmărirea intereselor regionale şi globale largi ale UE, aşa cum sunt prevăzute în „Strategia Globală”). Apărarea comună, într-un sens mai traditional, este în mod clar un ingredient cheie al acestui mix şi trebuie să fie urmărită în mod consecvent, cu angajamentele asumate în cadrul NATO, astfel încât legăturile transatlantice să poată fi cultivate şi adaptate la circumstanţele în schimbare şi să cultive în acelaşi timp sensul tradiţional al unei comunităţi euro-atlantice a valorilor. Punerea în aplicare a parteneriatului dintre NATO şi UE, sancţionat la Summit-ul Alianţei de la Varşovia, va fi o evoluţie crucială care necesită angajamentul aliaţilor europeni de a-şi creşte treptat bugetele apărării.

Mult prevăzutul declin al Occidentului este în pericol de a deveni o profeţie auto-realizatoare.

Dacă este adevărat că Statele Unite şi Europa trebuie să rezolve o provocare comună - apărarea ordinii liberale internaţionale de numeroasele ameninţări cu care se confruntă în prezent, îmbunătăţind-o în acelaşi timp - atunci salvarea Uniunii Europene este una dintre precondiţiile esenţiale pentru succes. Totuşi, acest lucru înseamnă idei noi în Europa şi în Statele Unite ale Americii. În cazul în care demersul inovării politice este lăsat în mâinile populiştilor, integrarea europeană se va sfârşi şi Statele Unite va experimenta o nouă perioadă de izolare. Mult prevăzutul declin al Occidentului este în pericol de a deveni o profeţie auto-realizatoare. Prevenirea acestui deznodământ este sarcina critică cu care se confruntă cei de pe ambele maluri ale Atlanticului, ce vor să continue să trăiască într-o lume guvernată de o ordine internaţională liberală.

Autori: Marta DASSÙ, MIRCEA GEOANĂ & RUDIGER LENTZ

Marta Dassù este preşedintele Iniţiativei Aspen pentru Europa şi redactor-şef al Aspenia, Aspen Institute Italia. Mircea Geoană este co-preşedinte al Grupului de Strategie Aspen European şi preşedintele Institutului Aspen Romania. Rüdiger Lentz este co-preşedinte al Grupului de Strategie Aspen European şi directorul executiv al Aspen Institute Germania.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite