Poziţia brace

Să nu lăsăm în urmă orice speranţă! Măcelul de la Nisa aduce veşti bune: nu mai e mult! Încă 10-15 căsăpiri, executate tot mai în silă, şi gata! Etapa violentă va lua sfîrşit şi vom intra în faza paşnică: faza supunerii. Apoi, cînd oaspeţii noştri islamici vor fi îndeajuns de numeroşi (danke!) şi cînd cei mai luminaţi europeni vor adulmeca un început de compromis, vom face un pact trainic.

Noi le vom fi parteneri toleraţi, iar ei ne vor fi stăpîni luminaţi. La început, va domni paritatea: 6 semiluni şi 6 stele pe drapel. Ulterior, va domni realitatea: 12 semiluni galbene (în amintirea stelelor), pe fond verde (culoarea viitorului). După care vor veni, cuminţi, schimbarea obiceiurilor, înălţarea noii credinţe şi, din vorbă în vorbă, stingerea.

După Nisa, totul e bine aşezat. Cifra morţilor a respectat media de lucru. Reacţiile au venit respectînd, mecanic, partitura standard: nu vom ceda! nu ne vor clătina! Bla, bla, bla! Desenele imbecile cu porumbei, torţe şi legăminte de liceeni au fost lucrate din timp. Paznicii conştiinţei noastre au repetat, rinocereşte, discursurile care avertizează împotriva islamofobiei - cel mai mare rău care bîntuie şi dezonorează sufletul occidentului. Nu credeţi? Deschideţi televizorul, ziarul sau netul.

Nisa a făcut, totuşi, o victimă în plus. Nisa a omorît clişeele. Primul din ele spune, cu o vorbă de miliţian care se mărturiseşte soţiei, în concediu: sîntem în război! Serios? Nu sîntem în niciun fel de război - simetric sau asimetric, declarat sau nedeclarat. Sîntem sub ocupaţie! Priviţi cît de lesne s-a făcut porcia scelerată de la Nisa. Uns! Şi luaţi seama la ridicolul apocaliptic în care înoată societăţile şi sistemele politice occidentale.

Pe scurt, de mînă cu libertatea oarbă şi copilul ei repetent, toleranţa, am devenit un milion de ţinte care îşi cer dreptul la glonţ, bombă şi camion. Ucigaşilor le curg balele de poftă şi de uimire. Nimic mai uşor decît omorul între fraţi de diversitate. Călăul e peste tot şi mereu la un pas de client. Prietenii noştri islamici pot ataca oriunde şi nicăieri. Acum sau altădată. La ştrand, la şcoală, acasă, pe şosea, în tren, la cumpărături, pe stadion sau în cazarma de poliţie. V-aţi baricadat pe durata Europenelor? Atîta cheltuială pentru o amărîtă de amînare a execuţiei! Nu contează ce păziţi voi. Important e ce atacăm noi.  

Occidentul şi-a organizat sfîrşitul meticulos şi festiv, aşa cum decorezi o sală de mese pentru ultima nuntă de pe pământ. Priviţi în jur şi faceţi bilanţul.

Vineri noapte, multe guverne occidentale au sărbătorit victoria democraţiei în Turcia. Aceiaşi oameni au conchis, la cîteva zile distanţă, că Erdogan e democrat şi că Marea Britanie nu mai e. Temerar! Cine dă buzna la asemenea sărbători ar trebui să ţină cont de două lucruri. Mai întîi: democraţia turcă victorioasă va trebui să se sprijine pe imamii care au sărit, de la început, în ajutorul lui Erdogan. Apoi: onor opoziţia şi societatea civilă, care făceau teatru de stradă cînd Erdogan închidea ziarele, n-au fost de văzut. Erau acasă şi se uitau la televizor. Pe MTV.

Firesc şi democratic, sâmbătă, cum s-a luminat de zi, Erdogan a lansat propria lovitură de stat. 3000 de militari arestaţi, 2000 de magistraţi demişi. Reintroducerea pedepsei cu moartea luată în calcul. Erdogan jură că apără democraţia, democraţia fiind el. De la noi, s-a ridicat cutezător glasul fostului pacient al lui Erdogan. Victor Ponta l-a declarat pe Erdogan democrat şi pe criticii lui, fascişti. Normal. Cine a pus la cale, împreună cu Colonelul Mircea Dogaru, desfiinţarea justiţei în România are simţul democraţiei în sînge.  

Eşecul loviturii de stat, paranoia galopantă a lui Erdogan şi schematismul occidental au făcut din democraţie o idee vulcanizabilă. Şi din Turcia un rahat scindat şi poros. Desert uşor pentru Rusia şi Islam, pe malul Mării Negre.     

Din toate aceste motive, marele asalt islamic nu mai are nevoie de operaţii complicate. Drojdia infracţională din ghetto-uri, un camion, o vestă şi cîteva arme sînt de ajuns. Dl. Mohamed Bouhlel, franco-tunisianul care a trecut stăruitor cu tirul peste copii, la Nisa, n-a venit de departe şi nu avea asupra lui ordine secrete. Nu. A ieşit din casă, a urcat în camion şi s-a dus la lucru. La defrişat copii. Sigur, entuziast şi fără teamă.

Marea atracţie pentru călăii care stau la coadă în oraşele Europei e slăbiciunea. Măcelarii nu mai fac teorie. Nu mai lansează manifeste şi nu mai ţin discursuri. Oamenii sînt ocupaţi pînă peste cap. Au simţit că sîntem slabi şi copţi pentru subjugare. Victima e legată fedeleş pe grătar. Jur-împrejur, lumea subţire din presă, politică şi universităţi face galerie şi are grijă să nu strice vreun rasist petrecerea.

Corpurile strivite de 19 tone de camion se înşiră pe Pomenade des Anglais, ca într-o măcelărie răsturnată. Halal măcelărie! Copil lîngă mamă, copil lîngă tată, copil lîngă copil. Degeaba aduceţi cîrligele! De pe planeta lor depărtată, liderii occidentului nu văd pînă la Nisa. Liderii noştri extratereştri nu pricep o iotă din mersul lumii care le îneacă popoarele. Liderii noştri extratereştri nu înţeleg că problema ultimă a tuturor măcelurilor dinainte şi de după Nisa e cursul vieţii. Cine dă cursul vieţii în Occident: Occidentul sau Islamul?

F. Hollande, preşedintele asfixiei naţionale franceze, are o scuză. A fost surprins de evenimente alături de nepreţuitul frizer oficial de la Elysee – slujbaş plătit cu 9.895 euro pe lună, salariu echivalat cu rangul de ministru al cabinetului. Cine mai are timp să bage în seamă mersul lumii, cînd elitele se tund atît de pasional? Singurii care dau din cap a înţelegere, după ce se întorc acasă de la serviciu, sînt muncitorii de la abator. Ei ştiu. Ei şi vitele lor.

Aşa se sinucid civilizaţiile. Cu dileme interminabile, credinţă oarbă în propriile confuzii şi vorbe care ajută lumea să stea în cap. Şi, neapărat, cu diavolul de mînă.

Înainte de despărţire, o întrebare: ceva cote de refugiaţi pentru Est? Şi un îndemn, furat de la stewardese: brace!

Pentru a reproduce anunţul actualizat şi integral: în situaţia foarte probabilă, ba chiar iminentă, a unei prăbuşiri, fixaţi-vă burka pe faţă şi luaţi poziţia brace!