Boris Johnson este vizat de scrisori de neîncredere din partea a cel puţin 20 de parlamentari din propriul partid care le-ar fi pregătit deja pentru a le depune la Comitetul 1922, ce declanşează alegeri ale unui nou lider. Aceştia ar aştepta însă publicarea raportului de anchetă privind încălcarea regulilor de carantină, coordonat de Sue Gray, un înalt funcţionar, raport ce ar putea fi publicat săptămâna viitoare.
Premierul britanic a stârnit revolta opoziţiei laburiste, dar şi a colegilor din propriul partid, care i-au cerut demisia după ce acesta a prezentat scuze în Parlament pentru a fi luat parte la o petrecere cu vin în grădina reşedinţei din Downing Street 10, în mai 2020, când Marea Britanie era în carantină.
Fostul său consilier Dominic Cummings a declarat că este gata să afirme sub jurământ că Johnson a minţit că petrecerea cu băutură din grădină a fost o reuniune de lucru.
20 de scrisori de neîncredere s-ar fi strâns contra premierului britanic, spune un parlamentar conservator. Este nevoie de 54 de scrisori, reprezentând 15% din grupul parlamentar, pentru ca Johnson să rişte şefia partidului şi funcţia de premier.
Liderul Partidului Conservator din Scoţia, deputatul Douglas Ross, a denunţat în termeni duri scuzele premierului în Parlament, dezvăluind că a avut „o conversaţie dificilă” cu Johnson ulterior.
„El este prim-ministrul, guvernul său este cel care a impus aceste reguli care sunt în vigoare şi trebuie să răspundă pentru acţiunile sale”, a spus Ross.
Johnson a negat însă „categoric” că ar fi încălcat cu bună ştiinţă regulile: „nimeni nu m-a avertizat că ar fi împotriva regulilor. Mi-aş fi amintit lucrul ăsta”.
Fostul său consilier susţine însă că acesta a minţit pentru că doi oficiali l-ar fi avertizat că petrecerile sunt interzise.
Un membru de frunte din partidul conservator a spus că „Atitudinea în partid a suferit o schimbare dramatică. Nu doar de la cei care în 2019 erau panicaţi că îşi pierd scaunele. Acum sunt colegi mai puţin vocali, cu experienţă. În afara cazului în care raportul ar fi neaşteptat de favorabil, va fi dificil”.
Un altul a declarat că situaţia este „în stadiu terminal” pentru Johnson, pentru că starea de spirit în partid s-a modificat de la furie la calcul rece: „cum facem asta?”
Este o problemă nu de „dacă” ci de ”cum va fi înlăturat Johnson.
„Scrisorile vin de la stânga, de la dreapta, de la brexiter-i la remainer-i, pentru că mulţi încep să realizeze că nu este o chestiune politică, este o mentalitate,un mod de operare şi o cultură care ar trebui să se schimbe”, a mai spus acesta.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Anglia nu a mai avut de multă vreme un premier atât de incompetent ca Johnson!
Astia-s conservatorii de peste tot...nu respecte nici o regula, nici macar pe cele pe care le urla in gura mare. Tipa ca e covid, dar ei dau petreceri. Tipa ca vor familie traditionala, dar ei merg constant la fetite.