Premierul de la Budapesta a uitat ce afirma Sir Winston Churchill

Porumbelul păcii. Foto:Shutterstock

Prin alocuţíunea rostită sâmbătă, 6.06.2020, şeful guvernului de la Budapesta a dovedit că visează, cu ochii deschişi, la ceea ce nu va mai fi, în virtutea unor convingeri care calcă în picioare dramele istorice ale popoarelor vecine. Cele ce nu uită ambiţiile şi nedreptăţile produse de aroganţa tradiţională a celor ce au condus, în diferite perioade, coagularea statală, cu diferite denumiri, din Transdanubia.

"Nicio altă naţiune din lume nu ar fi reuşit să reziste unui secol ca acesta, iar noi nu numai că am rezistat, ci avem iar sorţi de izbândă ". Despre partea rezistenţei să îl ierte Cel de Sus pe Viktor Orbán, care a omis, cu bună ştiinţă, veacurile în care naţiunile asuprite de imperiul ce a înglobat şi trufia vremelnicilor conducători de la Budapesta, nu numai că au fost furate de tot ce aveau mai bun, dar şi considerate insignifiante, din punct de vedere istoric, de lideri care sperau şi iată că mai cred în revenirea la graniţele Panoniei, cea care a fost o provincie a imperiului roman.

Ce visează premierul maghiar este treaba alegătorilor unguri, atâta timp cât proiectele sale nu depăşeşc graniţele postbelice ale statului european Ungaria, membru al NATO, ultimul detaliu reamintind uitucilor de la Budapesta că moda revanşelor istorice, confirmată de ultimele două conflagraţii mondiale, a apus, fără şanse de resuscitare, chiar cu sprijinul Moscovei, oricare ar fi acesta.

Viktor Orbán s-a îmbătat cu apă rece când a vorbit de vecini buni, pentru că niciuna din ţările vecine Ungariei nu uită perfidia oficialilor maghiari pe timpul evenimentelor din 1989 şi a destrămării Iugoslaviei. Menţionarea aliaţilor, aşa, în trecere, poate linişti spiritele pacifiste, dar unele din statele aliate au devenit tot mai atente la relaţia bilaterală, contra naturii democraţiei europene, dintre Budapesta şi Moscova.

După cum la Pentagon nu s-a uitat reticenţa Ungariei de a mări bugetul defensivei proprii, de a trimite forţe expediţionare, alături de alte state membre ale NATO, de a înţelege că discursurile instigatoare, de la Budapesta, nu au nicio susţinere pe plan militar şi niciun raport de forţe nu dă câştig de cauză celor care ar dori o renaştere a Ungariei Mari.

Viktor Orbán este abil prin nostalgia sa, pentru harta Ungariei Mari decedate, mizând şi pe nostalgia lui Vladimir Putin, pentru decesul URSS. Numai că în geopolitica anului 2020 şi a anilor ce vin, nostalgiile nu corespund cadrului general transatlantic - Ungaria fiind de importanţă zero, la graniţa de est a NATO, unde Statele Unite ale Americii ştiu că se pot baza doar pe România, Polonia şi statele baltice - şi nici celui european, unde preşedintele Franţei nu i-a iertat nici azi premierului maghiar l'arrogance de certains attitudes / aroganţa unor atitudini, după cum la Berlin, pragmaticul cancelar german nu pune preţ pe vânzătorii de grüne Pferde an den Wänden / cai verzi pe pereţi.

Tot respectul pentru afirmaţia premierului de la Budapesta:"noi, maghiarii, nu am dispărut, nu am pierit, ci ne-am întemeiat aici o ţară păstrându-ne calitatea deosebită. Am primit cu inima deschisă creştinismul, am ascultat şi am urmat Cuvântul lui Dumnezeu şi am făcut din el temelia organizării statului." 

Şi totuşi, ce are creştinismul cu dorinţa de revanşă istorică? Interogaţie justificată de îndemnul premierului maghiar ca generaţia următoare "să facă paşii finali " (nefericită traducere, care ne duce involuntar cu gândul şi la celebra...soluţie finală a altor vecini), chiar dacă "nu va fi uşor, dar va merita, pentru că pe voi vă aşteaptă vremuri mari”.

Lipsa de logică - aşa se întâmplă când entuziasmul bate câmpii - l-a determinat pe şeful guvernului de la Budapesta să afirme "am rezistat atacurilor imperiilor din vest" şi mai apoi "am intrat în secolul 20 ca naţiunea parteneră a unui mare imperiu european." Deci, brusc, unul din imperiile din vest a devenit luminat prin cooptarea Budapestei la conducerea naţiunilor asuprite în mod samavolnic. Ó Istenem! / Oh, Dumnezeule! 

Viktor Orbán a mai susţinut că ţara sa nu a devenit o provincie germană, nici vilaiet turcesc sau republică sovietică.

Probabil a uitat sprijinul decisiv al lui Adolf Hitler, dat lui Miklós Horthy de Nagybánya, Ő Főméltósága a Magyar Királyság Kormányzója / Majestatea Sa guvernatorul Regatului Ungariei, pentru a prelua stăpânirea nedreaptă a unor teritorii cedate ţărilor vecine prin Tratatul de la Trianon.

Nici vilaiet turcesc? Ungaria Otomană a fost teritoriul maghiar ocupat de Imperiul Otoman în perioada 1541 – 1699. De altfel, paşalâcul / Eyaletul / Vilaietul Buda a fost o unitate administrativă a Imperiului Otoman în Europa Centrală şi Balcani. A fost format pe teritoriile pe care Imperiul Otoman le-a cucerit de la Regatul medieval al Ungariei şi Despotatul Serbiei.

Nici republică sovietică? În aprilie 1919, Bela Kun a sprijinit insurecţia anarhistă de la Viena şi, prin atacarea în aceeaşi lună a Cehoslovaciei şi României, a plănuit unirea Ungariei cu Rusia bolşevică. Adică bolşevică, nu sovietică, nu-i aşa?...

Când afirma că vestul a violat graniţele milenare ale Europei Centrale, Viktor Orbán l-a vizat pe Adolf Hitler? Când declara, acelaşi premier, că Vestul "a redesenat Europa Centrală fără scrupule, ceea ce nu i-o vom uita niciodată " se referea la Statele Unite ale Americii, la Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi la Franţa?

Ce anume au transmis, în depeşele lor diplomatice, o serie de ambasadori, după ce au auzit uluiţi ceva ce ţine de noaptea minţii: "Astăzi nu mai există Cehoslovacia, nici Iugoslavia, nici Uniunea Sovietică, nu mai există Imperiul Britanic, nici cel Francez, în timp ce noi încă vom fi prezenţi la înmormântarea celor care au vrut să ne bage pe noi în mormânt?" Poate doar cuvântul... következetlenség / incoerenţă, eleganţa diplomatică fiind apanajul profesioniştilor din ambasadele cu tradiţii neegalate în acest domeniu.

O afirmaţie demagogică vizează "viitorul comun împreună cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia". Păi tocmai pentru că sunt ţări mândre nu vor uita perfidia Budapestei. Cea care nu a încetat campania de desprindere a sudului Slovaciei, locuit şi de europeni de naţionalitate maghiară, şi alipirea la Ungaria. După cum, altă pildă,  Serbia nu uită sprijinul militar neoficial acordat de Budapesta mişcărilor secesioniste din fosta Iugoslavie.

Apoi Viktor Orbán a trecut la capitolul artificii geopolitice.

De genul "forţa vitală a părţilor naţiunii maghiare se reuneşte, aceasta este bine şi pentru vecinii noştri''. Sau “frontiere are doar statul, nu şi naţiunea”. Extrapolaţi, stimaţi cititori, aceste enunţuri la scenariul ipotetic când Ungaria ar fi fost vecină cu SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia sau China. În 24 de ore, premierul maghiar şi-ar fi pus cenuşă în cap şi şi-ar fi cerut scuze public. Dacă nu şi mai devreme...

Dacă Ungaria, la nivelul declaraţiilor de stat doreşte să fie o "insulă a păcii şi a siguranţei", cum pretinde Viktor Orbán - asta ca şi cum în ţările vecine bântuie confruntările armate şi dominantă este nesiguranţa populaţiilor -, atunci ar fi bine să dea dovadă de responsabilitate şi să abandoneze termenul forţa, pentru că, de pildă, armata Serbiei nu numai că este mai numeroasă şi mai adaptată unui război dur, dar şi motivată să nu uite umilinţele de acum trei decenii.

Atâta timp cât un premier, precum Viktor Orbán transformă minorităţile naţionale maghiare, din statele vecine, în pilde ale credinţei în naţiunea ungară şi în pământurile natale, cele atribuite de Tratatul de la Trianon - semnat la 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria - ţărilor limitrofe statului ungar, avem de a face cu un revizionism demn de secolul trecut, deci de Magyar Királyság / Regatul Ungariei.

Ungaria este un stat european civilizat, care merită tot respectul pentru dezvoltarea sa economică şi apetenţa de a fi o voce distinctă în Europa, cum este şi normal. Armata maghiară, aşa cum este azi, constituie un organism militar adaptat prezenţei sale în structura militară a NATO, iar generalii şi ofiţerii săi sunt apreciaţi pentru aptitudinile lor pragmatice, pe timpul exerciţiilor multinaţionale. Cu menţiunea că militarii maghiari, atunci când au fost invitaţi la discuţii neoficiale despre trecutul istoric al ţării lor au probat inteligenţa de a reitera adevărul că istoria rămâne un subiect de dialog doar pentru istorici.

În plus, junimea din Ungaria, ca şi aceea din România, preţuiesc alte valori şi competiţii la care participă, decât cele ale generaţiei expirată şi marcată de umbra revanşei istorice.

În 1946, la vârsta de 72 de ani, Colonel The Right Honourable Sir Winston Churchill, deşi nu mai conducea guvernul de la Londra rămânea călare pe situaţie...

Sir Winston Leonard Spencer Churchill afirma, la vremea sa: "We must learn from the lessons of the past. We must not remember the hatred of yesterday. / Trebuie să învăţăm din lecţiile trecutului. Nu trebuie să ne amintim azi ura de ieri."

Pax Vobiscum. 

Până la proba contrarie.