Prim-ministrul francez a aflat luni după-amiază, la revenirea din Belgia unde s-a întâlnit cu omologul său, Alexander De Croo, că una dintre fiicele sale în vârstă de 11 ani fusese testată pozitiv. „A efectuat imediat un test PCR, care s-a dovedit a fi pozitiv”, a explicat Palatul Matignon, citat de AFP.
Jean Castex s-a vaccinat în luna martie cu serul anti-Covid produs de AstraZeneca. Premierul francez s-a vaccinat public la televizor, în cadrul unui efort de a restabili încrederea publicului în vaccinul companiei anglo-suedeze, afectat de controversele privind reacţiile adverse.
În urmă cu câteva zile, Franţa a intrat în stare de alertă sanitară din cauza creşterii accelerate a infectărilor. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului care a dat asigurări că Parisul nu are în vedere şi o nouă carantină. În Franţa, 74,8% din populaţie este vaccinată cu schema completă.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate