Premierul Ungariei dezvăluie că UE a elaborat pe ascuns un plan prin care o jumătate de milion de refugiaţi vor fi mutaţi din Turcia în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii Uniunii Europene şi Turciei ar putea anunţa săptămâna aceasta un acord, încheiat în spatele uşilor închise, privind relocarea a 400-500 de mii de refugiaţi sirieni din Turcia direct în state din UE, a dezvăluit miercuri premierul ungar Viktor Orban.

Premierul ungar a făcut această declaraţie la o reuniune a liderilor ungari la Budapesta, subliniind că se aşteaptă la presiuni intense în vederea acceptării unei părţi dintre aceşti refugiaţi.

Orban a precizat că proiectul de acord a fost pus în circulaţie la recentul Summit UE de la Malta, dar a fost abandonat şi nu a fost inclus în acordurile UE-Turcia semnate în weekend, la Bruxelles, din cauză că iniţiatorii nu au reuşit să adune susţinerea necesară.

„Problema relocarii va fi un cartof fierbinte în perioada următoare deoarece, chiar dacă poate fi ţinută în semi-secret… cineva undeva - cred că Berlinul săptămâna aceasta - va anunţa că 400-500.000 de refugiaţi sirieni ar putea fi aduşi direct din Turcia în UE“, a declarat Orban, citat de Reuters. 

„Europenilor li se pregăteşte o surpriză urâtă”, a adaugat el. El a sugerat că înţelegerea este orchestrată de Germania şi că ar putea domina discursul politic în următoarele zile sau săptămâni.  

“Presiunea va fi intensă pe noi şi pe celelalte patru ţări din Acordul Visegrad (Polonia, SLovacia şi Cehia”, a mai spus Orban.  

„Ei merg pe ideea că, odată ce anumite părţi vor ajunge la o înţelegere - şi, pentru a evita complicaţii diplomatice - noi ar trebui nu numai să aducem aceşti oameni în Europa, dar şi să-i împărţim între noi, ca obligaţie”, a subliniat premierul ungar. „Nu va fi uşor pentru că evident nu putem să o acceptăm , a precizat Orban.

   

Referindu-se la imigraţia ilegală, premierul ungar a constatat crearea unei „coaliţii absurde“ ce reuneşte o reţea de zeci de mii de traficanţi, unii lideri politici din UE şi o echipă de activişti pentru drepturile omului plătiţi de oameni de afaceri. 

Astfel am ajuns „să importăm în Europa oameni care au fost nevoiţi să-şi abandoneze căminele ori au decis să plece“, iar noi nu doar că nu îi oprim, dar în plus „le organizăm călătoria, le punem la dispoziţie mijloace de transport şi suspendăm legile care ar permite aplicarea unei politici normale privind imigraţia“, a declarat liderul de la Budapesta. „Aceasta este migraţia în masă a unei noi ere şi migranţii nu doar intră în Europa, ci o invadează“, a sintetizat el. 

Ungaria şi alte state central şi  est-europene  s-au opus ferm cotelor de migranţi ce urmează sa fie distribuiţi între statele UE. 

„Influenţa statelor occidentale, în declin“ 

Epoca dominaţiei economice şi militare occidentale s-a terminat, la fel ca şi „exportul de democraţie“, a apreciat miercuri premierul ungar Viktor Orban, în timpul unei întâlniri desfăşurate la Hungarian Diaspora Council din Budapesta

 Vestul îşi pierde treptat influenţa, iar „noi ne aflăm chiar în mijlocul“ unei reaşezări politice, economice şi a puterii la nivel global, consideră premierul conservator ungar, în opinia sa centrul economiei mondiale deplasându-se acum înspre est, iar acest fenomen nu este unul trecător.

În viziunea sa dominaţia militară a Occidentului este de asemenea pe cale să expire, la fel ca şi „exportul de democraţie“ ce a creat o politică globală bazată pe „exportul drepturilor omului“.

Europa se confruntă în prezent cu mai multe probleme decât America, iar economia europeană a ajuns într-o stare de „scleroză“, a subliniat Orban, adăugând că, exceptând Europa Centrală, economia UE se contractă în timp ce succesul reformelor din Ungaria nu este pus la îndoială nici măcar la Bruxelles. 

Guvernul german le-a cerut miercuri tuturor celor 28 de ţări din UE să contribuie la finanţarea planului pentru ajutorarea Turciei în vederea primirii de refugiaţi sirieni, plan estimat la 3 miliarde de euro, informează AFP. 

„Toate ţările membre trebuie să contribuie la finanţarea acestui plan de 3 miliarde de euro“, a declarat secretarul de stat pentru finanţe al Germaniei, Jens Spahn, pentru cotidianul Suddeutsche Zeitung. Europa întreagă are interesul pentru un acord fiabil cu Turcia, „pentru că aceasta este şi o problemă de solidaritate europeană“, a adăugat Spahn.

Liderii europeni şi Ankara au convenit duminică asupra alocării unui ajutor de 3 miliarde de euro pentru a ajuta Turcia — care a primit de una singură 2,2 milioane de refugiaţi sirieni — în schimbul angajamentului său de a controla mai bine frontierele sale şi de a coopera în lupta împotriva traficanţilor care operează de pe coastele turce.

Modalităţile concrete pentru acordarea acestui ajutor nu au fost însă stabilite, în special în ceea ce priveşte împărţirea poverii financiare pe care va trebui să şi-o asume fiecare ţară din UE. O reuniune a miniştrilor de finanţe ai ţărilor din UE este prevăzută pentru săptămâna viitoare la Bruxelles. 

Slovacia a depus plângere la Curtea Europeană de Justiţie împotriva cotelor de migranţi 

Slovacia a depus miercuri plângere la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) împotriva cotelor de migranţi adoptate în septembrie de Uniunea Europeană, a anunţat premierul slovac Robert Fico. 

„În această dimineaţă, Republica Slovacă a depus oficial plângere împotriva Consiliului Uniunii Europene la cea mai înaltă instanţă — Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg“, a declarat Robert Fico, citat de AFP.

„Am făcut acest lucru din cauza deciziei adoptate de miniştrii de interne la 22 septembrie cu privire la aşa-numitele cote obligatorii“, a adăugat el.

Sute de mii de migranţi, între care numeroşi refugiaţi care fug de conflicte armate, au sosit în Europa în acest an, iar cota prevăzută pentru Slovacia de către UE este de aproape 2.300 de persoane.

Bratislava intenţionează să găzduiască, în mod voluntar, doar 25 de familii, în total 149 de refugiaţi creştini din Irak, care sunt aşteptaţi în curând în ţară, a declarat luni ministrul de interne Robert Kalinak.

„Decizia privind cotele a fost adoptată cu majoritate de voturi, în pofida opoziţiei unora dintre ţările membre“, a explicat premierul Robert Fico. 'Dorim ca tribunalul să anuleze, să declare invalidă (decizia) şi să oblige Consiliul la plata cheltuielilor de judecată', a mai spus el.

„Noi susţinem că această decizie luată de Consiliul de Miniştri este în contradicţie cu o decizie a Consiliului European care a spus în mod clar că nicio cotă obligatorie nu va fi adoptată“, a mai spus Fico.

„De asemenea, noi considerăm că acest caz reprezintă o încălcare a drepturilor parlamentelor naţionale şi a Parlamentului European“, a mai spus el 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite