Premierul Bulgariei anunţă că s-a izolat şi primeşte tratament pentru COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Bulgariei Boiko Borisov a anunţat duminică pe Facebook că testul pentru COVID-19 i-a ieşit pozitiv. Acesta are o stare generală de disconfort şi stă acasă în izolare şi sub tratament.

„Deşi autorităţile sanitare m-au scos oficial din carantină, vineri mi-am amânat toate întâlnirile şi evenimentele publice pentru zilele următoare. După două teste PCR negative, astăzi sunt pozitiv la COVID-19. Am o stare generală de disconfort. Sunt în momentul de faţă în grija medicilor şi stau acasă şi primesc tratament. Am notificat autorităţile sanitare asupra tuturor contacţilor mei. Sunt sigur că vom trece peste această situaţie împreună”, a scris Boiko Borisov duminică pe Facebook.

Borisov anunţase vineri că intră în autoizolare pentru că a fost contact al ministrului adjunct al dezvoltării regionale Nikolay Nankov, testat pozitiv pentru coronavirus, potrivit Reuters.

Inspectoratul de sănătate din Sofia l-a anunţat pe prim-ministrul bulgar că poate ieşi din carantină după ce rezultatele la primele teste fuseseră negative, însă un alt test PCR a indicat duminică faptul că acesta are COVID-19.

Autorităţile de la Sofia, unde locuiesc 2 milioane de oameni, au închis sâmbătă cluburile de noapte şi discotecile pentru două săptămâni cu scopul de a opri creşterea numărului de cazuri de coronavirus care afectează sistemul de sănătate bulgar, potrivit The Guardian.

Primarul Sofiei Yordanka Fakakova a vorbit sâmbătă la televiziunea BTV şi a cerut universităţilor din oraş să adopte cursurile online şi a făcut apel la oamenii de afaceri să le permită cât mai multor angajaţi să lucreze de acasă. 

„Situaţia la Sofia devine alarmantă. Avem o nouă creştere a infecţiilor şi a persoanelor care au nevoie de tratament în spital. Acest lucru afectează spitalele”, a afirmat Fakakova. 

Cazurile de coronavirus în Bulgaria au înregistrat o creştere de la începutul lunii octombrie. Autorităţile bulgare raportau vineri un nou record de infectări zilnice de 1,595, iar bilanţul total era de 34.930 şi 1.064 de decese din cauza COVID-19, conform Reuters.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite