Europa

articolul anterior articolul urmator

Presă: Guvernul Johnson va pune capăt libertăţii de circulaţie din prima zi de Brexit. Premierul britanic a dispus deja anularea legii de aderare la UE

57
19 Aug 2019 12:15:29
Autor: Ion Gaidau
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Premierul Boris Johnson a dispus anularea legii privind aderarea Marii Britanii la Uniunea Europeană, actul urmând să intre în vigoare la 31 octombrie, data prevăzută pentru oficializarea Brexitului, cu sau fără acord. În acest context, The Independent scrie că Guvernul de la Londra vrea să pună capăt libertăţii de circulaţie din prima zi de Brexit, fapt ce ar putea afecta peste 400.000 de români.

„Este un semnal clar pentru cetăţenii acestei ţări, şi anume că vom părăsi UE aşa cum am promis, la 31 octombrie, indiferent de circumstanţe“, a declarat Steve Barclay, ministrul responsabil de Brexit.

„Este un moment istoric de reluare a controlului asupra legilor noastre“, a adăugat el.

În acest context, The Independent scrie că Guvernul Johnson vrea să pună capăt libertăţii de circulaţie din prima zi de Brexit, ministrul de Interne Priti Patel făcând presiuni în acest sens.

Potrivit The Independent, Boris Johnson şi miniştrii săi nu a pregătit nimic care să înlocuiască sistemul din prezent, iar, în aceste condiţii, situaţia legală a celor trei milioane de cetăţeni europeni aflaţi în Marea Britanie, printre care şi peste 400.000 de români, devine incertă.

AFP scrie că Boris Johnson încearcă astfel să facă presiuni pentru redeschiderea negocierilor asupra acordului de ieşire din UE.

UE i-a transmis clar că nu va renegocia acordul convenit deja cu fostul premier Theresa May.

Boris Johnson urmează să se întâlnească miercuri cu cancelarul german Angela Merkel şi joi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, după care va participa în weekend la summitul G7 de la Biarritz, Franţa.

„Suntem pregătiţi pentru orice rezultat, putem spune acest lucru, chiar dacă nu ajungem la un acord. Dar în orice caz voi face un efort pentru a găsi soluţii, până în ultima zi de negociere“, a dat asigurări Merkel.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

57 Comentarii

Dan Petru
19.08.2019, 12:37:49

Vai, cine "pune presiune" ? Insasi Priti Patel, fiica de emigranti indieni si ugandezi ? Ca sa vezi. Cand s-a vazut indianu' imparat ... intai pe tat-su l-a ... ma rog, intrebat de acte.

+7 (13 voturi)
cloudvick
19.08.2019, 12:43:20

pe mine ma bucura faptul ca se opreste aceasta prostie numita ''libera circulatie''. Nu afecteaza romanii intergrati, afecteaza crima organizata, toate parasutele venite la produs in uk, si toti necalificatii de care Romania are nevoie!

-6 (20 voturi)
inuendo
19.08.2019, 12:57:56

Nu știu de ce am senzația că riposta europeană o să-l umple pe Boris de penibil.

+7 (11 voturi)
TGV PROFESORUL
19.08.2019, 12:59:56

E CLAR CA BRITANICII VOR SA SELECTEZE CINE INTRA IN TARA, SI CINE VA LUCRA IN UK,ROMANII INTEGRATI, CU JOBURI BUNE, PROBABIL CA VOR RAMINE... CIURUCURILE LA PRODUS, CERSIT, SI FURAT, IN MOD SIGUR NU VOR MAI FACE PURICI MULTI PE ACOLO...

+2 (10 voturi)
kalu kalu
19.08.2019, 13:00:14

e simpla treaba, patel asta vrea sa-si aduca ciuhapii lui in hanglia. O sa ajunga rau tara asta, condusa de niste marote proaste.

+5 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (57)