Europa

articolul anterior articolul urmator

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron: „Niciodată atâtea sacrificii“ nu au fost cerute tinerilor

4
29 Sep 2020 18:46:18
Autor: Viorica Marin
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron

"Niciodată atâtea sacrificii" nu au fost cerute tinerilor din Europa precum în această perioadă de criză sanitară, ceea ce creează pentru lideri "o imensă responsabilitate" faţă de viitorul acestei generaţii în problemele de mediu, diplomatice şi financiare, a estimat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, citat de France Presse.

 
"Ceea ce nu are echivalent în istoria noastră contemporană este că cerem cele mai mari sacrificii tineretului nostru pentru a proteja persoanele în vârstă", a spus el în faţa studenţilor la Vilnius.
 
Confruntat cu epidemia de COVID-19 în Franţa, "eu trebuie să iau decizia, deoarece virusul se mişcă foarte repede, de a închide baruri, restaurante, locuri de convivialitate care sunt consubstanţiale cu viaţa studenţească" şi, "pentru a proteja, punem o mulţime de constrângeri asupra vieţii de student", a adăugat el, referindu-se la învăţământul la distanţă.
 
Preşedintele francez, care a sosit luni în capitala Lituaniei pentru un turneu baltic, a vorbit de asemenea despre "stresul" situaţiei pentru "tinerii care absolvă şi intră în viaţa activă, găsesc o lume închisă cu şomaj extrem de ridicat şi dificultăţi economice".
 
"Tineretul nostru din Europa traversează unul dintre cele mai dificile momente (...). Niciodată în istoria contemporană nu am cerut atâtea sacrificii de la tinerii noştri pentru a rezista toţi împreună şi a-i proteja pe cei mai fragili, în special cei mai în vârstă", a insistat el în timpul acestei dezbateri cu studenţi ai Universităţii din Vilnius.
 
„Am încurcat-o“ dacă Parlamentul European ''nu se reuneşte decât la Bruxelles''
 
"Dacă Parlamentul European nu se reuneşte decât la Bruxelles, am încurcat-o", a declarat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron la Vilnius, exprimându-şi regretul faţă de decizia instituţiei de a nu organiza sesiunea din octombrie la Strasbourg din cauza pandemiei, relatează AFP.
 
"În acest moment, apăr foarte ferm ideea că Parlamentul European trebuie să se reunească la Strasbourg", a declarat preşedintele francez în faţa studenţilor în a doua zi a vizitei sale în Lituania.
 
"Dacă acceptăm ca Parlamentul European să nu se reunească decât la Bruxelles, am încurcat-o, pentru că în zece ani totul va fi la Bruxelles. Şi oamenii nu îşi vor mai vorbi decât între ei la Bruxelles. Or, Europa nu reprezintă ideea asta", a adăugat el.
 
Secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Clement Beaune, care se află şi el la Vilnius, a postat pe Twitter: "Susţinere indestructibilă, imperativă, a unei întoarceri rapide" a Parlamentului la Strasbourg.
 
Preşedintele Parlamentul European, David Sassoli, a anunţat luni că sesiunea viitoare, prevăzută între 5 şi 8 octombrie, se va desfăşura la Bruxelles şi nu la Strasbourg, "dată fiind recenta creştere a ratei de transmisie a virusului în Franţa, inclusiv în departamentul Bas-Rhin". El a precizat că Parlamentul îşi va desfăşura "din nou sesiunile la Strasbourg imediat ce condiţiile o vor permite".
 
Emmanuel Macron îi ceruse totuşi, într-o scrisoare, revenirea sesiunilor plenare la Strasbourg "din luna octombrie", exprimându-şi regretul că cea din septembrie s-a ţinut deja la Bruxelles.
 
În cursul dezbaterii cu studenţii la universitatea din Vilnius, Emmanuel Macron s-a pronunţat şi în favoarea proiectului unei universităţi europene.
 
Potrivit tratatelor europene, Parlamentul European îşi are sediul la Strasbourg, unde se desfăşoară de obicei 12 sesiuni plenare de trei zile şi jumătate pe an. Însă în restul timpului eurodeputaţii lucrează la Bruxelles, ceea ce reprezintă un motiv de dezbateri de ani de zile. Orice schimbare de tratat ar necesita totuşi aprobarea tuturor statelor membre

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Vanatorul/d.c.
29.09.2020, 18:56:37

"Niciodată atâtea sacrificii" nu au fost cerute tinerilor din Europa precum în această perioadă de criză sanitară..” Macron confirma inca o data ca e unul dintre ce mai inepti gargaragii din emisfera nordica..! Fanfaronul asta nu mai are pic de..masura in ce debiteaza atunci cand il apuca ..logoreea (vezi si ineptia cu ”NATO e moarte cerebrala”) Oare nu i-a spus nimeni de tinerii din cele doua raboaie mondiale..?

+3 (5 voturi)
Victor Nagy
29.09.2020, 21:39:00

Nu stiu de ce , ce urmeaza , de ce , Adevarul ni-l tot baga in fata pe acest neica nimeni .

0 (0 voturi)
Necula Mario
30.09.2020, 01:29:25

Ah!... Lui Emmanuel , nu-i mai place Colhozul . Europa se reunea la Paris , London , Milano , etc... Acum de reuneste numai la Bruxelles , sub ochiul supraveghetor al Berlinului , care la randul lui se afla sub aripa ocrotitoarea Kremlinului...iar Franta si Emmanual , sunt a treia violina ,undeva in tr-un clot slab luminat , dupa Rusi si Germani ... Emmanuel , si francezii , in general , sunt : Slow Learners...Intotdeauna , britanicii , miros o sicanerie de la o leghe. Francezii nu numai ca nu au un miros acut , dar ei , nu numai ca , virgula, calca pe ea , dar o mai si iau in mana si o miroase... Si americanii au un Slow Learner. Obama...

-2 (2 voturi)
ana_
1.10.2020, 17:25:32

„cele mai mari sacrificii” Care sacrificii? Că nu se mai îmbulzesc, claie peste grămadă la băută, bârfă și dans (barem dacă ar dansa frumos)? Că nu mai pot bate Pământul în lung și în lat? Sunt oameni maturi, cu drept de vot și dreptul de a muri pentru patrie, sau sunt plozi răzgâiați și supărăcioși? Vârstnicii nu sunt oameni, protejarea lor e un sacrificiu enorm, insuportabil? Dar pe „sacrificați” cine mama pădurii i-a crescut? Marțienii? Și i-a crescut fără „sacrificii”?

Modifică Setările