Preşedintele grupului VW a încheiat un acord pentru închiderea unei investigaţii din Germania privind manipularea pieţei, în scandalul emisiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO News.ro
FOTO News.ro

Preşedintele grupului Volkswagen, Dieter Poetsch, a încheiat un acord pentru închiderea unei investigaţii din Germania privind manipularea pieţei, în care el şi alţi foşti directori erau acuzaţi că au informat prea târziu în legătură cu implicaţiile manipulării testelor legate de emisiile vehiculelor diesel pentru Porsche Automobil Holding, acţionarul majoritar al VW, transmite Bloomberg.

Poetsch a acceptat plata a 1,5 milioane de euro pentru închiderea cazului, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii din Stuttgart.

Investigatorii au închis şi investigaţia împotriva directorului general al VW Matthias Mueller, care la momentul respectiv făcea parte din consiliul de administraţie al Porsche. Acesta nu a fost nevoit să plătească o amendă.

Investigaţia împotriva lui Martin Winterkorn, fostul director general al ambelor companii, va continua.

“Consiliul de supraveghere al Porsche Automobil Holding consideră în continuare că membrii consiliului de administraţie nu şi-au încălcat atribuţiile. Boardul, după o analiză atentă, a decis să suporte costul amenzii impuse dl. Poetsch”, a anunţat compania.

Aceasta este a doua investigaţie referitoare la Poetsch care a fost închisă. Anul trecut, Poetsch şi directorul general al VW, Herbert Diess, au acceptat plata a 4,5 milioane de euro pentru a pune capăt unei anchete penale, la un tribunal din Brunswick, după ce procurorii îi acuzaseră, alături de Winterkorn, că au informat târziu pieţele în legătură cu investigaţia din SUA privind manipularea testelor de poluare ale motoarelor diesel.

VW a decis şi în acest caz să suporte amenzile.

Scandalul diesel, expus de autorităţile de reglementare din Statele Unite în 2015, a costat producătorul auto german peste 30 de miliarde de euro. Procesele intentate de investitorii nemulţumiţi şi de unii clienţi sunt încă în desfăşurare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite