Preşedintele Portugaliei s-a autoizolat pe fondul coronavirusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, în vârstă de 71 de ani, a decis să se autoizoleze, la reşedinţa sa, pentru următoarele două săptămâni, pe fondul focarului de coronavirus. Un caz de infectare a fost detectat la o şcoală ai cărei elevi au vizitat marţi palatul prezidenţial, relatează The Guardian.

Preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa a primit în vizită un grup de studenţi de la o şcoală care a fost închisă în urma detectării unui elev infectat cu COVID-19. Nici elevul infectat, nici clasa acestuia nu s-au numărat printre cei care au vizitat palatul prezidenţial Belém, potrivit unui comunicat de presă, aşadar măsura preşedintelui este pur preventivă. 

Biroul de presă a anunţat că preşedintele nu are simptome şi că decizia acestuia trebuie privită ca un exemplu de însuşire a măsurilor prevenitive. „Preşedintele va continua să lucreze acasă”, se menţionează în informare.

Rebelo de Sousa este cunoscut ca fiind un preşedinte efuziv şi afectuos, extrem de popular în Portugalia. Biroul său de presă a menţionat că deşi preşedintele a făcut o poză de grup cu elevii, nu i-a salutat în mod individual. 

Portugalia a înregistrat 25 de cazuri de coronavirus şi niciun deces.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite