Preşedintele ungar promulgă contestata reformă a muncii care a declanşat importante manifestaţii antiguvernamentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Áder János FOTO Arhivă
Áder János FOTO Arhivă

Legea ungară care flexibilizează programul de lucru, a cărei adoptare în Parlament a declanşat manifestaţii importante împotriva Guvernului lui Viktor Orban, a fost promulgată joi de către şeful statului Janos Ader, a anunţat preşedinţia, relatează AFP.

Această lege controversată - care ridică la 400 numărul orelor suplimentare pe care angajatorii le vor putea cere salariaţilor lor anual şi care pot fi plătite trei ani mai târziu - ”nu diminuează” drepturile muncitorilor, dă asigurări, citat într-un comunicat, preşedintele ungar, un aliat al premierului ungar naţionalist şi populist.

Şeful statului anunţă că a examinat amendamentele Codului Muncii adoptate de către deputaţi în cursul unei şedinţe agitate la 12 decembrie.

„Am constatat că există exemple echivalente sau mai stricte chiar, în Irlanda, Marea Britanie, Cehia şi Danemarca”, afirmă Ader.

„Am verificat, totodată, efectele legii asupra celor 4,5 milioane de salariaţi ungari şi am constatat că asigurările care le apără drepturile nu au diminuat, orele suplimentare fiind legate de consimţământul scris prealabil”, a mai declarat el.

În urma adoptării textului în Parlament, sindicatele au adresat un apel şefului statului, ameninţând cu declanşarea unei greve generale şi cu instalarea unor baraje rutiere în cazul unei promulgări a legii.

O nouă manifestaţie este prevăzută vineri seara, la Budapesta, în urma unei serii de mobilizări cvasi-cotidiene pe care adoptarea acestei reforme au declanşat-o.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite