Preşedinţia Franţei are magazin online. Cât costă o cană cu chipul lui Macron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Macron la Palatul Elysee FOTO EPA-EFE
Emmanuel Macron la Palatul Elysee FOTO EPA-EFE

În căutare de bani pentru a-şi restaura sediul, Administraţia Prezidenţială Franceză şi-a deschis un magazin online cu 56 de articole produse în Franţa, între care căni cu chipul lui Emmanuel Macron şi genţi inscripţionate „prima-doamnă“.

Administraţia Prezidenţială Franceză încearcă să facă rost de bani pentru restaurarea Palatului Élysée, iar cei care vor să o ajute în acest demers pot cumpăra diverse articole de pe un magazine online lansat recent.

Magazinul propune 56 de articole produse în Franţa, între care căini cu chipul preşedintelui Macron la 24,9 euro, genţi inscripţionate „Prima Doamnă“ la 19 euro sau brăţări cu mesajele „Liberté“ („Libertate“), „Egalité“ („Egalitate“) sau „Fraternité“ („Fraternitate“) la 115 sau la 250 de euro.

Preşedinţia Franceză va reţine 12% din preţul fiecărui produs vândut, iar banii obţinuţi vor fi direcţionaţi către restaurarea Palatului Élysée, construit la începutul secolului XVIII, notează Reuters.

În paralel cu acest magazin online, un butic va fi deschis în acest weekend în curtea Palatului Élysée, care va fi deschis publicului cu prilejul Zilelor Patrimoniului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite