Presiunea preşedinţilor pe Polonia
0Problemele deosebit de ample ridicate de situaţia statului de drept din Polonia sunt din nou considerate de europarlamentarii europeni ca fiind într-atât de importante şi urgente încât au necesitat o nouă dezbatere în plen şi au justificat o scrisoare adresată domnilor Juncker şi Timmermans de către preşedinţii principalele grupuri politice din legislativul comunitar.
Foarte interesantă scrisoare şi care ar trebui citită şi cu gândul la ceea ce avem şi noi ca dezbatere internă deoarce există voci care, la Bruxelles, analizează paralelismele existente între mişcările din mai multe ţări din centrul şi estul Europei considerate ca încercări ale puterii politice de a-şi subordona justiţia, cât se poate mai rapid, complet şi eficient.
Tehnic, problema este cu mult mai complicată în cazul Poloniei şi mult mai simplă în cazul României şi Bulgariei. Tehnic, spun, deoarece noi şi cu fraţii de peste Dunăre avem oricum un regim special în Europa, impus de negociatorii UE acceptat de politicienii din cele două ţari drept condiţie de aderare, fără să ştie sau nepăsându-le foarte tare la ce se angajau în momentul respectiv. Este perfect adevărat că, dacă nu semnau pentru MCV, nu s-ar fi ajuns niciodată la unanimitatea necesară pentru intrarea celor două ţări în UE, dar implicaţiile nu au fost niciodată explicate pe de-antregul şi, de atunci, s-au schimbat atâţia prim-miniştri şi miniştri de resort, încât nimeni nu le mai ştie bine nici numele, d-apoi să le judece competenţele.
Asta face ca, pentru România şi Bulgaria să existe un instrument extrem de contondent şi politic comprehensiv care sancţionează fără oprire cele două ţări, lente, ezitante şi niciodată convinse să ducă la bun sfârşit drumul reformelor promise. Acuzaţia repetată în cazul ţării noastre fiind că, după o perioadă pozitivă, actualele schimbări ale legilor justiţiei şi codurilor reprezintă un pas înapoi. Şi că, iată, bine au făcut să se îndoiască de capacitatea celor două 'ări de a-şi îndeplini promisiunile iniţială. Drept care, după un raport devastator al GRECO, vor veni în următoarele zile concluziile preliminare ale Comisiei de la Veneţia (apoi, curând, raportul final), aşteptate de echipa de la Bruxelles care elaborează Raportul MCV care, se spune, va fi teribil şi va avea ca implicaţie directă, tehnic, continuarea opoziţiei existente privind intrarea în Schengen dar şi introducerea unui dubiu major asupra capacităţii noastre generale de a intra noua Zonă Euro, cea care va avea criterii de admitere mult mai severe ca până acum.
Dar, chiar dacă acum cazul polonez este epicentrul cutremurului, consecinţele unor semnale grave de alarmă transmise de Comisie ne-ar putea apropia de acest statut, dar cu alte consecinţe decât cele discutate în acest moment în relaţia cu Varşovia. Pentru polonezi, chestiunea este dacă va exista o formulă consensuală pentru invocarea în Consiliu a prevederilor art.7 şi, în paralel, aşa cum se cere acum declanşarea unei proceduri de infringement. Atât se poate acum pentru că acesta este, deocamdată, cadrul legal. El va fi completat cu prevederea penalizării posibile cu accesul la fondurile europene, aplicabilă - dacă va trece de negocierile şi votul final asupra bugetului multianual - începând cu 2021.
Dar, până atunci, cazul polonez rămâne exemplar deoarece, din formulele găsite pentru rezolvarea situaţiei, politicienii europeni vor să prezinte o lecţie importantă pentru aspiraţiile euroene dar şi o demonstraţie a ceea ce pot face instituţiile europene atunci când conducerea politică a unui stat membru refuză cu obstinaţie să schimbe ceva din deciziile interne, tocmai ştiind că este greu, dacă nu imposibil să existe consecinţe reale.
Şi atunci?
Ei, aici ajungem în miezul problemei: fiecare o ţine pe a lui, exact ca la noi, adică exact cum guvernanţilor noştri puţin le pasă de ce zic cei de la Bruxelles, cu Comsia lor Europeană cu tot.
Drept care, iată în ce termeni de absurditate totală se joacă relaţia între parteneri europeni, Parlamentul şi Comisia Europeană pe de o parte, Polonia pe de altă parte.
Avem o poziţie limoede a Comisiei care, zilele trecute, prin vocea lui Timmermans adresându-se Parlamentului European, spunea: Dacă vă imaginaţi cumva că punând justiţia sub control politic puteţi obţine o justiţie mai bună, vă înşelaţi şi încălcţi propriile voastre obligaţii în termenii tratatelor europene...Acesta este elementul cheie al discuţiei noastre cu guvernul polonez...În ultimele şase luni, autorităţile poloneze au introdus un număr de schimbări care au produs mult rău, după Tribunalul Constituţional şi Consiliul naţional pentru Justiţie, Curtea supremă din polonia riscă acum să intre sub control politic".
Este vorba, aşa cum puteţi vedea şi din textul scrisorii adesate Comisiei Europene de liderii PE, despr termenul de 3 iulie până la care judecătorii Curţii Suporeme care au peste 65 de ani trebuie să solicite prelungirea mandatului lor, operaţiune care priveşte 40% dintre judecătorii existenţi, inclusiv prim vice-preşedintele insituţiei. Şi, conform noii legislaţii, membrii Curţii Supreme vor fi numiţi exclusiv de Seim, nominalizare politică cu consecinţe uşor de anticipat.
"Începând de pe 3 iulie, ultima curte de justiţie independentă din Polonia va înceta să funcţioneze în mod corect, un dezastru pentru cetăţenii şi democraţia poloneză...Iată de ce...în paralel cu invocarea Art.7. vă cere să declanşaţi o procedură de infringment prin care să aduceţi în faţa Curţii Europene de Justiţie actul privind Curtea Supremă de Justiţie din Polonia".
Luni, Timmermanns se va afla la Varşovia pentru discuţii cu Primul Ministru Morawiecki, pesemne ultima încercare a de mediere a situaţie înainte de Consiliul European unde pe agendă se pare că se va afla şi problema poloneză. Dar fără perspectiva unei decizii finale, exceptând cea privind o eventuală punere în discuţie a problemei la Curtea Europeană de Justiţie, mai ales că există baza juridică oferită de analiza comprehensivă şi larg argumentată realizată de Comisia de la Viena.
Situaţie extre de tensionată şi neplăcută pentru toată lume. În primul rând, aş spune, pentri instituţiile de la Bruxelles care văd cât de mult contează acum, într-un moment de ciză, faptul că marile reforme ale sistemului au fost oprite în permanenţă sub presiunea orgoliilor politice din unele ţări membre ş- cât de dificil este acum să se încerce ajungerea la un numitor comun, aceasta însemnând spaţiul coun de securitate internă şi justiţie.
Asta se încearcă acum în materie de apărare, securitate internă, migraţie şi politica de azil. Dar reglementare, codificarea coună într-un spaţiu ordonat al justiţie pare, cel puţin în condiţiile actuale, un vis foarte îndepărtat. Sigura soluţie rămânând, din nefericire pentru toată lumea, doar măsurile coercitive pe diverse planuri, cele de care mă tem că va auzi şi România, odată cu banii pe care urmează să-i piardă ca fonduri encheltuite şi alţii pe care v trebui să-i înapoieze pentru a compensa fraudele din fonduri europene. Deloc puţine.