Prima acţiune legală de înterzicere a vălului islamic în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţinuta tradiţională a femeilor musulmane, burka, a generat numeroase dispuse la nivel internaţional, state precum Belgia, Franţa, şi Italia impunând deja restricţii privind portul acesteia. Chiar şi în regiunea franceză a Canadei există presiune pentru interzicerea vălului islamic în locurile publice, iar acum a venit rând Marii Britanii.

Parlamentarul britanic Philip Hollobone a iniţiat un demers legislativ prin care devine ilegală acoperirea feţei în public. "Este ca şi cum am umbla cu pungi pe hârtie pe cap", a declarat recent Hollobone, citează publicaţia britanică "Daily Mail".

Miercuri, 30 iunie, a avut loc prima expunere a propunerii legislative prin care se cere interzicerea acoperirii chipului în locurile publice. Deşi proiectul are şanse mici de a trece de forul legislativ şi de a deveni literă de lege, acesta ridică din nou problema interzicerii portului burkăi în public, chestiune care preocupă mai multe guverne europene.

"Mulţi consideră ca trebuie să se facă ceva în privinţa vălului islamic, dar nu vorbesc despre asta de teamă să nu fie catalogaţi drept rasişti. O parte din modul britanic de viaţă constă în faptul că poţi merge pe stradă, să zâmbeşti oamenilor, să-i saluţi, indiferent dacă îi cunoşti sau nu", a argumentat Philip Hollobone.

Musulmanii sunt acuzaţi că nu vor să se integreze

"Nu poate exista interacţiune umană dacă faţa este acoperită. Acesta persoane îţi spun, de fapt, că ei nu vor să facă parte din societatea noastră", a continuat parlamentarul britanic.

Din tabăra opusă forului legislativ se face auzită Shaista Gohir, din cadrul Asociaţiei Femeilor Musulmane din Marea Britanie: "Sunt de acord că portul vălului are efecte negative asupra coeziunii în comunitate, dar majoritatea musulmanilor nu consideră burka o obligaţie religioasă. Interzicerea ei este un răspuns complet disproporţional la problema de fapt".

"Există un milion de femei islamice în Marea Britanie şi se estimează numai câteva zeci de mii poartă vălul. Interzicerea burkăi nu va ajuta acele femei să se integreze. Ba chiar va fi un nou motiv de conflict pentru părţile extremiste", a explicat Shaista Gohir.

Află ce ţări europene au interzis burka şi unde a fost amendată o musulmană pentru că şi-a ascuns faţa cu vălul islamic

Managerul campaniei "Opriţi violenţa împotriva femeilor", desfăşurată de organizaţia Amnesty International în Marea Britanie, Heather Harvey, a adăugat: "Pentru acele femei care sunt forţate să poarte burka, o interzicere va înrăutăţi situaţia. Ori vor fi condamnate dacă ies in public, sau, cel mai probabil, vor avea interdictia de a-şi părăsi locuinţele".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite