Prima navă a Naţiunilor Unite încărcată cu 23.000 de tone de grâu este pregătită să părăsească Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Oleksandr Kubrakov/Twitter
FOTO Oleksandr Kubrakov/Twitter

Prima navă umanitară închiriată de Naţiunile Unite pentru a transporta cereale din Ucraina a fost încărcată, duminică, cu 23.000 de tone de grâu şi este pregătită să plece pe mare, a anunţat Ministrul ucrainean al Infrastructurii, relatează AFP.

Prezent în portul Pivdenni, în oraşul Iujnîi, pentru a asista la încărcarea navei MV Brave Commander, ministrul Oleksandr Kubrakov a indicat că „nava se va îndrepta spre Africa, Etiopia fiind ultima ţară de livrare".

„Sper că mai multe nave închiriate pentru Programul Alimentar Mondial (PAM) vor veni în porturile noastre. Sper că vor mai fi încă 2-3 nave în curând”, a continuat el.

Oficialul ucrainean a scris pe Twitter, ulterior, că încărcătura este completă şi barca era gata de plecare, fără a oferi o dată precisă.

Nava Brave Commander a acostat, vineri, în portul Pivdenni, lângă Odesa. Potrivit Ministerului ucrainean al Infrastructurii, acesta va pleca spre Djibouti, de unde cerealele vor fi transferate în Etiopia.

Acesta este primul transport de ajutor alimentar care părăseşte Ucraina de la semnarea, în iulie, acordurilor între Kiev şi Moscova, prin medierea Turciei şi sub egida ONU, privind exporturile de cereale ucrainene, blocate din cauza războiului dintre cele două ţări.

„Evident că ne aşteptăm ca mai multe nave să părăsească porturile ucrainene pentru a ajuta oamenii din întreaga lume. Aceasta este doar prima dintre multele nave umanitare care vor părăsi porturile”, a declarat reporterilor Marianne Ward, director adjunct de operaţiuni pentru Programul Alimentar Mondial (PAM) din Ucraina.

Prima navă comercială a plecat pe 1 august, iar un total de 16 bărci au părăsit Ucraina de la intrarea în vigoare a acordului, potrivit bilanţului autorităţilor ucrainene, dar nicio navă umanitară a ONU nu a ajuns încă pe mare.

Ucraina şi Rusia se numără printre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, care au cunoscut o creştere a preţurilor de la începutul războiului.

Potrivit Programului Alimentar Mondial, un record de 345 de milioane de persoane din 82 de ţări se confruntă în prezent cu o insecuritate alimentară acută, în timp ce până la 50 de milioane de persoane din 45 de ţări sunt expuse riscului foametei fără acordarea unui ajutor umanitar.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite