Europa

articolul anterior articolul urmator

Primul deces cauzat de hepatita de origine necunoscută, în Grecia. Un bebeluş de 13 luni a murit

0
6 Jul 2022 18:40:51
Autor: Ana-Maria Gherghiță
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

În Grecia, un bebeluş de 13 luni a murit, miercuri, din cauza hepatitei acute severe, a informat agenţia naţională de sănătate a ţării, EODY, preluat de Reuters.

Bebeluşul de 13 luni a fost internat în spital şi diagnosticat cu insuficienţă hepatică şi edem cerebral din pricina hepatitei acute severe, a menţionat agenţia, potrivit Reuters
 
De asemenea, un focar de hepatită severă la copii mici a fost menţionat pentru prima dată în luna aprilie în Marea Britanie, de atunci zeci de alte ţări au fost afectate.  
 
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a afirmat, în luna iunie, că 33 de ţări au înregistrat 920 de cazuri posibile de hepatită acută severă la copii, o creştere de 270 de cazuri faţă de luna mai. 
 
Până în acest moment, Grecia a raportat alte 11 cazuri care îndeplinesc criteriile unui „caz probabil” de boală, a mai comunicat agenţia, însă aceste cazuri „ nu au necesitat un tratament special şi nici nu au prezentat complicaţii". 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările