„Donaţia, constând în 90 de tone de asistenţă letală de securitate şi care include muniţie pentru apărătorii din prima linie ai Ucrainei, demonstrează angajamentul puternic al Statelor Unite faţă de dreptul suveran al Ucrainei la autoapărare”, se arată într-o postare pe Facebook a ambasadei americane.
Un avion cargo a aterizat la Kiev în cursul nopţii, ambasada publicând fotografii din timpul descărcării materialelor. În replică, Ministerul Apărării al Ucrainei a mulţumit Statelor Unite pentru ajutorul acordat.
„Prin această nouă autorizare, Statele Unite s-au angajat la peste 650 milioane de dolari de asistenţă de securitate pentru Ucraina anul trecut şi la peste 2,7 miliarde de dolari în asistenţă de securitate pentru Ucraina începând din 2014”, a mai amintit ambasada SUA.
„Statele Unite vor continua să furnizeze o astfel de asistenţă pentru a sprijini Forţele Armate ale Ucrainei în efortul lor actual de a apăra suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei împotriva agresiunii ruse”, a mai indicat ambasada americană la Kiev.
Aşa cum preşedintele (Joe) Biden i-a spus preşedintelui (rus Vladimir) Putin, Statele Unite vor acorda material defensiv suplimentar pe lângă cel deja furnizat', adaugă comunicatul menţionat.
Livrarea acestor materiale militare survine după ce secretarul de stat Antony Blinken s-a aflat în această săptămână la Kiev pe fondul îngrijorărilor Ucrainei şi ale aliaţilor occidentali legate de masarea a zeci de mii de soldaţi ruşi la graniţa cu Ucraina.
Ulterior, Blinken s-a întâlnit la Geneva cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. În urma discuţiilor care au durat aproximativ o oră şi jumătate, diplomatul american a declarat că că cele două părţi au convenit să continue discuţiile săptămâna viitoare. De cealaltă parte, Lavrov a dat asigurări că Rusia nu plănuieşte un asalt asupra Ucrainei, însă aşteaptă răspunsuri scrise de la SUA în cursul săptămânii viitoare.
Rusia a adunat zeci de mii de soldaţi la graniţele sale cu Ucraina, iar statele occidentale se tem că Moscova plănuieşte un nou asalt asupra unei ţări pe care a mai invadat-o şi în 2014 pentru a anexa peninsula Crimeea. Rusia neagă că plănuieşte un atac, dar spune că ar putea întreprinde acţiuni militare dacă nu este îndeplinită o listă de cerinţe care include o promisiune din partea NATO de a nu permite niciodată aderarea Ucrainei la alianţa militară.
În plus, Moscova a cerut garanţii o din partea NATO potrivit cărora blocul militar va înceta să se mai extindă spre Est şi va reveni la graniţele sale din 1997, ceea ce ar însemna o retragere a forţelor NATO şi din România.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Chestia asta cu armele nu-mi place. Dacă apoi Ucraina atacă Hungaria!!?( ar fi bine....)
Ucraina trebuie sa stie ca Bucovina a fost mai mare . Dobrogea a fost data la schimb cu Bugeac . Insula Serpilor are platforma maritima pierduta la proces .
Lucifer,evident o ironie, dar situatia este foarte complicata si vad niste riscuri mari ..si nu ar fi prima data cand America face greseli ..Este evident ca judec situatia din perspectiva Romaniei care are de ales dintre doua rele ;Ucraina si Rusia ,care pentru noi sunt ambele doua tari rele ,E de preferat Ucraina care doreste aderarea la UE si NATO deci care vrea sa adere la aceleai valori europene ca si noi Dar o Ucraina bine inarmata in caz ca nu este primita nici in NATO si nici in UE poate deveni un pericol pentru noi Exista si varianta sj mai dura, in care Rusia sa aiba oameni de incredere in aparatul de stat ucrainean incat sa dea o lovitura de stat pe asemanator felului cum au anexat Crimeia si atunci sa vezi necaz mare car ar fi o superlovitura data de rusi impotriva NATO UE SI AMERICII ..
Americanii nu judecă atât, în caz de conflict, jumătate din armata ucrainiană va trece de partea rușilor, cu armament cu tot !
Au mai patit-o in Afganistan unde majoritatea armelor au ajuns la talibani. La fel va fi si aici.