Proiectul european, între implozie şi renaştere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Departe, foarte departe, aproape total în exteriorul dezbaterilor aprinse care sfâşie acum societatea noastră, are loc o negociere intensă privind modul în care, pe viitor, urmează să se structureze proiectul european.

O negociere în care Statele Membre şi-au prezentat fiecare atât nivelul propriu de ambiţii naţionale, concretizat demult sub forma unor proiecte coerente transpartinice de ţară, cât şi, derivată din acestea, poziţia lor asupra caracteristicilor (inclusive sau exclusive) ale Europei viitoare, instituţiilor şi competenţelor sale. Fiecare negociază acum sub sentimentul unei urgenţe extreme deoarece documentul final, Carta Albă asupra Europei, urmează să fie definitivat în următoarele săptămâni pentru a fi prezentată pe 25 martie drept text fundamental, programatic, la Summitul extraordinar de la Roma.

Nu este numai o simplă negociere, Este o bătălie amarnică pentru impunerea unui concept final care, într-o variantă sau alta, va presupune reorientarea direcţiei de evoluţie a Europei. Iată de ce v-am prezentat diferitele puncte de vedere importante  şi continui, azi şi mâine, cu alte documente care să vă permită să vă faceţi o idee corectă asupra a ceea ce discută ei şi noi nu.

Cum va arăta această Europă de mâine? Simplu, a răspuns fără ezitare doamna Angela Markel cu ocazia Summitului de la Malta: „O Uniune Europeană cu viteze diferite în care nu toţi vor participa de fiecare dată la toate etapele de integrare. Propunere care, spunea mai departe, ar trebui să se regăsească în declaraţia pe care şefii de state şi guverne o pregătesc pentru aniversarea Tratatului de la Roma.

Acesta ne va fi viitorul?

Cu siguranţă că da, susţin şi reprezentanţii statelor din grupul BENELUX (Belgia, Olanda şi Luxemburg), dar şi ai Italiei şi Spaniei. Cei din BENELUX, spre exemplu, au mers instantaneu pe linia deschisă de Angela Merkel şi au redactat un comunicat comun în care se spune că „diverse parcursuri de integrare şi o mai bună cooperare vor putea aduce răspunsuri eficace la provocările care afectează Statele membre pe diverse niveluri. Ar trebui să fie vorba despre măsuri inclusive şi transparente, bazate pe nivelul maxim de implicaţie a celorlalte State Membre şi instituţii din UE”. În traducere, cum spunea Charles Michel, primul ministru belgian, va trebui să ne gândim la o Europă cu două viteze, cu un nucleu dur care va fi cel al zonei euro deoarece aceasta este singura care se poate constitui în motor al reformelor şi pol de dezvoltare.

La rândul său, preşedintele francez Francois Hollande a admis că ideea unei Europe cu mai multe viteze ar putea fi „una dintre căile posibile pentru ca, la Roma, să putem fi în poziţia de a spune ce vrem să facem pe viitor”.

O Europă care nu numai să aibă două viteze, indică Paul Magnette, preşedintele Regiunii wallone, dar în care, în perioada următorilor 25 de ani, ţările din afara zonei Euro ar putea chiar să se separe de nucleul central: „Îmi imaginez un BREXIT urmat de un Polexit, un Ungaroexit, un Romexit, un Bulgarexit”. Ar fi chiar ceva de dorit să se întâmple, continua el să răspundă întrebărilor jurnalistului de la L’ECHO: Asta ar permite să oprim puţin concurenţa internă: ne vom găsi atunci între ţări care sunt mult mai apropiate la nivel de PIB şi de model socio-economic...Cred că Europa nu va scăpa de o formă de mare dezintegrare politică...”.

Ce putem să cosemnăm în materie de reacţie, este poziţia dură a lui Jaroslaw Kaczynski, şeful partidului naţionalist-conservator aflat la putere în Polonia care , referindu-se la ideea doamnei Merkel, a afirmat că principiul unei Europe cu două viteze „reprezintă o idee pentru a o face să eşueze şi, în fapt, pentru aneantiza Uniunea Europeană în forma sa actuală”

Aşa şi este. Dar dacă asta se doreşte? Căci argumentul celor care susţin o Europă cu cele puţin două cercuri concentrice este tocmai că actuala structurare de puteri şi competenţe a dus la un eşec şi că este inevitabilă o măsură radicală.

Deja se lucrează la textul final al Declaraţiei de la Roma, la Bruxelles circulă diverse proiecte de document, unele reluând o idee interesantă – propunere belgiană – adică 10 priorităţi majore care să fie realizate în perioada următorului deceniu. Printre acestea, cele legate de apărarea comună europeană, serviciile de informaţii (prin crearea unor instituţii comune de tip FBI şi CIA), intensificarea programului ERASMUS, realizarea unei Uniuni a Energiei şi lupta împotriva dumpingului social.  

Desigur, dar cu participarea tuturor? Chestiunea nu este absolut deloc teoretică ci ţine, la modul cel mai direct, pe de o parte de supravieţuirea UE dar şi, exact în aceeaşi măsură, de păstrarea legăturilor cu ţările din centrul şi estul european. Altfel, extrem de uşor, se poate reinstitui un nou zid de demarcaţie între lumi. Iar consecinţele ar fi, chiar în imediat, unele dezastruoase: de o parte a zidului vom avea, din nou, pe „cei buni şi merituoşi”, premianţii clasei, iar de partea cealaltă,,,pe ceilalţi, cu dramele, zbaterile, bătăliile şi fixaţiile lor considerate ca aparţinând unei „mentalităţi specifice”. Imaginaţi-vă cum ar arăta, apoi, ratingul de ţară pentru naţiunile „de rangul doi”.

În termenii diplomatici, alegerea va fi de a elabora documentul respectiv în termenii unui „demers diferenţiat sau a unui drum comun”.  Dificultatea este că nu mai se operează, dar absolut deloc, în termeni ideologici, ci în termeni de compatibilitate socială şi economică. Era mult mai uşor înainte când era deajuns să strigi „Jos Comunismul!” pentru a desemna inamicul. Acum marea negociere se poartă pe alt nivel, folosind alte argumente care sunt legate, toate, de modul în care se doreşte, separat sau în comun, să se asigure supravieţuirea economică a sistemelor sau, dacă se poate, Uniunii Europene remodelate.

Nu mai este nicidecum, demult, o dezbatere care, la acest nivel fundamental, să pună în opoziţie partidele de dreapta şi de stânga. Drept dovadă, în Parlamentul european, este dezbătut luni, alături de proiectul Verhofstadt, un al doilea, la fel de important, realizat în cooperare de reprezentaţi ai socialiştilor şi popularilor europeni. Vi-l prezint máine.

Până atunci însă, primele două puncte certe ale manifestărilor de la Roma : în seara zilei de vineri 24 martie va fi organizat un marş cu torţe, iar în dimineaţa zilei de 25 o „manifestaţie europeană” precum şi un marş pentru Europa (#MarchForEurope2017).

Şi noi ce avem de zis ca Stat Membru cu drepturi depline în club? Care ne sunut aspiraţiile, care ne sunt cererile, care ne este viziunea asupra Europei?

Chiar nu ştiu, din moment ce ai noştri vin acum, în şir, la Bruxelles doar să explice ce se întâmplă cu statul de drept în România sau, cum aţi văzut, se ceartă între ei la Parlamentul European. Este şi asta o opţiune. Nu cred însă că este şi o soluţie, mai ales că toţi ceilalţi se ocupă în regim de maximă urgenţă de problemele lor de supravieţuire.

Dacă vrem, împreună cu noi. Dacă nu, nu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite