Proteste de amploare în Georgia. Mii de georgieni au cerut demisia guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de georgieni au ieşit pe străzile din centrul capitalei Tbilisi pentru a solicita demisia preşedintelui şi guvernului. Ei au purtat drapele naţionale, dar şi ale NATO, Ucrainei şi UE. Oamenii au mărşăluit spre Piaţa Libertăţii pentru a viziona o adresare video a fostului preşedinte georgian, Mihail Saakaşvili.

Câteva zeci de mii de georgieni au manifestat ieri, la Tbilisi, solicitând demisia guvernului. Protestatarii acuză actuala putere de o proastă gestiune a ţării, fapt care a condus la o încetinire a creşterii economice, o devalorizare a monedei cu 30% şi o creştere a inflaţiei şi a ratei şomajului, relatează AFP.

Marşul a fost organizat de către formaţiunea fostului preşedinte, Mişcarea Naţională Unită. Saakaşvili se află în exil şi exercită funcţia de consilier prezidenţial al lui Petro Poroşenko.

Mihail Saakaşvili, care se află peste hotare pentru a scăpa de urmărirea penală, pe care o cataloghează drept politică. Fostul preşedinte a vorbit prin videoconferinţă în faţa mulţimii.

„Suntem uniţi de sarcina noastră comună de a elibera Georgia de guvernul care ne distruge ţara. Vom aduce Georgia pe drumul cel drept, vom câştiga”, a mai spus Saakaşvili.

Unul dintre liderii Mişcării Naţionale Unite a declarat că guvernu nu face faţă crizei economice: "Trebuie să acţionăm prin mijloace paşnice, în limitele Constituţiei, şi să înlăturăm acest guvern care a dus Georgia într-o criză profundă. Este grav când ne spun că nu au niciun plan."

Manifestanţii spun că actuala guvernare este cea mai incompetentă din istoria Georgiei:

"Nu îi mai putem suporta şi vrem ca ei să plece de bunăvoie. Este un guvern oribil."

Guvernul de la Tbilisi încearcă să oprească prăbuşirea monedei naţionale, iar Banca Centrală a Georgiei a vândut, joi, 40 de milioane de dolari, pentru a nu admite continuarea devalorizării.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite