Provocarea paramilitarilor în Europa Centrală şi de Est

Staţi să ne lămurim: e vorba, repet, de Europa centrală şi de est din care noi nu facem parte, chiar dacă Ucraina da. Am spus asta de la început pentru a nu căuta degeaba vreo referinţă la România în lucrarea publicată ieri de The German Marshall Fund of the Unites States:

Un document major, interesant de profund neliniştitor care vorbeşte despre Provocarea paramilitarilor în Europa Centrală şi de Est. Fenomen grav şi în dezvoltare, apreciază Matej Kandik, autorul documentului respectiv pe care-l puteţi accesa aici, semnatarul fiind din regiunea noastră, doctorand la Universitatea Masaryk din Brno, nanalit extern care colaborează cu portalul Visegard Insight şi este şi cercetător pentru German Marshall Fund, din 2015 devenind directorul Institutului de politici strategice STRATPOL din Slovacia, instituţie foarte prezentă în discuţiile şi dezbaterile din instituţiile europene şi numai.

E absolut normal ca ţările spaţiului balcanic, de la România, Serbia până la Grecia, să nu fie în raza de interes deoarece există această concepţie despre structurarea unui spaţiu european care se opreşte la graniţele României şi Serbiei. Noi nu contăm în acest echilibru major de forţe, chestiune de mentalitate niciodată corectată de reprezentanţii noştri în zone externe, nemaivorbind de somnul binefăcător al trimişilor noştri la Bruxelles care nu sesizează nici acum pericolul major al acestei „ieşiri de pe hartă".

Dar subiectul nostru este reprezentat de problema extrem de diversă a mişcărilor, grupărilor şi formaţiunilor de dreapta şi potenţialul pe care-l reprezintă într-un context super-tensionat ca cel de acum şi cum pot ele evolua pe viitor în contextul slăbiciunii şi nerelevanţei crescânde a forţelor de stânga, în paralel cu radicalizarea mesajului dreptei. Dar este asta chiar o problemă reală?

Da, răspunde autorul studiului respectiv, căci „în ultimii ani fenomenul paramilitar a primit un  nou imbold de vitalitate în mai multe ţări din Centrul şi Estul Europei. Apariţia acestui fenomen legat de perioadele războiului într-o regiune predominant paşnică şi stabilă poate să pară paradoxală. Cu toate astea, dacă privim mai îndeaproape rădăcinile statalităţii de acolo (multe organizaţii sunt create pe o moştenire lăsată de predecesorii de dinainte de perioada războiului), contextul socio-cultural (insecuritate şi lipsa de alternative pentru cei interesaţi să se angajeze în armată  şi serviciile conexe) şi apariţia unor schimbări majore în mediul de securitate (războiul din Ucraina şi criza migraţiei) oferă câteva explicaţii".

Ca regulă generală în momentul în care mai multe crize separate se suprapun rapid, efectul economic negativ se va amplifica şi poate deveni devastator. În paralel, devine urgentă presiunea ca indivizi sau grupuri aparţinând „elitei birocratice" să fie aduse în faţa justiţiei, fie ea şi foarte sumară, pentru a da satisfacţie unei populaţii care şi-a pierdut răbdarea în faţa justificărilor goale de sens şi revoltată de incapacitate clasei politice şi a organismelor de forţă ale statului de a face ordine şi de a stăpâni erodarea ordinii constituţionale. Acesta este momentul în care apar la lumină asemenea organizaţii paramilitare, toate tolerate de mult timp ca un fenomen aproape necesar prin care se dădea posibilitatea unor indivizi să-şi descarce energiile negative într-un cadru controlat de serviciile de informaţii.

„În zona respectivă din Europa m majoritatea formaţiunilor paramilitare non statale au caracteristici politice ultra-naţionaliste şi de extremă-dreapta şi, unele cazuri, de tipul vigilantes. Asemenea grupuri trebuie să fie supravegheate îndeaproape şi monitorizate. În timp ce unele dintre ele pot să nu reprezinte niciun fel de ameninţare, altele pot să ducă la radicalizarea membrilor lor şi în cazuri extreme pot să ducă la crearea unor atacatori tip „Lupi singuratici". Indicatorii de risc major sunt prezenţa unei ideologii extremiste, posesia de arme de foc, participarea unor foşti militari şi prezenţa unei influenţe străine."

Sunt două tipuri de organizare, notează autorul. Unul aparţinând Statelor Baltice care subordonează unităţile respective Ministerului Apărării sau le  oferă un statut de unităţi sprijinite de state, ca asociaţii civile para militare. Aşa este cazul Ligii estoniene pentru apărare cu 16.000 de membri: este o organizaţie semi-statală, voluntară, operează în cadrul Ministerului Apărării, este organizată după principii militare, posedă arme. Sau Forţa Cadeţilor din Letonia (800 membri), direct subordonată statului, „organizaţie de tineret care îi educă pe tineri în domeniul apărării naţionale, promovând patriotismul". În Lituania, organizaţia paramilitară este semi-finanţată de stat, are 12.000 de membri, „include plutoane de luptă formate volutar din tineri care au vârsta necesară şi sunt apţi de serviciu militar activ, din militari activi sau în reservă cu rang nu mai mic decât locotenent-colonel şi care poate fi numit comandant al unităţii".

Urmează o cu totul altă categorie, cea a organizaţiilor care nu au niciun fel de legătură cu statul, le veţi vedea în Ungaria, Polonia, Slovacia Republica Cehă sau Ucraina. În cazul lor este evident (sau extrem de evident) caracterul politica extremist, naţionalist sau chiar neo-nazist precum Frontul Naţional din Ungaria dizolvat în 2016 după împuşcarea unui ofiţer de poliţie, fostul sau lider, Istvan Gyirkos, fiind condamnat la închisoare pe viaţă. Sau în Ucraina unde acţionează gruparea Carpathian Sich, cunoscută şi sub numele de C14, "în mod deschis afirmată ca neo-nazistă" alături de mai vechile organizaţii devenite celebre în perioada Revoluţiei Portocalii, Pervîi Sektor, despărţit acum în două, cu unităţi combatante proprii, Armata de voluntari ucrainieni şi Corpul ucrainian de voluntari, plus ceea ce înseamnă Regimentul Azov şin Batalionul Donbas, acum elemente componente al Gărzii naţionale ucrainiene, alături de Regimentul Nipru-1 de poliţie specială integrat în Ministerul de interne ucrainean.

Foto: Membri ai Pervîi Sektor în acţiune

"Cele mai multe exemple de activităţi paramilitare negative în zona Europei centrale şi de est sunt legate de radicalismul politic şi extremism, tipice extremei drepte. Extremiştii unguri cu dovedite convingeri anti-semite şi anti-roma care se proclamă a fi "vânători" de migranţi şi apărători ai Europei "albe" şi al valorilor creştine, formează de ani de zile patrule şi miliţii precum Mahyar Nemzeti Arcvonal sau Betyársereg. În Cehia, cei din Českoslovenští vojáci v záloze za mír, mişcare anti-NATO, are legături cu separatiştii pro-Kremlin din estul Ucrainei, asistă şi oferă sprijin pentru oprganizarea demonstraţiilor naţionaliste....În Slovacia, gruparea Slovenski Branci este o foarte cunoscută grupare paramilitară care are legături dovedite cu banda de motociclişti Lupii Nopţii care are conexiuni dovedite cu Kremlinul. Comandanţii ei au trecut printr-o tabără militară organizată de Cosaci în Rusia şi cel puţin unul dintre membrii săi s-a alăturat separatiştilor din estul Ucrainei. Un alt grup din Slovacia, Akčná skupina Vzdor Kysuce a devenit cunoscut publicului în 2016, după ce a încercat să se infiltreze în armată şi poliţie. În Ucraina, batalioanele de voluntari erau singura forţă armată în stare de funcţionare în prima fază a conflictului din 2014 şi au jucat un rol substanţial înfruntând agresiunea rusească. Mai târziu, unele dintre ele au fost implicate în confruntări care au dus şi la lupte cu unităţi ale Ministerului de Interne. Formaţiuni paramilitare ca Azov, Aidar, Tornado şi Pervîi Sektor au fost acuzate în numeroase rânduri de neo-nazism, tortură, viol, jaf şi alte acţiuni criminale".

Este foarte posibil să vedem cum acest tip de mişcări să evolueze rapid şi folosind un vehicul, la fel de vechi ca şi lumea, dar ale cărui valenţe sunt de-abia acum redescoperite de Occident, mergând înspre instituirea din nou a unei alianţe bazată pe integrarea mesajului ultra-militant religios. Aceasta er fi următoarea treaptă, dr nu ultima, al unei evoluţii sociale dominate de soluţii extrem în favoarea supremaţiei definitive a rasei albe, evanghelic-ortodoxe (excluzând din start creştinătatea ortodoxă), singura purtătoare a valorilor de civilizaţie pe care să le impună cu orice preţ. Se poate oare ca omenirea să se reîntoarcă la protocoalele Conferinţei din 1942 de la Wannsee dintre liderii nazişti şi cei ai unităţilor SS? Şi vă rog să nu uitaţi un amănunt esenţial: dintre cei 15 participanţi de atunci, 8 erau doctori în ştiinţe. Şi ei au proiectat termenii implantării Holocaustului.

Există, vedeţi vreun semn că iarăşi s-ar aduna intelectualii să decidă soarta acestei părţi a Europei, punând în faţă pe cei din unităţile de asalt?