PSD i-a înfrânt pe socialişti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portugalia e ţara în care principalul partid de stânga se cheamă Socialist, iar cea mai importantă forţă politică de dreapta – Partidul Social Democrat. Cele două s-au confruntat din nou la alegerile din 4 octombrie. Când a început campania, în iulie, socialiştii – în opoziţie din 2011 – conduceau în sondaje, dar cu o săptămână înainte de scrutin, ei nu mai erau cotaţi cu prima şansă.

Urnele au confirmat ultimele estimări: social-democraţii au învins. De fapt, PSD a participat la alegeri împreună cu partenerul său din coaliţia guvernamentală, CDS-PP, acronim pentru Centrul Democratic şi Social – Partidul Popular (condus de Paulo Portas). Principalul lor argument electoral a fost depăşirea crizei: într-adevăr, după trei ani de scădere economică, Portugalia a cunoscut o uşoară creştere, de circa 1,5%, în prima parte din 2015. Programul negociat în 2011 cu UE, FMI şi Banca Mondială – care au garantat un împrumut de 78 de miliarde de euro, contra unui program dur de austeritate – s-a încheiat în mai anul trecut. Când a fost instalat, puţini credeau că guvernul lui Pedro Passos Coelho îşi va duce mandatul la capăt, fiindcă nimic nu-i irită mai mult pe cetăţeni decât tăierile de salarii şi de pensii. Convinse că greul a trecut şi mânate de optimism, cele două partide au numit coaliţia lor electorală Portugal à frente, adică Portugalia, înainte!

Opoziţia a fost multă vreme în criză, din pricina unui lider anost, Antonio Jose Seguro. Acesta a fost înlocuit, în septembrie 2014, de către Antonio Costa, în acel moment primar al Lisabonei. Imediat după aceea, s-a iscat un scandal imens legat de fostul premier socialist José Socrates: suspectat de corupţie, acesta a fost arestat preventiv, apoi consemnat la domiciliu. Drept urmare, a acuzat un complot împotriva partidului. Parcă am mai auzit asta şi pe la noi, nu? În campanie, premierul în funcţie l-a acuzat pe liderul actual al PS că a fost ministru în guvernul Socrates, care a împins ţara în criză şi, de aceea, e deplin responsabil pentru negocierea împrumutului din 2011. Şi asta sună cunoscut...

Socialiştii i-au reproşat, în schimb, lui Coelho că programul convenit cu troica, dar şi cu opoziţia, a fost deturnat pentru a distruge statul bunăstării, producând astfel mai multă sărăcie. Unul dintre argumentele folosite a fost emigraţia masivă: din 2011 încoace, aproape 500 de mii de portughezi au plecat din ţară, în căutarea unui loc de muncă. Pentru Costa, alternativa la austeritate ar fi încurajarea consumului. În campanie, exagerările au fost colosale: de pildă, faptul că Standard and Poor's a ridicat ratingul Portugaliei a fost interpretat, de către socialişti, ca o intervenţie nelegitimă în politica de la Lisabona. Coaliţia de la putere a explicat că întoarcerea socialiştilor ar produce un dezastru precum cel din Grecia. Coelho & co. au căutat să-i asocieze pe adversari cu Syriza, profitând de faptul că, în ianuarie, şeful Partido Socialista a salutat succesul electoral al lui Alexis Ţipras.

De fapt, spre deosebire de Grecia şi Spania, în Portugalia nu s-a născut un partid anti-sistem, comparabil cu Syriza sau Podemos. Chiar dacă nu are rolul determinant din celelalte două ţări sudice, stânga extremă nu lipseşte, însă e alcătuită din formaţiuni mult mai vechi decât criza financiară. De pildă, comuniştii, al căror partid a fost format în 1922, au avut, de la revoluţia garoafelor încoace, circa 10 deputaţi în Assembleia da República. În competiţia electorală de acum, ei s-au asociat – aşa cum fac de trei decenii încoace – cu verzii, în coaliţia Coligação Democrática Unitária (CDU). La stânga lor, mai e şi Bloco de Esquerda (BE), creat în 1999, din mai multe fracţiuni troţkiste şi radicale şi care are, de la finele anului trecut, o conducere colectivă, iar drept purtătoare de cuvânt – o actriţă de 29 de ani, Catarina Martins. Chiar dacă profund euro-sceptice, CDU şi BE au fost considerate, de către comentatori, partenere posibile ale socialiştilor, într-un guvern tripartit, dacă PSD şi CDS-PP n-ar avea măcar 116 mandate, adică majoritatea absolută.

Până la urmă, n-a ieşit bine pentru niciunul dintre partidele principale: socialiştii au adunat doar 32%, iar social-democraţii şi aliaţii lor, deşi au strâns cu cinci mai mult, n-au câştigat decât 104 fotolii parlamentare. Comuniştii au avut un mandat în plus faţă de 2011, în timp ce Bloco de Esquerda şi-a dublat scorul, ajungând la 10 la sută. Un singur alt partid a mai intrat în legislativ, cu un deputat: e vorba despre Partido pelos Animais e pela natureza, una dintre formaţiunile politice europene care, aşa cum îi indică şi numele, îşi propune să apere animalele şi natura.

Concluzia? Ar fi mai multe, dar cea mai importantă e următoarea: politica de austeritate nu duce inevitabil la eşec electoral, dar nici nu asigură o majoritate. Ipoteza unei mari coaliţii – care să adune PSD, CDS-PP şi PS – n-a fost exclusă de Coelho, în timp ce Costa a zis că ar fi posibilă doar dacă ţara ar fi invadată de marţieni.... Aşa că, probabil, soluţia va fi un guvern minoritar de dreapta. Portugalia are experienţa guvernelor slabe, dar trebuie spus că n-a existat vreunul care să-şi ducă mandatul la bun sfârşit. Pe de altă parte, în ianuarie, portughezii vor merge din nou la urne pentru a-şi alege preşedintele. S-ar putea ca rolul acestuia să crească în următorii ani, mai ales că regimul de la Lisabona e unul semi-prezidenţial.      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite