Psihoză în Ucraina în legătură cu 9 mai
0În Kiev nu vor avea loc marşuri şi parade militare în ziua de 9 mai, când fostele state mebre ale URSS sărbătoresc Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste, din cauza posibilelor provocări.
Primăria de la Kiev a anunţat că autorităţile se vor limita la depunere de flori în memoria celor care au murit în timpul celui de-al Doilea război mondial şi la un program de concert. Organizatorilor le este frică ca provocatorii pro-ruşi să nu utilizeze aceste festivităţi în scopuri meschine.
„Se doreşte crearea unor imagini în care veteranii să fie bătuţi
şi atacaţi. Ulterior să fie arătate pe canalele de televiziune din Rusia şi să
creeze o serie de nemulţumiri”, a declarat şeful Administraţiei oraşului Kiev,
Vladimir Bondarenko. În plus, noile autorităţi de la Kiev au hotărât să sărbătorescă
9 mai sfără panglica „Sf. Gheorghe“. Noile autorităţi ucrainene au renunţat la
panglica negru-oranj, simbol al comemorării victimelor celui de-Al Doilea
Război Mondial. În locul acesteia, la ceremoniile oficiale de pe 9 mai va fi
folosită imaginea unui mac stilizat, creată de un designer din regiunea
Harkov.
Însemnul aminteşte de o gaură provocată de un glonţ şi urme de sânge. Potrivit presei ucrainene, tradiţionala panglică „Sfântul Gheorghe“ a fost compromisă de evenimentele violente din estul Ucrainei, fiind purtată de separatiştii proruşi. În acest an, Ucraina va începe evenimentele oficiale de pe 8 mai, ziua în care a fost semnat actul de capitulare a Germaniei naziste.