Putin la Paris: vrea în G7 prin soluţia federalizării Ucrainei?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin şi Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin şi Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

Miza este enormă: toată lumea, poate chiar şi Trump, în orice caz toţi ceilalţi membri ai G7 ar vrea o resetare a relaţiilor cu Rusia. Problema este că nu ştiu cum s-o facă deoarece cheia problemei stă în acceptarea sau refuzul soluţiei federalizării formulate de Putin pentru rezolvarea situaţiei din Ucraina.

Dificil, deoarece este vorba despre o problemă de principiu foarte importantă care, cu certitudine, poate deveni sau ar putea fi folosită în viitoarele negocieri şi în alte cazuri în statele de pe linia de frontieră unde conflicte pe tipic ucrainean mocnesc gata oricând de explozie. Caz în care, întrebarea adresată puternicilor lumii este de a şti dacă, da sau nu, la nevoie, în caz extrem, ar fi gata să se încaiere pentru a apăra interesele unei ţări mici şi importante doar conjunctural, tocmai deoarece a servit drept exemplu. Dar, de aici şi până la a forma un potenţial casus belli este drum foarte lung şi, după câteva experienţe în spaţii proxime din Orientul Apropiat spre exemplu, marile puteri par să nu mai fie profund entuziaste de principiul intervenţiei pentru impunerea democraţiei. Costuri prea mari care, acum, în condiţii de criză latentă, ar putea fi atât de mari încât ar da jos de la putere orice om politic.

Sigur, în ultimii ani, s-a încercat şi soluţia sancţiunilor economice dublate, acolo unde s-a putut, de măsuri politice cum a fost, în cazul Rusiei, decizia de retragere temporară a statutului de membru în grupul G8, din această cauză redus la formatul G7 care se reuneşte peste câteva zile la Biarritz. Fiecare dintre soluţii sau combinaţia lor au produs rezultate neconvingătoare şi uneori dur contestate nu nu numai de oamenii de afaceri din ţările occidentale, dar chiar şi de politicieni occidentali importanţi.

De ce au fost ineficiente sancţiunile? Pentru că, foarte rapid, s-au găsit căi de a face schimburi comerciale ocolind sau chiar ignorând sancţiunile sau, în invidia multora, construind cu ruşii temeliile aprovizionării energetice a UE folosind acum perspectivele ample oferite de hub-ul energetic din Turcia.

Dar nici asta nu ear fi fost un factor decisiv pentru a justifica o eventuală schimbare majoră de paradigmă în relaţiile cu Rusia. Au trebuit să vină sancţiunile decise de Trump la adresa Chinei dar şi UE, „bătălia tarifelor comerciale“, dar şi marea ruptură generată de relaţiile cu Iranul pe care ţările din UE (dar şi China) le doresc menţinute, salvgardând totodată acordul nuclear. În plus, de ieri, Marea Britanie a anunţat oficial că a anulat actul fundamental din 1972 privind intrarea în UE, semnul că, de acum, lumea este chiar forţată să accepte că va exista o nouă paradigmă de joc, cu noi alianţe şi noi raporturi de forţe.

Este evidentă importanţa excepţională a acestu G7 pentru a se constata care este forţa de impunere a noii alianţe SUA-UK bazată pe acordul de liber-schimb care se negociază acum între Washington şi Londra şi care ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020. În acelaşi timp, logica diplomatică, economică şi militară spune că restul de ţări ar trebui, foarte rapid, să se poziţioneze faţă de nou duo. O vor face oare acceptând cererile americane care, pe fond, înseamnă continuarea unei poziţii de dominaţie mondială şi de impunere a regulilor în marile organizaţii internaţionale? Sau, dimpotrivă, vor continua pe actualul trend care indică cel puţin o creştere îngrijorătoare a dizarmoniilor în spaţiul transatlantic.

Ce vor face în relaţia atât de sensibilă cu Rusia? După părerea mea, abordarea va fi de tip realpolitik adică vor încerca să evite să dea un răspuns global, cel puţin în această etapă plină ce ceţuri. Vor încerca, după o tehnică bine pusă la punct, să separe chestiunea în planuri separate, cu un accent asupra nevoii urgente de a relansa cooperare economică, mai ales cea care are în vedere noile circuite energetice şi securizarea unor pieţe externe de comun interes: Africa sau Orientul Apropiat şi Asia Centrală după ce se va finaliza şi retragerea definitivă a americanilor din Afganistan. Dar începând şi negocierile asupra poziţiei comune de adoptat (şi aici americanii ar putea avea o poziţie surprinzător de conciliantă, în acord cu „modelul de guvernare Chişinău“) pentru a lăsa o cale deschisă pentru un eventual răspuns pozitiv la soluţia avansată de Putin şi care înseamnă, în final, acceptarea modelului federal.

Pentru noi, asta ar fi o soluţie diplomatic convenabilă?

Aş zice că absolut deloc, deoarece introducerea perspectivei federaliste ca formulă de rezolvare în conflictelor latente sau deschise din zona Mării Negre, nu va fi decât o uşă deschisă pe care se vor îmbulzi toate fantomele trecutului îndepărtat sau apropiat, cu memoriile lor însângerate şi dorinţa de revanţă istorică.

Orice discuţie despre federalizare ca model politic acceptabil în zone de criză ar trebui să aibă în vedere faptul că finalitatea acestei soluţii, oricare ar fo formula de echilibru adoptată, va avea un efect de bulgăre de zăpadă şi nu este deloc sigur că mişcările independentiste nu ar putea fi favorizate pe termen mediu şi lung.

Mai există însă un argument folosit în negocierile actuale la nivel de „sherpas“: federalizarea unor ţări cu înalt potenţial conflictual ar scoate din ecuaţie o bună parte dintre motivele de scandal şi ar ajuta la acordul următor, singurul cu adevărat important la nivel geo-politic, cel prind statutul ţărilor din ceea ce va fi viitorul cordon de siguranţă între imperii, dovedit a fi absolut necesar tocmai pentru a mai stinge din tensiunile imediate, acum primejdios de apropiate şi puse faţă în faţă. Posibil, discuţia asta nu este nouă, numai că nimeni n-a vrut ca ea să se poarte numai pe zona de nord Polonia-Ţările Balice, fiind convenabil să fie deplasată şi pe triunghiul Ucraina-R.Moldova-România în contextul noului echilibru de forţe în Marea Neagră.

Urmează o perioadă ciudată în care fiecare din marii jucători îşi va dori securizarea propriei frontiere cu UE: SUA decizând tot ceea ce va fi politica Londrei şi folosind-o ca bază de securitate avansată, Rusia obţinând federalizarea Ucrainei şi poate a R.Moldova, prelungind astfel controlul asigurat în Marea Neagră împreună cu Turcia.

Context în care urmează să vedem dacă noi, alături de polonezi, vom fi următoarele avanposturi pe care mizează americanii sau vom prefera, aşa cum am făcut până acum, o soluţie de compromis cu garanţii comune NATO-UE, participând şi la proiectele deja declanşate ale industriei europene de apărare. O singură certitudine: jocurile s-au deschis, peste câteva zile are loc prima mare negociere, ce de la Biarritz, eveniment major în pregătirea căruia fiecare dintre cei care contează îşi strânge alături pe ce aliaţi poate convinge.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite