„Nu îmi place să spun că este vorba de un război al borşului, dar aşa e”, spune pentru AFP Evhen Klopotenko, un bucătar în vârstă de 33 de ani absolvent al şcolii culinare franceze Le Cordon Bleu.
Star pe reţelele de socializare, el s-a prezentat în octombrie cu oală cu borş la o reuniune a Ministerului Culturii pentru a-i convinge pe decidenţi să propună acest fel de mâncare pe lista Patrimoniului Imaterial UNESCO, relatează AFP.
Ministerul a dat curs propunerii şi a anunţat că pregăteşte un dosar pe care îl va depune în martie 2021.
Moscova, aflată în relaţii reci cu Kievul după ce a anexat Crimeea acum şase ani, s-a arătat deranjată de acest demers.
„Borşul este un fel de mâncare specific pentru numeroase ţări, printre care Rusia, Belarus, Ucraina, Polonia, România, Moldova şi Lituania”, a reacţionat Ambasada Rusiei în Statele Unite pe contul său de Twitter.
La puţin timp după publicarea acestui comentariu, Guvernul rus a descris borşul drept „unul dintre cele mai celebre şi apreciate feluri de mâncare ale Rusiei”.
Ucrainenii sunt convinşi însă că ruşii au aflat de borş de la ei. Potrivit lor, o primă menţiune referitoare la acest fel de mâncare datează din 1548, în jurnalul unui călător european poposit în acel an la Kiev. Supa a ajuns mai târziu în Rusia, prin intermediul coloniştilor ucraineni.
În căutarea identităţii
Parte a Imperiului Rus, apoi a Uniunii Sovietice, Ucraina, ai cărei locuitori vorbesc pe larg rusa, rămâne încă în zona de influenţă politică şi culturală a vecinului său estic.
Dar agresiunea rusă din Crimeea a determinat-o, cel puţin la nivel politic, să denunţe această legătură şi să scoată la suprafaţa elementele identităţii sale.
După secole de dominaţie rusească, „naţiunea noastră suferă la capitolul identitate”, recunoaşte Klopotenko. „Ne-au luat totul”, insistă tânărul bucătarul.
„Când am început să studiez bucătăria ucraineană, mi-am dat seama că nu mai exista. Totul era sovietic”, explică el. Uniunea Sovietică a „înfulecat” Ucraina, după care „a mestecat-o şi a scuipat-o”. „Nu ştim cine suntem”, afirmă Evhen Klopotenko.
Etnologul şi istoricul Olga Şcerban, în vârstă de 40 de ani, dezaprobă tentaţia străinilor de a numi borşul drept „supă rusească”.
„Avem limbi, culturi şi bucătării diferite”, subliniază ea îmbrăcată într-un costum naţional ucrainean într-un mic muzeu al borşului pe care tocmai l-a deschis la Opişnia, în centrul Ucrainei, după ce a organizat acolo timp de şapte ani un festival consacrat acestui fel de mâncare.
„Borşul este primul fel de mâncare pe care mi l-a dat mama după laptele ei”, dă asigurări ea.
Spre deosebire de francezi sau italieni, care „se mândresc cu bucătăria lor”, ucrainenii „nu-şi prea cunosc istoria” şi nici gastronomia, relevă Olga Şcerban.
Potrivit lui Klopotenko, plăcerea de a mânca borş este unul dintre puţinele elemente ce îi unesc pe ucraineni, care de regulă sunt divizaţi asupra a numeroase subiecte începând de la istorie la geopolitică. „Borşul este ceva ce ne uneşte”, conchide el.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
13 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Dati-mi voie sa clarific aceasta disputa, in doi timpi si trei miscari: 1) sfecla rosie ruseasca este diferita de sfecla rosie ucrainiana pentru ca pe prima s-a usurat un bautor de vodca la - 25 de grade iar pe a doua la - 10 grade Celsius; 2) varza ucraineana este diferita de varza ruseasca pentru ca prima a fost crescuta avand beneficiile radioactivitatii de la Cernobyl iar cea din urma a avut doar beneficiile gainatului de pasare; 3) in esenta, borsul rusesc este superior celui ucrainian pentru ca e facut in patria lui Putin, tatucul moral al preparatelor pe baza de Noviciock, un ingredient mai tare decat tot sofranul din lume.
Nesimtire de ucrainian . Ucraina este Rusia deci cum sa fie borsu ucrainian daca Ucraina n-a existat pe vremea Borsului ?
Nesimțire de rusofil! Știi tu, Luzăre, ce sunt ucrainenii, mai bine decât ei?!!! Chiar dacă a avut grijă imperiul țarist sute de ani să-i mestece și să-i scuipe”! Până și moldovenii sunt contestați de lepre ca tine, după „numai” 200 de ani sub ruși!
Da, sint ciorbe diferite la fel cum sint si ei diferiti, de pe vremea Rusiei Kievene cind erau toti la acelasi nărav...
"spune pentru AFP Evhen Klopotenko, un bucătar în vârstă de 33 de ani absolvent al şcolii culinare franceze Le Cordon Bleu. Star pe reţelele de socializare" Ia de aici bai habarnist analfabet sa vezi ce inseamna Star Slav pe retele de socializare ! Vai de capu tau de Cernobil . https://youtu.be/-RjawJ8LImM
Vezi toate comentariile (13)