Războiul din Ucraina. Lumea pe din două. Şi jumătăţile se distanţează

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: https://epthinktank.eu/
Foto: https://epthinktank.eu/

Conflictul din Ucraina a intrat în faza bătăliei decisive. Ceva gen Stalingrad, deşi comparaţia s-a invocat deja, de către ambele părţi, pentru a caracteriza asediul oraşului Mariupol.

De altfel, trimiterile către al doilea război mondial, atât la operaţiile propriu-zise cât şi la simbolistica acestuia, sunt permanente, cultivate, iarăşi, de ambele părţi, deşi cu logică propagandistică proprie şi în profundă antiteză.

Trecutul este aproape, mult mai intens decât prin alte părţi, unde evenimentele de acum aproape şaptezeci de ani sunt privite cu o oarecare distanţare.

Fenomenul este mai vizibil la partea rusă, cea care, acolo unde are de plantat un steag, după o cucerire, pune de fapt două, cel rus şi cel al victoriei, steagul roşu din vremea comunismului, asimilat acum ca steagul victoriei asupra nazismului.

Deci a început bătălia pentru Donbas, o caracterizare doar pe jumătate exactă, pentru că, în fapt, este bătălia pentru estul şi sudul Ucrainei, inclusiv regiunile Zaporojie, Harkov, Mikolaev, Odesa, poate şi Dnepropetrovsk, dacă rezultatul este cel sperat de ruşi.

Nu sunt convins că Rusia a sperat că poate cuceri Kievul în prima fază a operaţiei sale militare, acţiunile sale ofensive în nordul Ucrainei nu au fost convingătoare, dar cred că o capturare a Harkovului în această primă etapă ar fi putut părea naturală la Moscova. 

Erau motive venind din perioada 2014 – 2015, când aici s-a proclamat o republică populară, pentru un astfel de calcul dar, între timp, situaţia din această regiune s-a schimbat şi ceea ce a apărut posibil atunci când s-a declanşat conflictul, a devenit din ce în ce mai greu realizabil, odată cu scurgerea timpului.

O victorie rusă în Donbas, dar una decisivă, ar putea redeschide calea către Harkov, oraşul de care Rusia are nevoie pentru a da o capitală Novorosiei. 

Dar cum singurul element care rezolvă dilemele de planificare este chiar războiul propriu-zis, vom trăi şi vom vedea.

Aşa e frumos în lumea noastră modernă, nimic nu rămâne în afara confruntării, nici armatele, nici economiile, nici luptele de idei şi de valori, nici sportul, nici arta, nici istoria, nici drepturile omului, nici valurile de refugiaţi, nici porturile unde au, sau nu, voie, să acosteze yachturile oligarhilor. 

Aşadar, există trei mari confruntări:  

ucraina

 Foto: Garda Naţională a Ucrainei/Twitter

1. Războiul militarilor şi tehnicii de luptă, cel clasic, unde armatele, aflate la contact, se bombardează şi se ucid pentru ca să mai înainteze câţiva kilometri în teritoriul inamic, să mai pună steagul / steagurile pe vreun centru de raion. Pierderile sunt uriaşe de ambele părţi, dar cele proprii sunt minimalizate, tot de ambele, probabil mai mult de partea ucraineană. Pentru ruşi, asumarea pierderilor este parte din etosul naţional, jertfa numeroasă, deşi dureroasă, este acceptabilă. 

2. Războiul propagandistic, în care, spre deosebire de cel clasic, Occidentul poate ajuta direct Kievul şi o face mai intens decât a făcut-o vreodată cu un conflict. Este de remarcat faptul că media din SUA are mai multă expunere pentru acest conflict, care nu implică armata americană, decât a oferit pentru acoperirea invaziilor, pardon, intervenţiilor din Irak sau Afganistan. Toată lumea bună spune că acest război e câştigat de Ucraina, dar cum punţile de informare între părţi sunt tăiate, e greu de spus în ce măsură mesajul pro-Ucraina şi anti-Kremlin ajunge şi la cealaltă parte şi dacă are vreo influenţă. Blocarea reţelelor de socializare pentru utilizatorii din Rusia, expulzarea echipelor media ale celor două părţi a dus la audienţe captive care îşi digeră propriile variante ale adevărului şi îşi declară propriile victorii. 

3. Războiul economic şi al sancţiunilor, este, poate, cel care va continua cel mai mult, cel care va decide unde se va opri, dacă se va opri, Rusia. Iar acesta nu e un război localizat în interiorul graniţelor Ucrainei şi Rusiei, este extins la un evantai de state care îşi asumă tăierea, sau nu, a relaţiilor economice cu Moscova. În toiul măsurilor de sancţionare, lumea, chiar a statelor dezvoltate şi reziliente, descoperă cu surprindere cât de mult depindem unii de alţii, că nu e vorba numai de gaze şi petrol, dar şi de cereale, de beton, de fier, de oţel, de metale rare, de îngrăşăminte, de produse de nişă care se produc doar în anumite locuri şi ţări care nu împărtăşesc valorile celeilalte jumătăţi a globului. Şi se mai descoperă că printre cei care suferă se află şi terţi, state care nu au treabă cu războiul din Ucraina dar îşi asigură hrana tocmai de acolo. Şi se mai descoperă că sancţiunile costă şi mai produc şi: inflaţie, locuri de muncă pierdute, blocaje în lanţurile de asigurare cu materii prime, creşterea unor forţe politice, scăderea altora şi, în general, o fragilizare a relaţiilor internaţionale. 

Pe lângă cele trei domenii principale de confruntare între Ucraina şi Rusia, există o serie de războaie, să le spunem locale, dar cu efecte la fel de perfide şi devastatoare:  

ucraina

Foto:  Getty / AP

războiul carburanţilor, dus de forţele ruse contra depozitelor care asigură aprovizionarea cu combustibil a armatei ucrainene. Obiectivul este scăderea mobilităţii trupelor Kievului. Sigur că şi populaţia civilă suferă, numărul staţiilor de benzină funcţionale scăzând dramatic;

războiul contra infrastructurii industriale, în primul rând cea militară, dar nici cea civilă nu scapă bombardamentelor. Linii de producţie tehnică militară, uzine de reparaţii, fabrici producătoare de piese de schimb, orice poate fi peste noapte obiectiv vizat de rachetele ruseşti. Nici infrastructura de transport nu se simte mai bine, mai ales cea care face legătura cu estul şi sudul Ucrainei. Podurile sunt cele mai întâlnite victime, vor urma şi căile ferate, mai ales după ce vor începe să sosească transporturile occidentale de tehnică militară;

războiul monumentelor, Lenin se urcă din nou pe soclu undeva în sudul Ucrainei, mareşalul Jukov este dat jos, pe modelul lui Saddam Hussein, în Harkov;

războiul ”mercenarilor” şi ”voluntarilor”, primii fiind cei care luptă pentru cauza adversarului, ceilalţi sunt cei proprii. Când sunt capturaţi, devin valori preţioase pentru schimburile de prizonieri;

războiul ajutoarelor, fiecare parte  încercând să demonstreze cât de uman îşi tratează refugiaţii, dându-le cuvenitele sacoşe cu conserve la câteva minute după ce aceiaşi civili au trăit infernul bombardamentelor şi luptelor de stradă;

războiul loialităţilor comunităţilor locale, autorităţile de la Kiev încercând să menţină liniile de autoritate chiar şi după ce sate şi oraşe ajung sub control rusesc, în timp ce cele ruse încearcă să construiască structuri civilo – militare, pentru a crea bazele unei noi administraţii. Este o zonă gri şi periculoasă pentru cei care îşi asumă responsabilităţi pentru că încă nu se ştie cum se va încheia războiul şi situarea într-o tabără sau alta poate însemna sfârşitul, la propriu;

ucraina

Foto: AP Photo/Francisco Sec

războiul condamnărilor reciproce, fiecare parte acuzând-o pe cealaltă de nerespectarea drepturilor omului, de tratamentul brutal al prizonierilor, de masacre şi asasinate, de atacuri şi bombardamente nediscriminatorii, de încălcarea, în general, a regulilor războiului. Şi fiecare parte adună informaţii şi date pentru punerea sub acuzare a adversarului. Cine va câştiga chiar o va face;

războiul valutelor şi rezervelor financiare, care poate fi şi integrat în confruntarea economică generală, provocat, punctual, de sancţiunile impuse Kremlinului de către SUA, statele UE, în principal, dar avându-şi, în fapt, izvorul, în încercarea statelor contestatare ale actualei ordini internaţionale, pe model occidental, în primul rând China şi Rusia, de a crea sisteme financiare şi economice alternative. Invazia Ucrainei a fost doar ocazia care se lăsa aşteptată;

războiul alianţelor, dus de fiecare parte dar, desigur, mai vizibil şi mai consistent pe partea ucraineană, poate şi pentru că statele care sprijină Kievul sunt mult mai dezvoltate, mai concentrate geografic, mai unite ideologic şi informaţional, inclusiv militar. Dar are şi Moscova geografia proprie a suporterilor săi, unii mai vocali, alţii cu jumătate de gură. Asia, Africa, America de Sud, Orientul Mijlociu sunt continentele unde resentimentele anti SUA şi anti fostele puteri coloniale europene fac să existe un curent în favoarea Moscovei, un curent care nu are nevoie să i se explice cine are sau nu dreptate în războiul din Ucraina, cine e agresor şi cine e cel atacat. 

Şi pentru că am ajuns aici, decuplarea Rusiei de la Europa pare un fapt pe cale să se întâmple, în timp ce, la nivel global, evoluţiile sunt ceva mai complicate, dar e posibil să meargă în aceeaşi direcţie, a distanţării celor două jumătăţi de lume.

Dintr-odată, revenim la universul nostru plat, cu necunoscutul aflat dincolo de orizont, tocmai când era să ne globalizăm şi să ne integrăm.

Noi suntem în jumătatea în care am fost de vreo două mii de ani, la margine dar în interior, ceea ce e cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat în ultima perioadă. 

Dar nu strică să ştim că se întâmplă lucruri, uneori chiar foarte aproape, uneori chiar periculos de aproape.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite