Reacţia Kremlinului după moartea britanicei contaminate cu Noviciok: „Prezenţa substanţelor toxice în teritoriul britanic, un pericol pentru toţi europenii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kremlinul a apreciat luni că ar fi „absurd“ ca Rusia să fie acuzată de moartea femeii din Marea Britanie contaminate cu Noviciok, la patru luni după izbucnirea ultimei crize diplomatice dintre cele două ţări, declanşată de otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei sale, relatează AFP.

„Noi nu suntem la curent cu faptul că Rusia ar fi fost asociată în vreun fel cu asta. Considerăm că ar fi, în orice caz, destul de absurd“, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă, potrivit AFP şi news.ro.

„Regretăm profund moartea britanicei“, a spus el, adăugând, totodată, că Rusia „rămâne foarte îngrijorată faţă de prezenţa unor substanţe toxice pe teritoriul Regatului Unit“.

„Considerăm că asta reprezintă, bineînţeles, un pericol nu doar la adresa britanicilor, ci a tuturor europenilor“, a continuat el.

Spitalizată în stare critică, la Salisbury, în sud-vestul Angliei, Dawn Sturgess, a decedat duminică seara, la vârsta de 44 de ani.

Ea a fost contaminată cu agentul neurotoxic Noviciok, potrivit poliţiei britanice, care efectuează, începând de luni, o anchetă cu privire la crimă.

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, spitalizat de asemenea în urma unei contaminări cu Noviciok, potrivit Londrei, se află în continuare în stare critică.

Poliţia britanică: Nu este clar dacă cel mai recent caz de otrăvire cu Noviciok are legătură cu Skripal

Neil Basu, un ofiţer de anti-terorism al Scotland Yard, a declarat luni că detectivii britanici nu pot spune dacă contaminarea celor doi britanici cu Noviciok are legătură cu otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, relatează Reuters, potrivit news.ro.

„Aceste evenimente oribile ne-au întărit determinarea şi vom lucra pentru a-i identifica pe cei responsabili de acest act barbar, revoltător şi iresponsabil“, a dat asigurări Basu.

„Nu putem şti la această oră dacă neurotoxina folosită în acest incident are legătură cu atacul asupra lui Serghei şi Iulia Skripal“, a notat el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite