Europa

articolul anterior articolul urmator

Reforma justiţiei din Ucraina, tergiversată. Evaluarea externă a judecătorilor şi procurorilor, contestată din interiorul sistemului

0
17 Sep 2021 12:17:09
Autor: Viorica Marin

Diplomaţii occidentali şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că în Ucraina este tergiversată punerea în aplicare a unor reforme cheie ale sistemului de justiţiei, votate încă din iulie de parlamentul de la Kiev. Reforme care ar trebui să reducă corupţia endemică.

 
În urma unei întâlniri joi, 16 septembrie, în biroul preşedintelui Volodimir Zelenski cu reprezentanţi ai parlamentului şi ai organelor judiciare din Ucraina, diplomaţii ţărilor G7 şi din Uniunea Europeană au dat publicităţii o declaraţie comună în care cer aplicarea reformelor, de care depind şi ajutoarele externe pentru Ucraina.
 
În iulie s-a decis crearea unor comisii externe de experţi care să supravegheze numirea judecătorilor şi procurorilor în structurile de conducere. Comisiile vor fi formate din şase experţi fiecare, trei cetăţeni ucraineni aleşi de Consiliul judecătorilor şi trei străini, aleşi de grupul principalelor şapte ţări industrializate, G7. Justiţia din Ucraina s-a opus reformelor, afirmând că includerea experţilor străini în procesul de selecţie încalcă suveranitatea 
 
Într-o acţiune privită ca o încercare de tergiversare, Consiliul Judecătorilor nu a numit – până la data limită de 13 septembrie – trei experţi într-una din comisiile de evaluare. Motiv pentru care preşedinţia a convocat reuniunea de joi cu diplomaţii partenerilor externi ai Ucrainei.
 
Reprezentanţii societăţii civile spun că experţii externi sunt necesari, deoarece sistemul judiciar este în acest moment controlat de oligarhi şi grupuri puternice de interese. Mai mult, arată că reforme trecută indică o incapacitate a sistemului juridic de a se schimba singur.
 
Tetiana Shevchuk, consilier juridic al Centrului de Acţiune Anticorupţie cu sediul la Kiev, a declarat pentru Europa Liberă că întâlnirea pare să nu fi adus „vreun progres semnificativ” în rezolvarea conflictului dintre justiţie şi susţinătorii reformelor.
 
„Administraţia prezidenţială şi Parlamentul şi-au arătat angajamentul faţă de reformă, dar nu este clar dacă acest lucru va fi suficient ", a spus experta.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările