Europa

articolul anterior articolul urmator

Regizorul Oleg Senţov: „Închisorile din Rusia se deosebesc foarte puţin de Gulagul sovietic“

3
24 Oct 2019 16:36:12
Autor: Viorica Marin

Cineastul ucrainean Oleg Senţov, care a fost eliberat, luna trecută, dintr-o închisoare din Rusia, în cadrul unui schimb de prizonieri între Kiev şi Moscova, a declarat că, în închisorile ruseşti, atitudinea personalului faţă de deţinuţi nu s-a schimbat prea mult faţă de cea din perioada Gulagului - reţeaua de lagăre şi colonii de muncă forţată existentă în fosta URSS.

 
"Închisoarea rusească este o caricatură a societăţii ruse. Abordările sunt puţin altfel decât în perioada Gulagului. Acum, eşti bătut mai puţin, sunt mai puţini deţinuţi ucişi, te hrănesc mai bine, nu îi obligă pe toţi să taie pădurea. Dar atitudinea faţă de deţinut a rămas la fel, eşti tratat ca un animal" - a povestit Senţov, într-un interviu acordat unei publicaţii ucrainene.
 
Potrivit fostului prizonier politic, deţinutul rus obişnuit este un tânăr de 25 de ani aflat în spatele gratiilor din cauza drogurilor. "A fumat undeva cu prietenii, a fost ridicat şi condamnat la şapte sau opt ani de detenţie, de parcă ar fi vândut droguri. Mai există şi bărbaţi care şi-au înjunghiat vecinul la beţie. Infractorii adevăraţi, însă, sunt în alte închisori, cei despre care povestesc eu fiind oameni obişnuiţi" - a mai descris Senţov starea sistemului de justiţie din Rusia. Regizorul a vorbit şi despre opiniile deţinuţilor ruşi faţă de preşedintele Vladimir Putin, pe care Senţov îl consideră drept "singurul său duşman de pe Pământ".
 
"Unii dintre deţinuţi îl adoră pe Putin într-un mod agresiv, dar aceştia constituie un procent mic. Alţii îl urăsc foarte mult şi vorbesc în mod deschis despre acest lucru chiar şi în închisoare. Cei mai mulţi, însă, sunt din categoria celor cărora nu le pasă. Dar devin ostili în condiţiile în care timp de cinci ani văd la televizor numai ştiri negative despre ucraineni, care sunt descrişi drept inamici. I-a enervat în special faptul că eu, deşi sunt de naţionalitate rusă, am acţionat împotriva Rusiei. M-au făcut trădător" - a mai povestit Oleg Senţov, fost prizonier politic ucrainean originar din Crimeea anexată.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Vasile Naftuli
24.10.2019, 18:07:56

Închisori normale, nedemocratice.

+1 (1 vot)
Vasile Naftuli
24.10.2019, 18:15:18

„deşi sunt de naţionalitate rusă, am acţionat împotriva Rusiei. M-au fîcut trădător”. Cu trădarea cam au dreptate, dar le-ai povestit că tu ești „democrat” pe sistem american?

+1 (1 vot)
Ivan Turbinca
24.10.2019, 19:36:07

Un sfarc,care se da drept regizor,dar de fapt un terorist,care trebuia sa putrezeasca in inchisoare.Pacat ca Putin la amnistizat.

+1 (1 vot)
Modifică Setările