Reinventarea Estului ca periferie

V4 este acronimul sub care se înfăţişează un grup de patru ţări: Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria. Grupul s-a constituit la începutul tranziţiilor postcomuniste, având iniţial doar trei membri, fiindcă pe-atunci mai exista Cehoslovacia. „V” vine de la Vişegrad, un loc simbolic pentru întreaga regiune: acolo s-au întâlnit, în 1335, regii Boemiei, Poloniei şi Ungariei.

După căderea regimurilor totalitare, ţările din V4 au sperat să fie modernizate prin europenizare. Din 2004, ele sunt membre ale UE, dar responsabilii lor politici continuă să se reunească în formatul restrâns, în reuniuni tematice – agricultură, apărare, energie etc. –, dar şi cu şefi de stat: în 2015, de pildă, premierii ceh, polonez, slovac şi maghiar au avut o întâlnire cu preşedintele sud-coreean şi o alta cu François Hollande. Ambiţia fundamentală a reuniunilor e coordonarea în orice domeniu economic sau politic relevant.

După Brexit, premierii din V4 s-au văzut de două ori în decurs de o lună. Mesajul public a fost acelaşi: Uniunea nu trebuie divizată „în mici cluburi”. E cumva paradoxal să auzi asta de la grupul Vişegrad, fiindcă 4 din 28 înseamnă, orice s-ar zice, un club foarte mic. Formula este cu atât mai surprinzătoare cu cât trei dintre ideile apărate recent de V4 sunt împrumutate de la David Cameron şi susţinătorii pariului eşuat din 23 iunie. E vorba despre ideea că euro nu poate fi un obiectiv politic constrângător, despre teza potrivit căreia parlamentele naţionale trebuie să decidă „în ultimă instanţă” orice în materie europeană şi despre speranţa ca deciziile Comisiei de la Bruxelles să fie blocate de şefii de stat şi de guvern în Consiliul European. Dincolo de această platformă care vizează durata medie (dacă nu chiar lungă), V4 a ieşit în evidenţă – în ultima vreme – prin intoleranţa faţă de refugiaţi.

Proiectul V4 reinventează Estul ca o periferie. Aşezate sub numele Vişegrad, cele patru ţări revendică centrul Europei, construind astfel izolarea altor două ţări, care au în comun cu ele trecutul comunist: e vorba despre Bulgaria şi România.

Ce e interesant, politic vorbind, este că, în aparenţă, Bratislava, Budapesta, Praga şi Varşovia se înţeleg foarte bine, deşi guvernele lor de acum au culori politice diferite: ungurul Orban e afiliat la PPE, cehul Sobotka şi slovacul Fico sunt socialişti, iar poloneza Szydło este conservatoare. Multă lume vede, însă, fragilitatea proiectului V4, pornind de la diferenţele majore dintre cei patru actori, atunci când e vorba despre opţiuni care nu pot fi deloc neglijate: atitudinea faţă de Rusia lui Putin e net diferită în Polonia şi în Ungaria; Slovacia este deja în euro, în vreme ce celelalte trei state nu au un plan de aderare; criza statului de drept din Polonia nu are echivalent nici măcar la Budapesta, unde tirania majorităţii a mers şi ea foarte departe; chiar dacă toţi membrii V4 iubesc referendumul, scopurile în care acest instrument politic a fost utilizat nu au fost mereu anti-UE etc. etc.

Mai e, însă, ceva care merită remarcat. Proiectul V4 reinventează Estul ca o periferie. Aşezate sub numele Vişegrad, cele patru ţări revendică centrul Europei, construind astfel izolarea altor două ţări, care au în comun cu ele trecutul comunist: e vorba despre Bulgaria şi România. Eram oricum separaţi de ei: şi noi, şi amicii de la sud de Dunăre am intrat după central-europeni în Uniune. De altfel, şi românii, şi bulgarii au parte de MCV până în ziua de azi. Bucureştiul şi Sofia sunt, pe de altă parte, absente din Schengen. Ar mai fi şi altele. Iniţiativele recente ale V4, destinate să redefinească o Uniune post-Brexit, care copiază însă ambiţia responsabilă tocmai pentru ieşirea britanicilor din UE, sunt hazardate. Încercarea lor de a ocupa centrul – în sens politic, nu doar geografic – va fi foarte probabil un eşec usturător. Făcând, însă, un asemenea pariu, V4 ne fixează, pe noi şi pe bulgari, la margine. Geografia politică e neîndurătoare.

Dacă Europa unită va supravieţui, soluţia nu va veni din Slovacia sau de la unul dintre vecinii ei, ci de la Berlin şi Paris.

Ce putem face? Are sens să încercăm o apropiere de V4? O transformare în ceva de felul V6? În opinia mea, nu. Cred că e sănătos să ne îndreptăm atenţia către cuplul franco-german. Dacă Europa unită va supravieţui, soluţia nu va veni din Slovacia sau de la unul dintre vecinii ei, ci de la Berlin şi Paris sau, mai precis, de la cooperarea lor. De altfel, spre deosebire de cele patru capitale din grupul de la Vişegrad, care ne-au privit mai mereu cu aroganţă sau ţâfnă, nemţii şi francezii ne-au ajutat de fiecare dată când am dat de greu. O vor face, sunt convins, şi în anii ce vin.