Reportaj BBC: Şansele ca Grecia să-şi recunoască minoritatea „invizibilă“ după stingerea disputei asupra numelui „Macedonia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înţelegerea de la Prespa prin care Grecia recunoaşte numele „Macedonia de Nord” este un acord „istoric” privind cetăţenia şi limba oficială, o limbă slavă care nu are „nicio conexiune cu istoria, cultura şi moştenirea Macedoniei greceşti”, şi nu reprezintă vreo recunoaştere implicită a vreunei minorităţi, scrie ambasadorul Greciei ca răspuns la un articol BBC intitulat „Minoritatea invizibilă a Greciei”.

Ambasadorul precizează că în Grecia există o singură minoritate, cea musulmană, şi că articolul pune în discuţie „o chestiune inexistentă” prin faptul că leagă acordul între state cu recunoaşterea unei minorităţi. El spune că Macedonia de Nord şi-a modificat constituţia în sensul convenit în acord, şi anume că naţionalitatea (cetăţenia) „nu defineşte sau nu prestabileşte afilierea etnică/etnia.” 

Articolul BBC arată că Grecia a negat decenii întregi existenţa unei minorităţi etnice macedonene şi schiţează o istorie a acestei minorităţi pe fundalul mărturiei unui localnic.

Fokas, un avocat pensionar, are 92 de ani şi vorbeşte o greacă impecabilă. Doar ritmul vorbirii îi trădează limba maternă – macedoneana, o limbă slavă înrudită cu bulgara şi vorbită în aceast[ regiune a Balcanilor de secole. El îşi deapănă amintirile încă vii rezemându-se de un toiag adus din România de bunicul său acum o sută de ani. Îşi spune povestea dintr-un sat din nordul Greciei, unde fiul său are o casă amenajată modern. 

„Istoria dureroasă” a minorităţii macedonene nerecunoscute de Grecia

Fokas ţine să spună de la bun început că este atât etnic macedonean, cât şi patriot grec. El are motive serioase să dea asigurări în privinţa loialităţii sale: timp de aproape un secol, etnicii macedoneni din Grecia au dat naştere la suspiciune şi au fost persecutaţi, iar asta în timp ce prezenţa lor a fost negată de aproape toată lumea.

Cei mai mulţi dintre ei nu vorbesc cu uşurinţă străinilor despre identitatea lor. Se referă la ei înşişi şi sunt cunoscuţi drept „locali” (dopyi) care vorbesc o limbă de asemenea „locală.” În manualele de istorie nu se regăseşte nicio menţiune la etnicii macedoneni, nu mai apar în recensăminte din 1951 (şi atunci erau doar parţial înregistraţi, figurând ca „vorbitori de limbă slavă”) şi nimeni nu vorbeşte despre ei în public. Cea mai mare parte a grecilor nu are nicio idee despre existenţa lor.

Lipsa unei existenţe consemnate a fost unul dintre motivele îndelungatei dispute cu fosta republică iugoslavă care se numeşte acum oficial Republica Macedoniei de Nord. Luna trecută parlamentul grec a ratificat o înţelegere la care au ajuns premierii celor două ţări. Atunci când, în cursul dezbaterilor parlamentare, premierul grec, Alexis Tsipras, a vorbit despre existenţa „slavo-macedonenilor” în Grecia la momentul celui de-Al Doilea Război Mondial, el a spart un vechi tabu.

Folosirea numelui „Macedonia” de către statul vecin este o recunoaştere implicită a faptului că macedonenii sunt un popor de sine stătător, scrie BBC.

Imagine indisponibilă

Proteste ale grecilor faţă de acordul în privinţa numelui Macedonia de Nord FOTO EPA-EFE

Imagine indisponibilă

FOTO EPA-EFE

Care este istoria minorităţii macedonene din Grecia?

La momentul naşterii lui Fokas, regiunea macedoneană din nordul Greciei, parte a Imperiului Otoman până în 1913,  era de puţină vreme anexată de către statul grec. Grecia, Bulgaria şi Serbia se luptaseră pentru ea folosind mijloace de atragere a localnicilor vorbitori de limbă slavă. Perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea a scos la iveală identitatea slavo-macedoneană care a apărut în parte ca reacţie la competiţia dintre statele ce-şi disputau teritoriul său. Unchiul lui Fokas spunea că familia sa nu era „nici sârbă, nici greacă, nici bulgară, ci macedoneană ortodoxă.”

În final, macedonenii slavi s-au văzut împărţiţi între cele 3 noi state. În Grecia, unii dintre ei au fost expulzaţi, iar cei care au rămas au fost supuşi asimilării forţate. Toate satele şi oraşele care nu aveau nume greceşti au primit nume noi, alese de un comitet în anii '20, însă, aproape un secol mai târziu, unii „locali” încă folosesc vechile lor nume.

În 1936, când Fokas avea 9 ani, dictatorul grec Ioannis Metaxas, un admirator al lui Mussolini, a interzis limba macedoneană şi i-a forţat pe vorbitori să-şi schimbe numele într-unele greceşti.

Fokas îşi aminteşte cum poliţiştii trăgeau cu urechea la înmormântări şi ascultau pe la ferestre pentru a-i prinde astfel pe cei care vorbeau sau cântau în limba interzisă. Aveau loc procese, ameninţări şi bătăi.

De regulă femeile nu vorbeau deloc greacă, astfel că îşi acopereau gurile cu eşarfe pentru a nu fi auzite. Totuşi, mama lui Fokas a fost arestată şi amendată cu 250 de drahme, o sumă mare la acea vreme.

 „Vorbitorii de limbă slavă au îndurat multe din partea grecilor în regimul lui Metaxas. Douăzeci de oameni din acest sat (n.r. satul în care locuieşte), capii marilor familii au fost exilaţi în insula Chios. Socrul meu a fost unul dintre ei,” a povestit el. Oamenii erau torturaţi prin forţarea lor să bea ulei de ricin, un laxativ puternic.

În 1941, când Germania, Italia şi Bulgaria au invadat Grecia, o parte din vorbitorii de limbă slavă i-a primit pe bulgari ca potenţiali eliberatori de sub regimul opresiv al lui Metaxas. Dar mulţi dintre ei s-au alăturat rezistenţei conduse de Partidul Comunist (care în acea vreme sprijinea minoritatea macedoneană) şi au luptat alături de comunişti în războiul civil ce a urmat ocupaţiei puterilor Axei (Bulgaria a anexat partea estică a Macedoniei greceşti din 1941 până în 1944, comiţând multe atrocităţi; mulţi greci le pun pe seama macedonenilor, pe care îi identifică drept bulgari).

După ce comuniştii au fost învinşi, toţi cei asociaţi rezistenţei sau cu convingeri de stânga au suferit represalii extrem de dure.  „Macedonenii au plătit preţul cel mai mare pentru războiul civil. 8 oameni din acest sat au fost judecaţi de curtea marţială şi executaţi, alţi 8 din următorul sat şi încă 23 din satul de alături. Au ucis un bunic şi pe nepotul său de doar 18 ani”. Fokas era pe atunci student în Salonic – dar şi el a fost arestat, petrecând 3 ani pe insula-închisoare Makronisos, nu pentru că ar fi fost vinovat de ceva, ci pentru că mama sa şi-a ajutat cumnatul să scape.

Majoritatea prizonierilor de pe insula Makronisos erau stângişti greci. Ei au fost forţaţi să semneze declaraţii de căinţă pentru trecutul lor comunist. Cei care au refuzat au fost puşi să se târască pe sub sârmă ghimpată sau au fost bătuţi cu bastoane. „Au făcut lucruri oribile. Dar nu trebuie să vorbim despre ele. Este o insultă la adresa civilizaţiei greceşti. Un atentat la bunul renume grecesc”, a povestit Fokas.

Imagine indisponibilă

Biserica ortodoxă St.Kliment, Skopje, Macedonia FOTO EPA-EFE

Întoarcerea exilaţilor războiului civil, o chestiune de etnie

În 1982, la peste 30 de ani de la stingerea conflictului, guvernul socialist grec a emis un decret prin care refugiaţii primeau dreptul de întoarcere – însă doar cei „de etnie greacă” o puteau face. Etnicii macedoneni din Grecia au rămas excluşi din ţara lor, din satele lor şi de pe pământurile lor. Familiile despărţite de război nu s-au mai reunit niciodată.

Socrul şi cumnatul lui Fokas au murit în Skopje. Acel decret, atrage atenţia Fokas , era o recunoştere tacită a prezenţei etnicilor macedoneni în Grecia, în ciuda faptului că statul nu a recunoscut  niciodată oficial existenţa lor: „Acei refugiaţi ai războiului au lăsat în urmă copii, nepoţi, taţi şi mame. Ce erau ei, dacă nu erau macedoneni?”

Numărul vorbitorilor de limbă slavă sau al descendenţilor etnicilor macedoneni din Grecia nu poate fi determinat cu exactitate. Istoricul Leonidas Embiricos estimează că peste 100.000 trăiesc Macedonia greacă, deşi doar între 10.000 şi 20.000 dintre aceştia s-ar prezenta public ca membrii ai unei minorităţi – mulţi dintre ei proclamându-se cu mândrie naţionalişti greci.

Deşi au trecut câteva decenii de când limba macedoneană nu mai este oficial interzisă în Grecia, un localnic de vârstă mijlocie a spus că frica de a o vorbi persistă, fiind transmisă şi următoarelor generaţii. „Părinţii mei nu-mi vorbeau în macedoneană de teamă să nu o prind şi să o vorbesc în public. Limba moare. Anii de represiune au ţinut-o între zidurile caselor; procesul de asimilare se apropie de sfârşit.”

Fokas povesteşte cum un festival internaţional de muzică organizat de fiul său muzician în centrul satului, unde veneau trupe chiar şi din Brazilia, Mexic sau Rusia, a fost brusc interzis de autorităţi, în condiţiile în care la final avea loc o petrecere unde se interpretau cântece tradiţionale macedonene.  Acestea, ţine să precizeze Fokas, nu erau naţionaliste sau separatiste. Autorităţile au mutat în ultimul moment festivalul pe câmpurile din preajma satului, un loc lipsit de facilităţi.

 „Ştiţi de ce cântecele sunt înterzise în centrul satului, dar nu şi pe câmpurile din afara lui? Pentru că în preajma pieţei sunt cafenele, iar localnicii ar putea să privească şi să asculte pe furiş. Însă în afara satului le-ar fi teamă să se alăture – făcând asta, ar atrage atenţia asupra lor”, a explicat Fokas. 

Grecia i-a considerat pe slavii macedoneni din Macedonia grecească mai degrabă ca pe un grup lingvistic decât naţional, menţionându-i în documentele oficiale ca greci slavofoni sau greci bilingvi.

În înţelegerea de la Prespa se arată că naţionalitatea locuitorilor Macedoniei de Nord este „macedoneană/cetăţean al republicii Macedoniei de Nord” – fapt care, după cum subliniază guvernul grec, „nu face nicio presupunere în legătură cu existenţa unei etnii macedonene.”

Grecii au reacţionat prin proteste la acest eveniment politic major, al ratificării acordului cu Republica Macedoniei de Nord, în timp ce, în contextul alegerilor de la sfârsitul anului, opoziţia de dreapta acuză guvernarea Syriza de trădare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite