Republica moldovenească transnistreană, Republica populară Herson: noile entităţi în perspectivă pentru explozii dirijate înspre Europa

Putin continuă astfel strategia care legitimează modelul independentist pentru spargerea Europei. Invazia rusă din Ucraina a fost precedată de lansarea pe piaţa internaţională a celor două republici separatiste autoproclamate din Donbas, cea din Luhansk şi cea de la Doneţk.

Prezentarea rapidă şi superficială, exact pe măsura înţelegerii occidentale asupra spaţiului post-sovietic, a fost că, în cel mai rău caz, era vorba doar despre alte "conflicte îngheţate" şi că primejdia reală ar fi fost doar să li se acorde prea multă atenţie, legitimându-le astfel existenţa, fie şi numai la modul simbolic şi la marginea folclorică a relaţiilor internaţionale.  

Acum, când situaţia a explodat şi entităţile respective au cerut şi au obţinut recunoaşterea formală din partea Rusiei ca două state independente cu care au fost stabilite relaţii diplomatice, situaţia s-a schimbat deoarece, în fine, a devenit reală adevărata dimensiune şi importanţă geo-strategică a politicii ruse de decenii prin favoizarea mişcărilor separatiste, autonomiste şi independentiste ca cea mai eficientă armă pentru a lovi şi anenatiza structura unui stat pornind din interiorul său. Ucraina a fost împinsă pe nesimţite spre un moment în care "conflictele îngheţate" au fost încălzite brusc şi au devenit pretext pentru invazia pe care o vedem acum în desfăşurare.  

Desigur, lovitura este, în principal, împotriva Ucrainei şi structurilor sale statale. Dar, în acelaşi timp - şi acest lucru mi se pare deosebit de important să fie semnalat cu insistenţă - se continuă dezvoltarea marelui model iniţial, adică proclamarea (pe cât posibil în lanţ) a unor entităţi care să ceară independenţa şi să obţină o recunoaştere din partea Federaţiei Ruse şi grupului său de state prietene. Multe dintre ele sunt cele care s-au opus sau abţinut în cazul Rezoluţiei Adunării Generale a ONU care condamna acţiunile Rusiei considerată drept "stat agresor". Cine oare se va grăbi să recunoască independnţa Republicii moldoveneşti transnistrene şi a Republicii populare Herson despre care se vorbeşte intens în ultimele ore? 

Consecinţele sunt de mare amploare în sensul că, oriunde s-ar reactiva rapid asemenea entităţi autonomiste şi separatiste, în spatele lor există o istorie de revendicări, de ură şi de conflicte care se trezeşte instantaneu la viaţă, cu o intensitate neştirbită de trecerea anilor, fie că este vorba de decenii sau de secole. Memoria urii este, întotdeauna şi oriunde, extrem de activă şi cu aptitudini nestinse de ferocitate.  

Treziţi această memorie şi activaţi mecanismele prin care să devină posibile revendicările multiple acumulate în decursul istoriei şi atunci veţi avea condiţiile "furtunii perfecte" care nu se poate rezolva decât printr-un război care dărâmă în primul rând fundamentele statului pe teritoriul căruia se desfăşoară şi apoi merge mai departe în cercuri concentrice, cuprinzând spaţii din ce în ce mai largi şi vizând soliditatea oricărui sistem de alianţe şi anihilând tratatele de cooperare existente. Este o logică perfectă şi pe care Occidentul a decis s-o ignore atunci când a decretat (în mare parte din cauza combinaţiei între neştiinţă şi dorinţa de auto-justificare) că soluţia viitoare pentru situaţii conflictuale de tipul celor din fosta Iugoslavie sau din ţări fost sovietice, era chemare adresată pentru a-şi ordona evoluţia viitoare înspre aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, cu garanţia intrării în perspectivă în spaţiul de bunăstare şi securitate aferent.  

Logica de schimb propusă de Kremlin o vedem acum în acţiune, cu dezvoltarea sau reactivarea coordonată, în sistem de mare urgenţă, a cererilor, declaraţiilor şi proclamaţiilor independentiste care să continue "precedentul Donbas" dinamitând Ucraina, trecând graniţa şi consolidând trecerea pe linia de sud, înhizând accesul spre Marea Neagră şi formând capul de pod care, peste R.Moldova şi România, se întăreşte în paralel şi prin proclamarea Independenţei Republicii Srbska, dinamitând Acordurile de la Dayton şi reacumulând nori grei de primejdie peste Balcani. 

Reiau - şi cred că s-ar putea s-o priviţi măcar dvs cu mai multă atenţie - una dintre hărţile care prezintă situaţia mişcărilor separatiste la acest început însângerat de an 2022. Gândiţi-vă la ce-ar însemna dacă ceea ce a început acum în jurul României se consolidează ca proces politic, se confirmă eventual prin alegeri locale sau naţionale şi, mai apoi, ridică tensiunile la nivel de conflict. 

La nivel de Europa: 

În lume: 

Click pe imagine pentru a o vizualiza la rezoluţie mare

Putem spune, aşa cum am făcut-o de atâtea ori, că nu este cazul să ne alarmăm şi că, în general, pragmatismul politicii externe spune că, până la urma-urmei, politicienii vor ajunge la un modus vivendi bazat pe logica supravieţuirii.  Poate că aşa o fi fost mult timp, pe vremea când memoriile colective erau marcate de ororile cumulate din cele două Războiae Mondiale. Numai că vremea aceea a trecut, au venit generaţii care au trăit sub umbrela păcii, în oirice caz asta s-a petrecut în Eurpa occidentală unde dispăruse reflexul pericolului şi, drept urmare, se tociseră mecanismele de apărare. Nu şi în cazul Rusie, deloc în cazul regiunilor separatiste din Donbas sau în Transnistria...alta este logica de război a suveranismului prezentat ca armă supremă, adeseori de mare fineţe, împotriva gândirii corupte şi putreziciunii spirituale a unui Occident bolnav şi fricos, lipsit de valorilei adevăratei şi unicei credinţe valabile, profund şi pe toate căile împotriva Uniunii Europene şi NATO.  

Sunt toate astea, separat sau împreună, cu adevărat suficiente pentru a susţine o invazie rusă ca aceasta din Ucraina şi poate şi mai departe (de ce nu, la cerere şi dacă situaţia o impune) ? Cu siguranţă că da, în cazul în care echipa de la Kremlin reuşeşte să continue transformarea acestei invazii miltare într-un episod din Noul Mare Război pentru Apărarea şi Refacerea Patriei. Deja asta înseamnă trecerea într-un nou tip de naraţiune eroică şi care să proiecteze ceea ce este acum un conflict considerat drept agresiune într-un act de înalt patriotism, continuare a războiului câştigat odinioară împotriva armatelor Germaniei naziste. 

Atenţie, aş spune, la această schimbare de paradigmă care, odinioară, a funcţionat perfect şi care, foarte puţin modificată în funcţie de natura noilor inamici, va putea cere sacrificiul suprem şi mobiliza naţiunea împotriva celor care vor să-i distrugă existenţa, prestigiul, credinţa şi puterea în lume.