Revoluţia islandeză sau cum poporul a decis să nu plătească furtul politicienilor!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
plaja islanda shutter

Ca orice clasă politică "responsabilă" şi cea din mica insulă din Nordul Europei s-a decis că dacă nu mai are ce fura, e mai bine să se împrumute.

Mi-a atras cineva atenţia că în mod intenţionat nu amintim de mica revoluţie Islandeză. Iată că am spicuit şi eu de pe internet câteva informaţii şi le prezint ca atare mai jos. Fiind spicuite o să vă rog să mă scuzaţi de eventualele erori şi poate mă ajutaţi prin comentarii să mai scoatem ceva la iveală. Nu mă pot abţine desigur să nu fac şi mici adăugiri.

Clasa politică este prin definiţie coruptă şi asta nu doar la noi. Este evident că de ai noştri ne doare mai mult şi atunci suntem mai supăraţi pe ei, că doar nu o să fim supăraţi pe cei din Anglia sau America, care fură de la propriul popor.

Tocmai citeam o carte în care se povestea de cum mafia italiană plimba oameni la vot prin America, cum se împărţeau cadouri chiar în ziua alegerilor, cum erau postaţi oameni la intrarea la urna de vot pentru a recomanda oamenilor unde să pună ştampila- sună cumva cunoscut sau aţi crezut că noi am inventat sistemele de furt în timpul votării?

Renunţarea la feude şi apariţia formei actuale statale de organizare a societăţii a avut un scop precis: asigurarea egalităţii dintre oameni şi punerea statului la dispoziţia cetăţeanului, ca o unealtă de protejare a acestuia. Însă vorba aceea, am dat din lac în puţ, deoarece am ajuns să fim sclavii statului, unde se duce cel puţin jumătate din munca noastră.

Cam cum funcţionează sistemul de împrumut internaţional, care de fapt este cămătărie pe faţă la nivel global.

La fiecare 4-5 ani au loc alegeri cu adevărat democratice în unele locuri. De obicei, lumea plictisindu-se de cei care au furat până atunci, mai vrea să lase ocazia şi altora, şi atunci are loc rotaţia guvernării. De obicei dacă cineva stă mai mult de două mandate, sfârşeşte totul printr-o revoluţie, singura capabilă să îl scoată de la putere fără vot. Binenţeles că revoluţia are loc în numele poporului şi doar pentru popor.

Venind la putere, noii guvernanţi sesizează cu stupoare că cei vechi au golit conturile, ba mai mult, i-au lăsat şi descoperiţi. Practic vreo doi ani nu ar mai avea de unde să fure deoarece efectiv nu au de unde. Atunci vin organismele internaţionale şi se oferă în mod darnic să ajute şi să mai dea ceva bani în împrumut. Deci practic, guvernanţii ajung să fure din Viitor, pentru că acei bani vor fi returnaţi din munca celor de după, deoarece au terminat de furat deja munca care s-a prestat sau care se prestează acum(sună cumva SF- fură din viitor, dar iată că ei, politicienii, pot orice).

Să nu credeţi că organismele internaţionale vin să dea bani aşa oricui. Dacă nu au ceva populaţie de sclavizat sau ceva resurse naturale pe care să ţi le exploateze, nici nu se gândesc să vină să ajute. Doar nu vă imaginaţi că se înghesuie să împrumute ţările bananiere din Africa şi care o parte nu au resurse naturale. De acelea se ocupă China.

Politicianul, ştiind că din împrumut o bună parte din bani vor ajunge la el în buzunar, îşi propune că merită să rişte doi,  trei ani de puşcărie pentru o viaţă de lux ( spuneţi şi voi -doi ani de puşcărie sau o viaţă în sărăcie?). Şi iată cum de fapt organismele internaţionale corup oamenii politici să facă aceste împrumuturi în numele poporului. E ca şi cum acţionarii de la firmă au ales un administrator iar acesta le înşeală încrederea furând din banii companiei şi semnând acte false în bună ştiinţă cu ceilalţi.

De fapt, ce vreau eu să arăt, este că la fel ca orice bancă, cel care împrumută este pe deplin responsabil de faptele sale şi ştie prea bine că mulţi bani se vor fura. De exemplu, dacă te împrumuţi, să zicem cu 20 miliarde de euro şi dacă s-ar lua clasicul comision de 10% din investiţie(bani la negru), ajungem la concluzia că peste 2 miliarde de euro se vor scurge pe undeva. Eu cred că este o sumă suficient de mare ca să acopere multe guri.

Se iau cu adevărat aceşti bani pentru popor? Nu. Dacă băncile ar vrea să dea banii direct pentru popor ar face aceste lucru pe proiecte concrete şi date direct către beneficiarul final.

Fac o paranteză: China ne-a propus să ne dea bani să facem autostrăzi dar a pus o condiţie: le face ea şi noi doar plătim, binenţeles la sume cu mult sub cele cu care noi ne lăudăm. Care a fost răspunsul? Vă las să presupuneţi.

În ultimul timp acest fenomen de cămătărie s-a extins la nivel global. Cei care îl susţin sunt de fapt persoane care eu presupun că sunt bolnave psihic, din moment ajung să deţină sume pe care niciodată nu ar putea să le cheltuie, în detrimentul unei majorităţi care se chinuie să lupte cu sistemul.

Acum să revenim la problema din titlul articolului.

De vreo câţiva ani, politicienii din Islanda, la fel ca cei de peste tot, s-au tot împrumtat în numele poporului, dar fără ca acesta să beneficieze de investiţii care să genereze profit şi care să crească economia. Nu, banii au fost luaţi şi cum spun unii "sparţi" printre cei de sus.

Dar iată că a venit şi termenul la care aceste sume au trebuit să fie date înapoi.  Cam cu cât se împrumutase guvernul Islandez? Cam cu peste 3,5 miliarde de euro la o populaţie de vreo 300 000 de locuitori. Dacă ar fi să păstrăm proporţiile cu populaţia României am putea spune cu mâna pe inimă că ai noştri sunt mai responsabili decât ai lor- e ca şi cum România s-ar fi împrumutat cu vreo 200 de miliarde de euro(nu e nimic, mai e timp că nu suntem departe).

Binenţeles că sistemul bancar a început să aibe probleme şi ce s-a gândit guvernul să facă: a naţionalizat cea mai importantă bancă din ţară, că de, parcă poporul nu era suficient de îndatorat, era nevoie acum să salveze şi pe Hoţi.

Imediat după acest lucru moneda naţională a căzut(acea monedă în care ei erau plătiţi) iar statul a intrat în faliment. Acest lucru s-a întâmplat în 2008. 

Islandezii, mai nervoşi decât românii, au ieşit atunci în stradă şi au cerut socoteală guvernului, lucru care a dus la demiterea acestuia. Vine un alt guvern şi propune o lege despre cum să se returneze datoriile făcute, în vreo 15 ani, adică cam o generaţie (adică au schimbat hoţul).

Oamenii au ieşit încă o dată în stradă cerând ca banii să fie plătiţi de cei care au beneficiat de ei şi nu de popor(mi se pare o cerere de bun simţ). Preşedintele ţării a respins legea şi a chemat poporul la referendum: peste 93% au votat ca legea să fie respinsă. Eu chiar mă întreb dacă restul de 7% erau politicieni sau o parte semnificativă din cetăţeni nu au ştiut unde să pună ştampila.

Noul guvern începe să facă cercetări şi toţi bancherii sunt puşi sub cercetare şi aruncaţi după gratii, excepţie cei care au reuşit să fugă din ţară.

Dacă tot au pus de o revoluţie atunci s-a format şi o comisie apolitică(nu prea văd eu cum ar fi putut fi apolitică că doar nu iei omul de la sapă ca să faci o constituţie) pentru a rescrie total constituţia, astfel încât situaţii precum cele întâmplate să nu mai apară.

Aş mai aminti aici de o altă situaţie similară, asta dacă nu cumva mi se va tăia firul pe blog(glumesc deoarece aici la Adevărul pe blog e libertate totală, nu ca în partea de ziar unde se simt anumite direcţii). 

Cam acelaşi lucru s-a întâmplat prin 2002 în Argentina. Moneda a căzut dar cetăţenii, poporul care este suveran, a decis că nu mai dă nici un ban înapoi. Şi aici în spate s-a aflat tot preşedintele. Dacă ar fi dat banii înapoi vreo 20 de ani nu mai puteau face nici o investiţie iar decalajul faţă de celelalte state ar fi crescut.

Binenţeles că marile puteri au decis să izoleze Argentina, dar partea proastă pentru ei a fost că cu banii de dat înapoi aceasta şi-a relansat economia care a devenit independentă faţă de legăturile ciudate cu lumea financiară mondială.  De asemenea există ţări neafiliate care nu au respectat ceea ce au spus puterile financiare şi ai ţinut relaţia cu Argentina. Acum ţara are o economie foarte competitivă, nu mai are datorii, ba invers, doamna preşedinte a recomandat Fondului că dacă are nevoie de bani să împrumute să vină că oferă Argentina. 

Izolarea internaţională a ţinut doar câţiva ani deoarece politica de stat e una, dar marile companii au vrut să se înfrupte din bunăstarea  noii economii Argentiniene şi nu au mai ascultat ordinele de sus.

Dar când aceste lipitori au venit ştiţi ce condiţie le-a pus? Pentru fiecare import de 1 dolar făcut este obligatoriu aceeaşi companie că exporte produse argentiniene de 1 dolar. Aşa s-a ajuns ca mari producători de automobile din Europa să exporte pe vechiul continent vin argentinian.

Concluzia acestui articol, care nu are nici o legătură cu Unirea Basarabiei cu România şi este doar un punct de vedere personal, dar are legătură cu suveranitatea poporului: Să plătească banii înapoi cei care i-au luat.

Acum câţiva ani s-au micşorat pensiile şi salariile că nu mai erau cică bani (normal că doar nu era să taie din investiţii, adică de unde ei furau). De parcă drama nu era de ajuns s-au gândit să mai ia vreo 20 de miliarde în numele poporului(adică ei au luat ca noi să plătim). V-aţi pus vreodată întrebarea unde s-au dus aceşti bani? Haideţi să vedem ce s-ar fi putut face cu ei: vreo 3300 km de autostradă la preţuri şi calitatea europeană(cred că e pe sub pământ de nu o vedem), sau vreo 40 000 de noi şcoli, sau vreo 1000 de spitale super dotate, sau vreo 400 000 de apartamente.... Domnilor, le vedeţi dumneavoastră pe undeva? Voi ştiţi că cineva a luat în numele dumneavoastră, a fiecărui cetăţean, câte 1000 de euro în împrumut? Ţineţi cumva minte să vă fi dat cineva aceşti bani?

Nu sunt pasionat de politică deoarece nicăieri în lume politicienii nu mai reprezintă poporul, dar oare mă întreb, cât o să mai meargă aşa?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite