Revoluţia n-a mai avut loc

Acum câteva săptămâni, Geert Wilders anunţa o „revoluţie a dreptei” în Europa. Ea ar fi urmat să înceapă cu victoria partidului său - PVV - la alegerile din Olanda. Nu s-a întâmplat aşa. Scrutinul a fost câştigat de către premierul Mark Rutte.

Acestea au fost probabil cele mai urmărite alegeri din istoria Olandei. Cum ele deschid seria electorală din acest an în UE şi cum politicianul populist a condus multă vreme în sondaje, toţi ochii au fost aţintiţi asupra pariului său.

Cea mai aprigă dezbatere din campanie a privit euro. Wilders a promis un referendum despre moneda comună. Alte partide - precum creştin-democraţii - au atacat politicile Băncii Centrale Europene. O chestiune intens discutată a fost şi vârsta pensionării: aceasta a crescut la 67 de ani, dar socialiştii au declarat că ar fi vrut să revină la pragul 65. Rutte a fost criticat pentru că, din 2012 încoace, precaritatea locurilor de muncă a sporit, dar programul lui economic a fost considerat, totuşi, cel mai rezonabil.

Ultimele zile de campanie au fost, totuşi, cele mai agitate. Totul a pornit de la... preşedintele turc Erdogan. Acesta pregăteşte un referendum pentru revizuirea Constituţiei şi i-a trimis pe miniştrii săi în campanie în mai multe ţări europene. Germanii şi olandezii au refuzat accesul. Cu Olanda s-a ajuns la scandal diplomatic, iar ambasadorul acestei ţări la Ankara n-a mai fost lăsat să intre în Turcia. Scandalul l-a avantajat pe Rutte.

Alegerile din Olanda nu au fost scutite de teama unei intervenţii ruseşti.

Partidul său a ieşit pe primul loc, chiar dacă a avut mai puţine mandate decât la scrutinul anterior. Marii perdanţi au fost, însă, partenerii săi de coaliţie, laburiştii din PvdA, care au ajuns la un minim istoric: 5,7%. Dintre formaţiunile de stânga, cele mai multe fotolii parlamentare le vor avea ecologiştii din GroenLinks. Partidul lui Wilders a ieşit pe locul al doilea, dar a avut doar cu un mandat mai mult decât creştin-democraţii sau celălalt partid liberal olandez, D66. Ce trebuie remarcat, de asemenea, e că participarea a crescut de la circa 75% în 2012 la 80 de procente acum şi că nu mai puţin de 13 formaţiuni au intrat în legislativ. Acesta e mai fragmentat decât niciodată.

Să spunem, în fine, că alegerile din Olanda nu au fost scutite de teama unei intervenţii ruseşti. La începutul anului, autorităţile au decis să nu folosească vreun calculator în transmiterea datelor despre rezultate, pentru ca nu cumva un hacker din Rusia să manipuleze scorul. Zis şi făcut. Numărarea s-a încheiat cu câteva ore mai târziu decât de obicei.