Român arestat pentru trafic de droguri în Navarra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au încheiat operaţiunea "Flacos", declanşată în luna ianuarie, cu arestarea a opt persoane (columbieni, dominicani şi un român) şi confiscarea unei mari cantităţi de cocaină pe care arestaţii o distribuiau în regiune.

Garda Civilă din Navarra a arestat opt persoane şi a acuzat alte două ca presupuse autoare ale infracţiunii de trafic de droguri. Arestările au fost realizate în cadrul operaţiunii "Flacos", desfăşurată în La Rioja, Madrid şi Navarra, în care a fost anihiliat un important punct de vânzare de cocaină.

Prin cantitatea substanţei confiscate, Garda Civilă consideră că grupul respectiv a introdus între trei şi cinci kilograme de cocaină în Navarra pentru a o vinde, scrie Noticias de Navarra.

Cele opt arestări, printre care şi cea a unui român, au fost făcute în Navarra şi Madrid. Concret, în Corella (Navarra), au fost arestaţi columbianul L.J.L.T. (34 de ani), dominicanii W.A.P.M. (29 de ani) şi Y.P.M.C. (33 de ani) şi românul D.T. (34 de ani). În Castejon (Navarra), a fost arestat dominicanul D.C.A. (33 de ani), în Cintruenigo (Navarra), columbianul J.L.B. (36 de ani), iar în Madrid columbienii A.A.E. (32 de ani) şi J.R.S.G. (38 de ani).

Citeşte continuarea adevarul.es

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite